LABYRINTUL VIETII

Toata viata m-am luptat cu mine insumi. cateodata castig eu, altadata castiga mine insumi. la inceput nu prea ascultam de el.

cand am ajuns la prima intersectie a vietii am observat ca drumul din stanga e mai scurt si mai rapid, mine insumi mi-a spus sa o iau la dreapta, e cel corect.
- ia mai lasa-ma in pace! i-am zis si am luat-o repede la stanga.
gresit. total gresit. pe la jumatatea drumului s-a dovedit ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
mine insumi jubila:
- ti-am zis io...
   Dupa cativa ani am ajuns la alta intersectie a vietii. dar acum stiam lectia, asa ca m-am aruncat orbeste la dreapta. mine insumi s-a apucat cu mainile de cap:
- la stanga, la stanga trebuia sa o iei acum!
S-a dovedit dupa ceva vreme ca are dreptate din nou.

(partea proasta la bifurcatiile astea ale vietii e ca nu poti sa dai

in marsarier si sa te intorci in intersectia in care ai gresit.)
   La urmatoarea intersectie m-am gandit sa rad de mine insumi si

l-am intrebat sfios:
-  in ce parte zici ca e bine, mon cher?
-  in partea dreapta, negresit!
si-atunci m-am intors cu spatele la intersectie astfel ca dreapta s-a transformat in stanga si am purces la drum in dreapta, asa cum ma sfatuise mine insumi, atata doar ca dreapta asta era de fapt vechea stanga. am mers eu ce am mers asa cu curu' inainte, da' tot picam in gropi caci nu aveam la ceafa acel celebru ochi cu care se lauda unele femei si atunci mi-am dat eu seama ca nu e bine sa razi de mine insumi.
   Am incercat apoi si alte modalitati:
-  intr-o zi m-am pus in maini sa vad si eu cum e viata cu susu'n jos, sa o iau la dreapta, sa o iau la stanga? da' pana sa raspund am picat .
-  in alta zi m-am sculat cu noaptea in cap caci observasem ca mine

insumi e somnoros dimineata devreme, pana nu adulmeca aroma cafelei nici

ochii nu-i deschide si am alergat repede spre intersectie, am luat-o la intamplare la 

dreapta convins fiind ca odata trebuie sa am si eu noroc, dar vai, mine

insumi mi-a facut semn, cascand, catre stanga. evident, iar a avut dreptate.
   Acu' nici nu mai stiu ce sa fac. am inceput sa ascult mai mult de mine

insumi, vorbim, ne consultam, convietuim intr-un echilibru fragil . am observat ca pe termen lung mine insumi castiga intotdeauna. eu pot castiga doar pe termen scurt.
oricum la urmatoare intersectie merg pe mana lui, fie ce-o fi, nu ma mai opun, in clepsidra e tot mai putin nisip, daca iese, iese, daca nu, abia astept sa-i zic si eu :
-  ti-am zis io...

sunt tare nedumerit:

sunt normal intr-o lume anormala?

sau

sunt anormal intr-o lume normala?

nu imi raspundeti. nu am timp de raspunsuri caci sunt ocupat, m-am apucat sa-mi mesteresc niste aripi din ceara, cred ca numai prin zbor voi putea evada din labyrintul asta.

am ales sa zbor, dar daca gresesc din nou?