M2 1iu
Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională,
Rege al Netrixului
La toţi de faţă şi viitori, sănătate!
În viaţa statului netrixean s’au produs în ultimii ani adânci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creiat noi raporturi între principalii factori ai vieţii virtuale. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de Pactul fundamental – Constituţia Ţării –, ele cerând o grabnică şi fundamentală schimbare.
În faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai Ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii noastre de Stat, ea reprezentând o piedică serioasă în calea dezvoltării Netrixului. În consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului netrixean,
ABDIC
Pentru mine şi pentru urmaşii mei la Tron, renunţând pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Netrixului.
Las poporului netrixean libertatea de a-şi alege noua formă de Stat.
M2.
Dat la Bucureşti, Astăzi, 30 decembrie 2947
@doruletz
RăspundețiȘtergerevive la revolution! da' fara ghilotine...
@luly
RăspundețiȘtergerela conducatorul de acu' se potriveste invers:cum e poporul asa si conducatorul!
poate ca iubirile tale sunt de neuitat
hahaha, tare bancu'
RăspundețiȘtergerenasol rău. Regele ţiganilor a murit, regele netrtixului a abdivat se duce de râpă baza monarhiei. Eh asta e. Vive la revolution.
RăspundețiȘtergerevezi, mai emule ce ziceam? cum e conducatorul, asa si poporul. da' acu' macar netrixu' e un popor curat, se spala toti.
RăspundețiȘtergereiubirile le uit prea greu. asta-i unul din defecte. il folosesc in loc de calitate :P
Cum ce? Carnea. De porc (saracul porc! el a abdicat fara voie).
RăspundețiȘtergerevai umm,de cand ai nins esti tot mai ludicoasa!nici nu indraznesc sa intreb ce anume tai ca Ciomu ca ma trec sudorile...
RăspundețiȘtergere"Doctorul Ciomu intra in operatie. In sala, el, anestezistul si asistenta.
O intreaba pe asistenta:
- Mai Geta, asta a dat ceva?
- A dat o p**a, dom ' doctor!
- Pai sa o impartim la trei. "
@Lullaby
RăspundețiȘtergereastept cu nerabdare sa vad fructele iubirii tale cu dl Canon;totusi sa nu il uiti pe dl Pharaoh,strategia-i buna oricand si oriunde.
La Multi Ani!
Eu imi aleg forma de Stat... degeaba. Ca doar e vacanta. Asa ca ma spal pe maini ca Ciomu si... o tai!
RăspundețiȘtergere@Lullaby
RăspundețiȘtergeredupa cate vad eu cu poporul nu iesi bine nicicum:daca-i dictatura nu-i bine,daca-i democratie iar nu-i bine;asa ca eu ma spal pe maini ca Pilat din Pont si las poporul sa aleaga:daca va alege comunismul,treaba lui,eu imi iau tablourile si plec...
@greenfield
RăspundețiȘtergeremulta,multa sanatate si tie,ca-i mai buna decat toate!si sa ramai vesnic Green prin partile esentiale!
La Multi Ani!!!
Sanatate si La Multi Ani si tie, purtator de cuvant al Regelui Netrixului.
RăspundețiȘtergere30 Decembrie 2007.
se duce de rapa si netrixu' daca lasi poporu' sa aleaga...
RăspundețiȘtergere