Cutia Em2ului

  mai tineti minte cum am deschis cutia aia de la zeus? si au iesit tot
felul de prostii, crize financiare, falimente, somaj, alea-alea...?
cand am vazut asa o grozavie am trantit repede capacul la loc si mi-a ramas
doar Speranta inauntru. am ascuns repede cutia sub pat, sa nu stie nime-nime
ca din cauza mea au iesit toate alea, urâtele, si m-am facut ca plooa,
vb ceea: nici usturoi n-am mancat, nici gura nu-mi miroase!

   un pic m-am speriat cand am citit ioo pe net ca acu' gata, se
termina oranduirea Capitalista si ca urmeaza alta oranduire, da' nime
nu stie care.( o sa va pun un link, da' tre sa stiti  frantzuza). ioo
cre'ca Socialism nu poate sa mai vina, desi incepe sa semene ca Statul
cumpara tot-tot. mie personal mi-ar place sa vina iara oranduirea Hippie, da' nu cred ca o sa ma intrebe pe mine cineva si nici nu o sa sepuna la vot.

 

   ieri am scos cutia de sub pat si am deschis-o nitzel, sa nu zboare
pasarica, si am vazut ca Speranta era slabita rau, numai piele si oase.

am cautat pe net ce papa Speranta, da' gugle nu stie, ridica din
umeri. mie mie f mila de ea, nash vrea sa moara din cauza mea, i-am
facut o gaurica in cutie sa intre oxigenul sau ce-o fi respirand ea,
da' nu stiu ce sa-i dau sa pape. ioo mam mai gandit sa o pun intr-o
colivie faina si sopun in faţa ferestrei, sa vada si ea ce-au facut
dracoveniile alea care au iesit mai repede decat ea din cutie.

daka stie careva cum se inmulteste Speranta, sami zica si mie,
prin marcotaj? prin seminte? spori? ca pare a fi asexuata... hmmm,
poatei ca râma, ea cu ea insusi...

d'aia văntreb ca am impresia ca in curand o sa fie la mare cautare
si atunci iooo o sa dau la toata lumea, o sa calaresc un cal alb şio
sa impart Speranta la toti carili au nevoie, hooo, ma, ai intrat pe
stilul lui did, no, bine, hai ca ma opresc ca şiaşa nu ma citeste nime
si ioo imi spal singur sosetele cu masina de spalat .

asa ca draga blogule, la multi ani! ăsta a fo' cel mai negru an, " m-au ciuruit!", da' ma cos ioo la loc, numa' deal dreaqului!

draga blogule, daka vine cineva p'aici in lipsa mea tu sa-i spui curat:

LA MULTI ANI!

 

 

 

 

Cum a ajuns bradul Pom

   A fost odata un brad care picotea linistit intr-o padure. toata vara muncise ca o furnica si isi preparase clorofila pt perioada iernii, in timp ce ceilalti copaci se luau la intrecere cu greierii la cantat, mai ales cand sufla vantul scarţaiau care mai de care: "scârţ-scarţ, până marţi" sau " c'asa beu copacii buni, de sambata pana luni" si alte lalaituri si scarţaituri.
in timpul asta bradul nostru lucra de zor, scotea apa din pamant, o transforma in clorofila si o depozita in magazie, sa aiba la iarna.
intr-o buna zi sosi in padurea Doamna Toamna cu alaiul ei: cand atingea copacii cu o bagheta, toate frunzele ingalbeneau si mureau, apoi venea vantul si le sufla jos. cand ajunse la brad, degeaba il atinse cu bagheta, ca frunzele nu se uscara. il mai atinse odata. nimic. atunci Doamna Toamna scoase bateriile din bagheta magica si puse altele noi, apoi atinse din nou  bradul. nimic. bradul ramanea verde. Toamna ridica din umeri, apoi zambi sagalnic si pleca mai departe, caci avea multa treaba.
   dupa ce Toamna pleca din padure, copacii ramasi fara frunze incepura sa scârţâie a jale: ce ne facem fratilor, ca am ramas in izmene si acusica vine iarna?
atunci un greiere le povesti cum merge el sa ceara in fiecare iarna graunte de la furnica, de ce sa nu merga si ei sa ceara de la brad niste clorofila?
zis si facut! toti copacii pornira, cu mic cu mare, catre brad, sa-i ceara clorofila cu care sa faca frunze noi, cu care sa se imbrace in timpul iernii.
drumul asta dura cam o luna, caci copacii merg f incet, ca sa nu observe oamenii. astfel ca pe la sfarsitul lui noiembrie ajunsera la brad si ii spusera ce si cum, dar bradul nici nu vru sa auda de asa ceva.
- abia mi-ajunge mie pana vine Domnisoara Primavara, de unde sa va dau si voua? le spuse el.
copacii se cam suparara si o luara inapoi, taras-grapis, catre radacinile lor.
- macar daca am avea niste izmene mai groase, spuse un copac mai hatru, iar ceilalti rasera cam stramb.
   ramas singur, bradul incepu sa se pregateasca pt prima zapada, tare mult ii placea sa-si aranjeze zapada pe crengi cat mai frumos, chiar urmase un un curs prin corespondenta de ikebana. dar zapada nu venea ( el nu auzise inca de incalzirea globala). asa ca incepu sa picoteasca.
   
intr-o zi, pe la inceputul lunii decembrie, in padure sosi un om cu un topor care incepu sa intrebe in stanga si in dreapta care-i cel mai frumos copac din padure. copacii, care stiau la ce foloseste toporul si pt ca nu le trecuse supararea pe brad ii spusera:
- bradul! bradul e cel mai frumos din toata padurea! si ii aratara directia in care locuieste.
ajuns la brad, omul isi scuipa in palme, lua toporul in mana si incepu sa izbeasca cu sete la baza bradului. in zadar incepu bradul sa se vaite, sa ceara ajutor de la ceilalti copaci, toti se faceau ca nu aud si nu vad nimic. apoi bradul se prabusi si lesina de durere. omul il duse pana oras, unde il vandu pt 3 arginti.

 

***************

fine del primo tempo. questa e un storia cam lunga, m'a que faciamio?

 

ciorna

robotul imblinzit de pisica

epopea lui ghilgames

===============

genealogia lui m2:tatal =veriga-lipsa/mama=eva

Insemnarea a fost salvata

Vine, vine craaaciunul
Se asterne-n toata tara
braduleti avem prin munti
Hai sa ii taiem, adulti.

Sfaturi de la Mos: 

cum se transforma raul in bine? cand dai de si mai rau, raul anterior devine mai bine.

exemple practice: daca papi o mancare care ti se pare cam sarata, mai pune niste sare! acum vei spune: inainte era totusi mai buna!

 

pt ca n-am bani de bradut mi-am taiat nucul ala ecologic din gradina si o sa-l vopsesc verde; mai ramane sa vad cum il introduc in camera de bloc. abia acum mi-am dat seama ce rasism dom'le, dintre atitia copaci si pomi doar bradul are voie sa fie impodobit...

asasdf

"risipei se deda florarul."
dar daca nu sunt Florar?

ma pot eu deda risipei?

ntz, ntz, ntz!

Ce titlu sapun?

mai demult ma uitam spre viitor fara nicio ingrijorare, oricat de departe.
ba chiar incercam sa-l modelez, credeam ca viitorul e asa, ca o plastilina.
acum stiu ca

nu e din plastilina, e din ceva a dreaqului de tare, tre' sa ai unelte bune daca vrei sa-l mai modifici pe ici pe colo, prin partile secundare.

mai stiu ca aveam impresia ca viitorul e undeva departe.
acum stiu ca

uneori te asteapta la ceva colt si pac! iti da cu ceva ciomag in tartacuta; fff rar te asteapta la colt cu o floare in mana, cu ceva bucurie.

d'aia ioo nu ma mai uit prea departe in viitor, ca ametesc.
acum ma uit doar asa, cum pateam la cinematograf, copil fiind, cand maica-mea imi punea palma peste ochi cand vreo tanti din film isi dadea fusta/ rochia/ sutienul jos, si eu nu trebuia sa vad. asta ma facea f curios: ce se intampla apoi? le spala? le calca? dc si le dadea jos??? cand mana mamei se ridica de pe ochii mei curiosi, tanti era din nou imbracata si, nu stiu dc, de obicei fuma o tigare.

oare si viitorul va fuma o tigare cand mi se va lua negura asta de pe kreer? 

Permutari

eu cu mine

tu cu tine
apoi
eu cu tine
tu cu mine
apoi
tine in mine
mine prin tine.

tot asa
altu cu alta.

apoi
eu cu alta
tu cu altu.

******************

ps daca cineva reuseste sa inteleaga ceva, il rog sa-mi spuna si mie care e predicatul aici???

Cercul

Mergeam pe drum. Era luna, asa, toamna.
Si mă ajunge din urma si trece pe langa mine
Un cerc.
O tuturiga mare de fier. Un cerc
Care mergea singur pe linie.
M-am uitat în urma: I-o fi aruncat cineva?
L-o fi dat de-a tuturiga
Nimeni...
Si, la urma, cine se-l azvarle,
Ca era mare si greu - ca o sina de roata
de car.

Mă uit inainte; cercul isi vedea de cale.
Se-nvartea repede, repede si facea praf.
Tocmai atunci vine al lui Calota, de la deal
- Il vazusi, mă?
- Il vazui. Si incepe să se-nchine.
Ce-o fi cu el, de la ce butie o fi scapat,
Numai Spanu, mai are butii de vin asa de mari,
Pleca si se varsa putina...
Ne miram noi asa si ne dam cu parerea,
Asta al lui Calota se facuse alb, il cam
speriase

Dracovenia,
Si mai apare si Gligorie.
- Il vazusi, mă?
- Nu-l vazui. Ce să vad?
- Cercul?
- Care cerc?
Ghita al lui Calota s-a aplecat si i-a aratat
Urma în tarana. Lasase o urma ca de roata
de car.
-E, cate urme de roti nu sunt pe drum!

Cercul a trecut, asa, valantoace, prin tot
satul.
Unii iI vedeau, altii nu.
Asa, cam din trei, pe langa care trecea,
Doi iI vedeau, unul nu...
Stand noi asa, auzim iar Vuuuu - vuu! Uuu!
Uuu!
Cam cum face o vuva mare...
Si vedem nori de praf...
- Dati-va la o parse, ca vine... Se-ntoarce...
Venea cercul de la deal, parca se inrosise putin
De-atata alergat, de-atata inspectie în
Comuna Bulzesti...

Venea dinspre Pradatorul, trecuse ozaca
prin Fratila
L-am apucat de mana pe Gligorie:
- Il vezi, mă?
- Ce să vad?
- Cercul
- Care cerc?
- Asta de trece acum pe langa noi?
Tu n-auzi ca se cutremura pamantul, vuieste,
scoate praf...
- Nu trece nimic. N-aud nimic. Nu vad nimic.

Cercul s-a apropiat... i-am luat seama: să fi zis
Ca e roata de cabrioleta? nu, ca n-avea spite...
Si prea lumina... E asa ca o aoreola de sfant...
Ca si când capul vreunui sfant s-ar fi rostogolit
în praf
Si aoreola lui il poarta ca o sina...
Si-l imbraca în stralucire...
Mergea vajaind... Si se infierbantase de-atata
invartit,
Scotea scantei, când se atingea de cate
o piatra.
Prin Seculesti, acum era aici la Gura Racului
si precis
Voia să meargă ,si-n Natarai la vale...

M-am dat mai aproape si i-am simtit damful:
mirosea a
Rotund perfect. A geometrie... a spuma
de geometrie,
Adica esenta esentelor...
Am cazut în genunchi,
Asa de usor si de delicat atingea pamantul
Plin de gloduri, al satului.
Ba, calca prin Bulzesti, parca-ar fi mers
Pe luna, tu-i mama masii!
Mă trecusera fiorii si aproape să-mi dea
lacrimile
De atata cinste si minune.

- E, acum iI vazusi? L-am mai intrebat odata
Pe Gligorie, care-si scotea pamantul
de sub unghii
Cu un chibrit.
- Ce să vad?
- Cercul.
- Care cerc?
- Atunci... du-te unde plecasi, ba orbetule!
Ca eu n-am ce discuta cu astia, care nu vad
decât
Ce le arata muierea!
- Hai, mă, iI trag pe-al lui Calota...
Avusei noroc mare cu tine,
Ca fusesi aici... ca altfel,
Ne-ar fi povestit cercul în toata lumea,
Ce orbeti sunt în comuna asta.

Povestea cu cercul de foc, venit în inspectie
A circulat mult la noi, din gura în gura.
N-a reusit s-o stinga nici razboiul al doilea,
Abia mai tarziu, cu prefacerile, a trecut
pe planul doi

Si, pana la urma, au biruit ai care nu-l
vazusera.

 

                                   Marin Sorescu

 

 

Bradul lui Mos Craciun

( pt f. lui A. )  siiiiiiiii pt cineva din San Antonio :))

Era ajunul craciunului.

parintii lui darius, un baietel de 7 ani, s-au dus in oras dupa
cumparaturi iar el a ramas singur acasa. darius era un copil foarte
cuminte si locuia intr-o casuta la munte,  aproape de o padure
mare de brazi. toata lumea il cunostea si iubea pe darius.

mama lui i-a spus la plecare sa fie cuminte si darius i-a promis ca asa va fi.

Mai intai s-a jucat afara in zapada cu colegii de scoala apoi,
cand colegii au plecat, a intrat in casa, s-a jucat un pic cu pisica, a
colorat putin, dar, cand s-a inserat, a inceput sa se nelinisteasca si
mergea mereu sa se uite pe fereastra sa vada daca se intorc parintii lui.
dupa un timp s-a hotarat sa le faca o surpriza parintilor si sa le iasa
in intampinare pt ai ajuta la bagaje.

zis si facut! s-a imbracat bine si a plecat pe cararuia care ducea catre oras.

Mergand pe drum, darius se oprea din cand in cand si, cu mana streasina la ochi, se uita in departare cu ochii mijiti, cum il invatase odata un vultur la care ii pansase mai demult o aripa rupta; dar nici urma de parintii sai.
Mai merse el ce mai merse, apoi, dintr-o data, totul deveni negru. intunericul noptii acoperise brusc totul, asa ca darius se hotara sa se intoarca repede acasa.
mersul pe zapada era insa greu, uneori se adancea in omat pana la
genunchi, asa ca era tot mai obosit.

din pacate acasa pisica adormise pe cuptor si uitase sa aprinda un
felinar in dreptul ferestrei, pt cei rataciti in timpul noptii.

dar darius stia directia spre casa si cum era un baietel curajos
mergea fara sa se opreasca. deodata insa ajunse in fata unui brad mare: abia atunci isi dadu seama ca pierduse cararea. era noapte, se pierduse si ii era frig. tot curajul lui se topi. se sprijini cu spatele de
brad si incepu sa planga in hohote. batranul brad simti niste vibratii
ciudate si se trezi. apoi il pipai usor pe darius cu ramurile sale si
il recunoscu imediat.
"darius s-a pierdut!" spuse el celorlalti brazi, iar brazii repetara
de-a lungul si de-a latul padurii: "darius s-a pierdut!". de la atata
freamat se trezira si veveritele si iepurii si caprioarele. toate
hotarara sa merga la darius si sa-l ajute cumva, caci era prietenul lor.
batranul brad il ridica usor pe darius pe crengile lui mari si incepu
sa-l legene usor. ca sa nu-i fie frig veveritele se lipira de el si-l
acoperira cu cozile lor stufoase pt a-l incalzi.
cu toti prietenii linga el si dand de caldura, darius se simti linistit si adormi.
Dar brazii stiau ca era noaptea de craciun si s-au gandit ca si darius
trebuie sa se bucure de aceasta sarbatoare. asa ca se pusera sa-l
pandeasca pe mos craciun.
cand ii vazura sania zburand pe deasupra lor, il chemara si ii
explicara ce patise darius. mos craciun stia ca darius era un baiat
foarte cuminte, el stie totdeauna tot-tot despre toti copii, asa ca lua
un nor plin cu fulgi de zapada si il cernu peste cel mai mare brad din
padure, dupa care adauga multe stele si fire de argint. apoi o ruga pe
doamna Luna sa-l lumineze si il trezi usurel pe darius.
acesta deschise ochii si fu foarte uimit sa-l vada pe Mos Craciun, care
avea o barba alba imensa, si care ii arata un brad mare-mare cu totul
si cu totul de argint care stralucea si lumina toata padurea.

- Darius, pt ca ai fost cuminte anul asta si pt ca acum nu esti acasa, ti-am impodobit chiar eu bradul de Craciun, spuse Mosul.

apoi il vazu pe mos craciun cum se urca in sania lui trasa de cei
2 reni, vazu si un sac mare-mare plin de jucarii in sanie si....adormi
la loc.
a2a zi dimineata parintii l-au gasit adormit pe crengile batranului brad.
ajuns acasa, Darius gasi in cizmulitele lui cadourile de la Mos Craciun, adica: ciocolata cu conexiuni, bomboane si multe jucarii. mai tarziu se apuca sa le povesteasca prietenilor ce i-a adus lui Mos Craciun, adica ciocolata, bomboane, jucarii si... un brad mare-mare de argint.
- era un brad imens, mai inalt decat casa noastra si stralucea asa de
tare ca lumina toata padurea, le spuse el. Chiar Mos Craciun l-a
impodobit, doar pt mine!
dar nimeni nu a vrut sa-l creada. si totusi era adevarat.

mult timp dupa aceea darius si-a amintit de bradul acela magnific de argint care luminase doar pt el in noaptea acea de craciun.
uneori si acum, dupa ce s-a facut om-mare, mai viseaza intamplarea, dar nu le poate povesti celorlati oameni mari pt ca ei nu cred in minuni.
dar voi, copii, il credeti, nu???

P.S. (14.12.2009): mi-au stricat asezarea in pagina cu ocazia mutarii fortate pe noua platforma...am incercat sa repar cate ceva dar nu prea am reusit. Oricum, nu o mai citeste nimeni...daca as sti ca ar mai fi cineva care citeste, as povesti si partea a2a... ehhhhh

axiome

Axioma nambar uan:

1. cei plictisiti nu pot fi fericiti.

axioma nambar too:

2. un om nefericit nu poate fi fericit.

 

   Azi vb de axioma 2 ca-i mai interesant si asa am ioo chef.

deeeeci, primul lucru pe care tre sa-l faca omu' nefericit este sa se intrebe: de ce is io nefericit? ha? hai, intreaba-te si tu, chiar daca consideri ca tu nuuuu, nu esti din ala, puah, puah...

astept.

inca astept.

poti sa-ti pui intrebarea si in "interior", adica in cap, adica fara sa-ti misti buzele ( chestia asta cu vb interior ioo inca nu am inteles-o, cum naiba vb noi pe dinauntru? adica cum se formeaza vocalile, consoanele, diftongi, triftongi... )

sper ca ti-ai pus intrebarea, asa ca hai  sa aberam mai departe, in sensul ca tu citesti iar ioo tastez.

( hmmmm, mi-am amintit de asociatia aia a alcoolicilor anonimi care tot apare prin filme, daca s-ar infiinta asociatia oamenilor nefericiti, s-ar intinde un-doi pe toata planeta )

acu' tre sa inventariezi cauzele nefericirii tale:

1. 2.. 3... 4.... 5.....

apoi iei o coala de hartie si te desenezi pe tine nefericit, apoi o mototolesti, sari de fo 3 ori pe mototolita (ce cuvant frumos, totusi nu are nici o legatura cu lollitta  ) rostind diverse incantatii stamosesti, apoi o rupi in bucatele cat mai mici pe care le arzi, iar cenusa o arunci in ceva apa curgatoare locala, duca-se pe pustii...

(idee: daca intri intr-un incontrolabil, iesirea se poate realiza doar tot printr-un incontrolabil, adica logica cu logica  si irationalul cu irationalul)

 

deci am ramas la cauze, mai vb si maine ca mi s-a facut foame, deci sunt nefericit; daca gasesc ceva bun prin frigider, o sa fiu fuarte fericit!

 

 

ancore:

sa zicem ca esti cu barcuta ta pe oceanul vietii.

 

cele 2schisme ale veblogului + gugle reader

10 negrii mititei si-au facut un blog

Ioo nu zic nimic

dar tare as vrea sa stiu: eu sunt sub supraveghere sau vitraliioasa???

cine sunt baietii cu ochi albastri puteti afla aici.

daca nu am nici un motiv de ingrijorare, va rog sa-mi spuna si mie cineva, pe orice cale. Vin sarbatorile si nu vreau sa stau cu 99 de lacate pe usa...

Fericiti cei saraci cu duhu'

Adika ioo!!!!

ca tocmai mi-am dat duhu'!

mai precis l-am donat, sa vad si ioo cum e fara.

asa ca acum sunt sarac.

 

Deja am observat o schimbaciune,

inainte veneau spre mine o gramada de probleme:

rezolva-ma! rezolva-ma! si pe mine! intai pe mine!

toate erau urgente si toate in acelasi timp.

Acu' le vad ca vin spre mine, dar

la o anumita distanta se opresc, ma adulmeca si

isi spun una alteia:

asta-i sarac cu duhu'! lasa-l in plata Domnului!

si se duc inapoi, sa le rezolve altii.

 

De cand sunt pe statul de plata al Domnului

o duc ca in sanul lui Avraam

intr-o continua feerie feericita...

 

ceea ce va doresc si voua, ioo am plecat, la ceas oprit de lege
(dar nu si de datini), la vanatoare de brazi in muntii Carpati; cand
vin inapoi va recit poezia aia: Moartea bradutului.

- - - - - - - - - - -  -

ps: acest extemporal l-am scris cu un pix primit mita de la unul
din candidati la alegeri. si-a scris numele pe pix sa nu-l uit pana
ajung in cabina de votare. am mai primit sub forma de mita de la alti
candidati: un calendar cu poza candida_tului, un cupon cu care pot sa
beau un cafei in cafeneaua altui candid_at si inca ceva, da' nu-mi
amintesc ca l-am ţâpat ( sper ca e in DEX verbul asta).

EI ne dau mita chestii din astea si noi le asiguram trai pe vatrai
in parlament, cu salarii de suti de milioane. Mi se pare puerfect
echitabil.

- - - - - - - - - - - - - - 

pps: mai stiti vb aia: cata constiinta, atata suferinta? acesta va
fi motto-oul viitorului extemporal intitulat: " Cel ce gandeste prea
mult", cu exemple concrete, adika Did.
pana atunci, aia care va uitati pea mult in Abis fiti atenti, la un
moment dat Abisul va observa ca va uitati la el si se va uita si dansul
la voi, ceea ce nu va doresc.

 

 

Ce este bloggerul?

   Un exhibitionist! dada, chiar asa! sa zicem ca mergi pe ceva
strada  prin Net ziua in amiaza-mare, esti relaxat si te gandesti la
ale tale. deodata vezi ca din sens contrar vine un blogger, da' nu pare
periculos. cand se apropie  de tine, dintr-o data isi desface larg
pardesiul de la kreer si iti arata tot ce are prin el.

la inceput poate parea scarbos, ii vezi toate sentimentele
inlantuite, vezi ideile lui cum se bat cap in cap, vezi rezervorul de
lacrimi, ce mai, ii vezi toate maţele kreerului.

   Bineinteles ca-i vezi si proiectorul de vise, o masinarie care a ramas in acelasi
stadiu ca in comuna primitiva, nimeni nu a mai perfectionat-o ( multa
lume nici acum nu stie ca ochii sunt un fel de webcam, in timpul zilei
ei transmit imagini atat timp cat sunt deschisi, da'  kreerul nu poate
prelucra asa multa informatie, are si el problemele lui de rezolvat, si o stocheaza pe un hdd; apoi noaptea
incepe sa prelucreze materialul, ca tre sa goleasca hdd pt a2a zi.
prelucrarea asta e iezact cum am facut ioo recent cand am vrut sa-mi
fac ordine printre cele un milion de poze: asta da, asta nu, da, da,
nu...apoi cate una iti aminteste de ceva, vezi niste imagini cu acel
ceva, timpul trece, dintr-o data iti amintesti ca tre sa faci ordine,
asa ca intrerupi brusc amintirea, asta da, da, nuuuuuuuuuu, asta
nuuuuuuuu, si o rupi cu furie...).

aceasta insemnare se termina brusc, ca m-am intors pe partea cealalta...

da' inainte va pun o poza de-a mea cu blogosfera (care poate chiar o sa se vada! daca nu, reveniti peste cateva zile, stiti voi cum e p'aici....)

 

 

suicide devant webcam

Broward County, Floride - Etats Unis. Un jeune homme de 19 ans s'est suicidé devant sa webcam en direct sur un site internet, alors qu'il était observé par une dizaine d'internautes dont certains l'ont encouragé à passer à l'acte.

1500 personnes ont regardé Abraham K.Biggs mourir en direct sur justin.tv. Les responsables du site ont publié un communiqué dans lequel ils déclarent regretter ce qui s'est passé et assurent faire tout ce qui est en leur pouvoir pour que ce genre de vidéos ne soient plus diffusées sur le site. Toutes les traces du suicide d'Abraham K.Biggs ont été supprimées de justin.tv.

 

ce este bloggerul?

UN exhibitionist! dada, chiar asa! sa zicem ca mergi pe ceva strada  prin Net ziua in amiaza-mare, esti relaxat si te gandesti la ale tale. deodata vezi ca din sens contrar vine un blogger, da' nu pare periculos. cand se apropie  de tine, dintr-o data isi desface larg pardesiul de la kreer si iti arata tot ce are prin el.

la inceput poate parea scarbos, ii vezi toate sentimentele inlantuite, vezi ideile lui cum se bat cap in cap, vezi rezervorul de lacrimi, ce mai, ii vezi toate maţele kreerului.

vezi si proiectorul de vise, o masinarie care a ramas in acelasi stadiu ca in comuna primitiva, nimeni nu a mai perfectionat-o.( multa lume nici acum nu stie ca ochii sunt un fel de webcam in timpul zilei, ei transmit imagini atat timp cat sunt deschisi, da'  kreerul nu poate prelucra asa multa informatie si o stocheaza pe un hdd; apoi noaptea incepe sa prelucreze materialul, ca tre sa goleasca hdd pt a2a zi. prelucrarea asta e iezact cum am facut ioo recent cand am vrut sa-mi fac ordine printre cele un milion de poze: asta da, asta nu, da, da, nu...apoi cate una iti aminteste de ceva, vezi niste imagini cu acel ceva, timpul trece, dintr-o data iti amintesti ca tre sa faci ordine, asa ca intrerupi amintirea brusc, asta da, da, nuuuuuuuuuu, asta nuuuuuuuu, si o rupi cu furie...).

aceasta insemnare se termina brusc, ca m-am intors pe partea cealalta...

 

 

 

 

 

 

o relatie pe dos

in real corpurile apoi mintea

blog:invers

O lupta-i viata!

1.la inceput se lupta altii cu tine
2.apoi te lupti tu cu altii
3.si mai apoi te lupti cu tine insuti.
 in fiecare etapa crezi ca asta-i cea mai grea lupta.
totusi ioo cred ca lupta a3a e cea mai grea, pt ca tine-insuti stie totul depre tine, iti stie toate smecheriile.
in primele doua ai o cat de mica speranta de victorie.
in lupta cu tine insuti nu exista victorie, exista doar perioade de lupta, de armistitiu si uneori mici intervale de pace. 

ciorna

Dintre sutile de ganduri
       Care misuna prin kreere,
Câte oare vor ajunge
       Sa mareasca blogurile?

Dintre linkurile sufletesti
       Ce străbat blogrollurile,
Câte-o să le-nece oare
       Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,
       Fie idealurile,
Te urmează în tot locul
       Vânturile, valurile.

Nenţeles rămâne gândul
       Ce-ţi străbate cânturile,
Zboară vecinic, îngânându-l,
       Valurile, vânturile.
 

Ce sunt visEle???

   Visele sunt tot un fel de realitate virtuala ca si netu', dar in care nu ai nici
tastatura nici mouse, ai doar monitorul; asa ca nu poti decat sa te
uiti, nu poti sa dai nici o comanda.

chiar daca vine un tren mare si negru catre tine, nu poti sa faci
nimic sa-ti deplasezi corpul mai la stanga sau mai la dreapta, poti cel
mult sa inchizi ochii pana simti ca te loveste măgăoaia aia neagra.

altii pica cu liftul, nu pot sa faca nimic, dar simt o mare frica.
ioo cred ca frica aia e reala, dovada ca unii se trezesc  uzi leoarca.

rezulteaza ca visele sunt o realitate virtuala dar care ne fac sa simtim f  real.

   Dar cine dreaqu' face softu' de la visele astea? asta nu o sa
aflati niciodata! asta pt ca e un soft atat de nereusit, ca toata lumea
iar da in judecata si ar castiga. indiferent ca sunt vise frumoase sau
urate, ele se intrerup iezact cand e mai interesant.

Tocmai d'aia intrerup si ioo aici.

 

 

 

Ce sunt visele?

   sa adun alea ras cu plans

Caldura sufletului (draft)

   Potrivit principiului enuntat de JJ Rousseau toti oamenii se nasc cu aceasi
cantitate de caldura in suflet. aceasta caldura initiala provine din
zborul berzei care aduce pe bebelus printre norii cumulus, de la care
barza fura caldura statica pe care si norii au furat-o, la randul lor, de la soare.

apoi aceasta caldura este marita de mame. acest lucru se
realizeaza prin rostirea unor cuvinte pe care noi astialalti nu le
intelegem [...] dar bebelusul pare ca le pricepe pt ca zambeste si cand
s-a umplut de caldura, gangureste. acest gangurit este de fapt un retur de caldura dinspre bebelus catre mama, care se vede cu ochiul
liber cum infloreste.

apoi copilul merge la scoala. aici caldura sufletului nu prea creste, se dezvolta celalalt organ, kreerul.

pe la varsta de 13-14 ani se petrec niste chestii f  ciudate, pe
care stiinta nici acum inca nu le-a elucidat complet, baietii incep sa
se uite alfel la fete, iar fetele incep sa se uite dupa baietii mai
mari, adica aparitia primelor triunghiuri.

atunci cand un baiat prinde curaj si saruta o fata in ceva colt
intunecos al scolii, piticul din suflet care se ocupa cu pusul lemnelor
pe foc se trezeste din hibernare si incepe sa atate focul; da' el nu
are inca lemne  serioase bune pt foc, cum ar fi stejarul, care tine
mult, are doar niste fân ramas din copilarie. din cauza asta primele
focuri de iubire fac o valvataie mare dar se sting repede...

acum, sigur vor fi unii care ma vor intreba pe unde iese fumul de
la focurile astea? va dati seama ca la cei care se apuca de fumat e f
usor, la ceilalati nu va spun pt ca nu stiu.

atunci cand cei 2 se despart piticul tre sa stinga valvataia si ii
comunica kreerului prin mesaje cu fum, cum faceau pieile-rosii, ca ii
trebuie niste apa. atunci kreerul porneste o emisie spontana de apa,
care in limbaj obisnuit se numeste plans. atunci cand plansul este
insotit de sughituri arata ca piticul nu reuseste sa stinga focul sau
ca s-a ars la degete sau alte drame de-ale piticilor fochisti din suflet.

..........................................................................................................

 

gata, ajunge pt azi, mai ziceti si voi daca vreti, ioo ma duc p'afara ca a iesit soarele.

 

 

 

O poveste truly (partea a2a)

   Si unde nu se puse pe plans si susspinuri tanara domnita, dulce si suava ca o garofita:
- toata lumea are un nume, numai eu nu am!
printul statea in armura disecata si privea cu uimire ochii albastri ai printesei care ardeau in lacrimele, cum lucesc in roua 2 viorele. apoi o mangaie pe buclele-i de aur si privind la albu-i sân astfel o imbarbateaza:
- dar nici eu nu am nume, deci suntem 2! asa e mult mai bine, putem sa ne alegem chiar noi numele, asa cum ne place. spune-mi, ce nume ai vrea sa ai?
Un orologiu sună noaptea jumătate. in departare se aude un râu mititel, care curge-n vale chiar pe sub castel.
- as vrea, as vrea....sa ma cheme Cristalinda!
Vântul suflă rece...norii fug speriati. in picioare sare printul si asa graieste:
- imi place, imi place! iar pe mine sa ma cheme Stalagmitul!
cei 2 se imbratiseaza zgomotos: el fara armura, ea doar in lenjerie. castelul ofteaza. calul necheaza.
echipa de filmare isi strange catrafusele. regizorul se apropie de cei 2 cu un ceai fierbinte:
- hai c-a fost bine, le mai potrivim noi la montaj.

( acest scenariu a fost scris pt concursul  de filme româneşti HBBO)

 

mai da-o dracului!!!!!!!!!

am scris o insemnare, am publicat-o, am verificat daca e in regula si apoi mi-am sters ciorna de pe calc. acum insemnarea a disparut ca si cum nu ar fi existat!

se numea: O poveste truly

ciorna

in cea de a7a zi s-a trezit pe la 10

a vb buruenos


    Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel,
    Unde curge-n vale un râu mititel,
    Plânge şi suspină tânăra domniţă,
    Dulce şi suavă ca o garofiţă;
    Căci în bătălie soţul ei dorit
    A plecat cu oastea şi n-a mai venit.
    Ochii săi albaştri ard în lăcrimele
    Cum lucesc în rouă două viorele;
    Buclele-i de aur cad pe albu-i sân,
    Rozele şi crinii pe faţă-i se-ngân.
    Însă doamna soacră lângă ea veghează
    Şi cu dulci cuvinte o îmbărbătează.

 

O poveste truly

    A fost odată nişte vremuri truli în care o tânără domniţă s-a căţărat pe o stâncă neagră şi şi-a construit un castel cu confort redus. după ce a terminat castelul, a scos din ghiozdan trusa de acuarele şi a început să-l coloreze: pereţii i-a colorat cu citate portocalii din filozofi celebri, tavanul cu poezii albastre iar ferestrele le-a colorat cu toate florile curcubeului pe care le cunoştea, pt că toate îi erau dragi.

apoi s-a aşezat jos şi a oftat.
aceasta a fost a6a zi.
   In a6a noapte a avut un vis: se făcea că un tânăr cavaler bate la uşa castelului. tânăra domniţă face repede un duş, apoi se unge cu diverse creme exotice, se dă cu o poţiune magică pe la subbrat, se parfumează, îşi pune o lenjerie sexy, sexy, ştiu că mă vrei, apoi îşi pune o vestă anti-săgeţi d'amor, peste care ia o rochie şi aleargă repede-repejor la uşă. când deschide uşa îl vede pe prinţ, care adormise, şi pe calul dânsului, care se uita mustrător la ea. prinţul era închis într-o armură din cap până-n picioare, practic era o conservă de prinţ. femeile însă se pricep f  bine să deschidă armurile aşa că tânăra domniţă fugi repede după deschizătorul de conserve de prinţi.

în timp ce fugea, inima începu să-i ticăie într-un mod ciudat, ai fi zis că s-a dereglat; prinţesa începu să bănuiască ceva, şi anume că vesta anti-săgeţi d'amor nu e bună la nimic, când e să se întâmple, se întâmplă. asa ca îşi dădu rochia jos şi apoi vesta, asta bineînţeles în timp ce fugea deja înapoi cu deschizătorul.

ajunsă lângă prinţ începu să-i desfacă armura: întâi faţa, vai cât e de dulce! inima începu să-i bată un pic mai iute, apoi ajunse la buric, vai ce trup! inima apăsă pe acceleraţie şi băgă în viteza a3a, apoi...inima sări din viteza a3a direct în a5a, depăşise deja cu mult viteza legală, când deodată prinţul o întrebă: cum te cheamă?
 atunci ea lăsă schimbătorul de viteze din mână şi îi răspunse:
- nu ştiu, autorul nu mi-a pus încă nici un nume.
 
 

Sufletul care zâmbeşte

cine râde la urma râde mai bine.

dar de unde stii cand e "la urma", adica cat tre sa astepti?

cati tre sa rada inaintea ta, ca sa fii tu ultimul si sa razi "mai bine"?

si ce facem cu zambetul?

aici nu poti sa zici: cine zambeste la urma, zambeste mai bine.

din contra, ar merge mai bine:
cine zambeste primul, ala e mai vesel.
am observat ca zambetul are proprietati anti-gravitationale:

cu un zambet totul pare mai usor.

d'aia omul ar trebui sa zambeasca ori de cate ori se afla intr-o situatie grea.

ioo cred ca zambetul vine din suflet iar rasul din kreer. sau invers. 
asa ca am sa zambesc chiar daca imi ploo in pantofi.

sau in bocanci. sau in sandale. sau in slapi. la mare. la munte.
asta-i filfizonofia mea despre viata.

vreau sa zambesc in ciuda tuturor obstacolelor.

semnat: Zâmbilici

 

yacs! am reusit sa intru-n blog!

un server din ala nou m-a servit si pe mine, iacata-ma logat!

acu' sa ma apuc sa-mi pun comenturi, ca de obicei
p'orma scriu povestea aia cu talc, am comanda speciala

apoi imi fac o clona, imi iau catrafusele si....p'aici ti-e drumul!!!

am primit o garsoniera sociala pe alta platforma, ce frumos e la inceput...viata ar trebui sa fie o succesiune de inceputuri, abia cand mori sa vina cineva, sa traga o linie si sa termine toate neterminatele.

Youpii-drupyyyy!!!

tocmai am auzit la stiri ca parlamentul romaniei a votat o lege ca orice român poate sa mearga in cosmos!!!
ahh, asta e visul meu de cand eram soimul patriei, sa cresc mare si sa ma falfai prin cosmos, v-am spus ioo ca visele se implinesc dak ai rabdare si astepti suficient de mult.
acu' sper sa voteze si o lege prin care sa anuleze gravitatia terestra,  altfel tre sa ma asez pe oaresce vulcan si sa astept sa erupa si sa ma arunce in afara razei de actiune a gravitatiei. oare vulcanii noroiosi de care am invatat la geogravarza mai exista?

 

ps   dak ai suficienta rabdare poti sa intri chiar si pe veblog, deci asa e, cu rabdarea treci marea....

Marirea si Decaderea Imp.Romban

mottto: dak realitatea ma deformeaza pe mine, atunci si ioo pe dânsa.

capitoliul  al unulea:  Marirea

   A fost odata un baiat pe care-l chema Rombuleţ. mama lui era o virgina Vestaliana care intr-o seara s-a intanit cu Marte si, la scurt timp dupa aceea (aprox 9 luni), l-a nascut pe Rombuleţ, care deci era jumatate martian, jumatate virgin. Prietena cea mai buna a lui Rombuleţ era Scufita Rosie, pe care o cunoasteti deja din alta poveste. erau tot timpul impreuna: culegeau nuci, explorau podurile pline de vechituri si bineinteles, mai faceau din cand in cand si boroboaţe[...]. uneori Scufita Rosie mergea in padurea din apropiere cu un cosulet, ea spunea ca ii duce de mancare la bunicuta ei, vocile rele insa spuneau ca de fapt se intalneste cu un lup.

   intr-o zi  scufita rosie s-a imbolnavit si la rugat pe Rombuleţ sa-i duca mancare la bunicuta ei din padure. Rombuleţ a luat cosul si a pornit prin padure; si merge el ce merge si la un moment dat simte ca cineva il pandeste. era o lupoaica care isi pierduse de curand puii si avea lapte in exces si cauta pe cineva la care sa-i ofere lapticul ei.
vazandu-se descoperita, lupoaica ii sare in fata si striga: bau!!! Rombuleţ lesina. atunci lupoaica, care avea nevoie de cel putin 2 pui la cate kile de lapte avea, spune o formula magica forestiera: impera et divide! si pe loc Rombuleţ s-a divizat in 2 pui de omi mai mici: Rombulus si Rembulus.

lupoaica atunci le spuse la cei 2:

- eiiii, cine va aduce voua lapte-n ţâţe, nustiuce  in spinare, noroieş in călcăieş, smoc de par pe subsuori?
 Rombulus dadu sa-i raspunda:

- ehehei, da cine trece-n valea seaca, cu hangerul fara teaca? dar nu putu, scoase doar un gangurit de bebe.
atunci lupoaica ii lua pe ambii doi si ii duse in culcusul ei si le dadu sa suga lapte de lupoaica. si cei doi pui de omi crescura ce crescura pana la un moment dat se plictisira sa mai tot creasca si se hotarara sa se joace de-a construitul unui oras. si au pornit sa caute un loc bun pt oras care l-au gasit pe 7 coline si l-a oras i-au pus numele Romba. dar orasul era gol, nu aveai pe cine sa pui impozit per capitas.
atunci au furat de la un trib vecin pe femeile saline si le-au poruncit sa produca omi. dar femeile saline le-au spus ca nu pot fara ajutorul barbatilor si a berzelor. cu berzele au rezolvat repede pt ca au cules cateva verze si la fiecare au schimbat litera v cu litera b, si pe loc la verze le-au crescut aripi si au inceput sa zboare. aceste verze transformate in berze se hraneau doar cu bezele.
dar de unde barbati?
atunci o femeie salina a spus ca in copacii din padure traiesc niste fiinte care se numesc Veriga-lipsa. si din fiintele astea se poate obtine barbati cu ajutorul artei si al dragostei.

atunci cei 2 au adus o balerina si au pus-o sa danseze pe muzica lui ravelus in mijlocul orasului pe un ceva rotund.
si intr-adevar, la auzul muzicii, din copaci au inceput sa coboare niste fiinte paroase care se apropiau vrajiti de balerina. in timp ce ascultau muzica si o sorbeau din ochi pe balerina, a inceput sa le cada treptat parul. apoi le-a cazut coada. atunci cand le ramanea doar un pic de par in asa numitul loc-rusinos, o femeie salina se apropia de cate o Veriga-lipsa si ii zambea. daca si Veriga-lipsa era capabil sa zambeasca, insemna ca procesul e gata, femeia il lua de mana pe barbat si dispareau intr-o directie necunoscuta.
dupa 9 luni berzele incepura sa livreze miniaturi de omi si treptat-treptat Romba se umplu de oameni.

 

urmeaza capitoliul al doisprezero: Apogeusul Rombei



 

ciorna

 
teoria evolutionista si evolutia unui om de la nastere pana la kaput.

din oceanul pacific
a iesit un peste mic
si pe coada lui scria
cred ca bursa va cadea.

PASAREA DE FOC-STRAVINSKI 

==============================agatati unul de altul

blogarii sunt niste oameni care traiesc agatati unul de altul;ei formeaza impreuna un ghem numit Blogosfera.uneori cate unul se descatza/ei isi fac linkuri intrei ca neuronii

oare ce naiba faceau oamenii singuri inainte de net?

=====================

mai multi oameni in mine:cel care ie foame.....(piramida necesitatilor de la nederlanden

==================

traiasca fermentatia! (oda?)

==========================

a fost in anul cand pieile rosiicei tineri(noi?) se razboiau cu spaniolii lacomi cand deodata am zarit-o in mijlocul strazii:statea timida si nu stia ce sa faca:sa mearga inainte,sa se intoarca sau sa ma sarute.Am prins-o intre ghearele mele si i-am infipt violent limba pana aproape de bila.as fi putut sa ating si bila dar ar fi fost un sarut de despartire,am aminat placerea asta pt mai tarziu,cat mai tarziu.

na-naa-naa,n-am chef de nimika

foaie verde pasarica alba-n cioc

azi n-am chef sa pun lemne pe foc.

pasarica-i cu noroc!

adevaru-i la mijloc.

Ciooc, ciooc, ciooc...

                                Is There Anybody Out There? 

                                   Is there anybody out there?
                                          Is there anybody out there?
                                                   Is there anybody out there?
Is there anybody out there.

 

(ma duc sa caut o poza zzzzzzuper, poate si o linkă muzicală )

show_a1d376531b588e(448, 46);

The Wall - Pink Floyd.

 

 

istoria sheruitului (ciorna)

in matriarhat femeile ii sheruiau pe barbati

in patriarhat .....

in socialism-comunism....

acum iti sheruiesc tot ce am pe calc:ia ma, tot ce vreai!

pe blog ne sheruim gandurile

O poveste cu up-and-down

 

ciorna

scrieti voi ce vreti ca oricum eu citesc ce vreau eu!  nongrata

Noi nu suntem normali.

Noi, adica astia care bloguim.

acuma ce e drept nici hailalti nu-s mai normali, doar ca inca nu
au auzit de activitatea asta de bloguiala. sau le e lene. sau inca se
rusineaza: vai, dar cum sa scriu io tot ce-mi trece prin cap si toti sa
vada?

   Asa a fost la inceput in toate cele: par exemplu, mai tineti minte (de la tv,
evident) cum mergeau fomeile la plaja pa la inceputul secolului trecut?
imbracate bine de tot, numai jerseul mai lipsea de pa ele. chiar si
asa, alea care nu mergeau le criticau pa cestelalte, iote la ele, ce
nerusinate, li se vede unghiile de la picioare.
apoi timpul a trecut.

odata cu trecerea anilor elementele textile da pe plajiste s-au
micsorat, s-au micsorat, si intr-o buna zi au cazut de tot. au ramas
ceva sforicele simbolice. acu' situatia s-a inversat: daca una vine pa
plaja cu costum de baie d'ala clasic, cestelalte rad de ea: iote si la
aia, ce budigai are pe ea!

buey, ai prins ideea? adicatelea normalul evolueste tot timpul, da' in ce directie vrea muschii lui, nu in ce directie vreai tu.

asa ca noi suntem varfu' da lance al noului Normal, cumva cum se intalneau pe ascuns primii crestini prin catacombe, asa ne intalnim noi prin bloage si ne punem semne numai de noi cunoscute, cum iera semnul ala cu "minunat".

unii rad da noi acum.da' p'asta cativa ani o sa se rada da aia de n-au blog.

iar peste vreo 50 de ani cand toata lumea o sa aiba blog, o sa se
inventeze altceva, nu va faceti probleme, totul evolueste. abia dupa
aceea involueste.

iezact ca oamenii.

 

 

Peştişorul cu frunze de Aur

Aaaaa fost odată

o pădure deasă rău de tot

şi întunecată  

şi urâtă-urâtă.  

şiiiii, hmmm, cum să mai fie?

zăludă, iote era o pădure zăludă.
  
 Şiiiiiiiii, în pădurea asta trăia
 peştişorul de aur cu frunze de aur şi ochii de aur şi solzii de aur,

tot-tot-tot la el era de aur, inclusiv sufletul.
dada, avea un suflet de aur...
 
 şiiiiiiiiii, peştişorul ăsta se plictisea singur în Pădurea-cea-zăludă şi întunecoasă.
 (- oare v-am spus că tot ce atingea se transforma în aur?)
 i-ar fi plăcut să întâlnească şi el o peştoaică cu care să se uite în
nopţile călduţe din luna mai la eclipsele de lună, să facă planuri de
viitor pe care să nu le îndeplinească niciodată, să-i atingă ca din
greşeală aripioara, poate i-ar recita chiar şi o poezie, deşi în limba
peştilor rimele sunt f  rare, pt ca tre sa se temine in oo: ploo, oo, doo, etc (etc pe dreaqu', ca de fapt nu mai sunt).
 avea deja pregătită şi o replică care i se spusese că ameţeşte garantat orice peştoaică:
 - tu ştii că eşti făcută dintr-o coastă de-a mea?
 după care, dacă ea ar fi fluturat uşor din gene, el ar fi prins-o uşor,
dar ferm, de aripioară şi ar fi sărutat-o pe botic luuuung,
preluuuuuuuuung (pe limba lor: loooong, preloooooooong)
dar deocamdată era singur.

     În pădurea asta era un singur lac, şi anume Lacul codrilor albastru,
pe care pluteau  câţiva nuferi galbeni, care nici nu ştiu dacă există,
da' în poveşti poţi să spui ce vlei, ca într-o poezie. şi în lacul ăsta
el era singurul peste, ştia f sigur asta pt că toamna când îi cădeau
frunzele de aur şi apa lacului dispărea în Sorbul-de-toamnă, el era
singurul care se zbătea prin mâlul rămas, până intra în faza de
hibernare.apoi nu îşi mai amintea nimic până în primăvară, când lacul
se umplea din nou cu apă, de la Izbucul-de-primăvară.

 ioimăuite cât e ceasul, las' că mai povesteşti mai târziu...  
 

 

 

Originea Omului

azi am descoperit in sfarsit si ioo ceva: cum putem uni doua teorii privitoare la originea omului pe Pământ.

 

Postulatul lui M2:

Unii oameni se trag din maimuţe, alţii oameni au fost creaţi de Dumnezeu.

 

in felul acesta nu numai ca am taiat nodul gordian al problemei,
dar reusesc sa inteleg mai bine manifestarile violente ale unor oameni
din prezent si din trecut: "astia precis sunt din neamul celor care se
trag din maimute!" voi spune de acum incolo, dar numai pe soptite, pt
ca ei e foarte nervosi si odata iti dau cu ciomagul in cap, obicei care
li se transmite genetic de la prima maimuţă obligată să coboare din
copacul unde se simţea atât de bine.

 

 

Circuitul Răului in natura

  Am observat o chestie interesantă: dacă treci printr-un eveniment
negativ şi povesteşti cuiva  despre cestiune, te simţi mai uşurat. asta
înseamnă că cel căruia i-ai povestit a preluat o parte din cantitatea
de negativ, dar nu tre să te simţi cu nimic vinovat, la pers respectivă
i-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă, adică negativul se
întoarce în natură, în conformitate cu circuitul răului în natură.
 ca să înţelegeţi mai bine mi-am imaginat următoarea scenă: să zicem că
eu aş fi un corb şi evenimentul negativ ar fi o bucată de caş. atâta
timp cât stau cu caşul în gură sus pe-o creangă a blocului, nu pot sa
vb si mă înnegresc pe zi ce trece. aşa că mă tot uit după o vulpe care
să mă păcălească dreaqului odată. când apare în sfârşit sub balcon şi
mă întreabă: da' ce-ai păţit de esti asa negru?? ioo pe loc îi dau
drumu' la caş, nu stau pe gânduri, şi încep să-i povestesc. din
povestea asta amândoi ieşim câştigaţi: eu am scăpat de caş, iar vulpea
adaugă la experienţa ei de viaţă încă "un caş", ştiut fiind că "un om
prevenit face cât doi".
 în viaţă uneori eşti pe post de corb, alteori pe post de vulpe.
   
 p.s.: câteodată, când n-am ce face ca acum, mă întreb dacă cantitatea
de rău în natură este constantă sau ea se măreşte treptat? eu înclin
către varianta nambăr 2.
  
 

Tatal lui Diogena

Diogena

          A fost odat' intr-o cetate un butoi singur. si la nimeni nu-i trebuia. ploile il ploiceau, ninsorile il ningeoleau, vantul il habarnam ce. si intr-o zi trecu pe acolo Diogena, care traia in exil in cetatea asta, si vede butoiul asta gol si singur si amarat. atunci pe loc s-a hotărât  să locuiasca in butoi, ca si ea era la fel.

a inceput sa intrebe in dreapta si-n stanga cat e chiria la butoi, dar nimeni nu stia cine e proprietarul; intr-un tarziu s-apropie de butoi un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port:

- tu esti proprietarul?

- da, in parte!

- am venit sa mi-l inchiriezi,

de nu, ma-ntorc de unde am venit.

- orice gand ai, Diogeno, si oricum vei fi sosit,

daca ai bani, eu iti zic: bine-ai venit!

despre partea inchirierii insa, doamna, sa ma  ierti;

daca cer 300 de lei, ai sa ma certi?

- nici vb, atunci asa ramane, l-am inchiriat.

   Dupa ce se muta in butoi Diogena facu rost de o masa si un pat. apoi scoase fundu' butoiului si puse in locul lui un geam prin care putea vedea tot spectacolul vietii din cetatea aceea si in plus, daca conecta sticla geamului la un calculator, devenea un monitor f  mare. dupa ce plati cateva drahme unui provider, iacat-o conectata si la net.

   Apoi Diogena a inceput a cotrobai prin Net, în plină zi, cu o lampă în mână, "în căutarea unui om". dar omii erau f putini. se pare ca la un moment dat a crezut ca a gasit un om, dar a descoperit apoi ca s-a inselat.
uneori Diogena mergea pe firul Ariadnei inapoi in labirinturile trecutului si le povestea la netieni amintiri dinainte de exil. alteori le povestea  spectacolul lumii asa cum il vedea ea prin geamul butoiului.
Atitudinile Diogenei şocau uneori pe netienii, dar ele ilustrau  întotdeauna o idee adevărată, lucru care îi aducea admiraţie şi renume.
    Intr-o zi in fata butoiului aparu un cersetor, care fusese f  bogat pe vremuri si care patise multe in viata lui, si ii spuse Diogenei:
- Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat. Eu asa am ales. fiecare e liber sa aleaga. aceasta-i adevarata si singura libertate, restul sunt povesti...

*****************************************************************

Aici este poza cu tatăl lui Diogena,
iar aici este biografia lui pe scurt.

sub text este aceasi poza, cu tatal lui Diogena; uneori se vede, alteori nu...poate ai noroc!!! 

 

 

masina timpuli(ciorna)

am constatat ca insemnarile astea pe care le scrijelesc ioo aici sunt un fel de link catre trecut. cand citesc ioo random si aleator cate un post din trecut parca ma vad pe mine, ala de atunci, in timp ce scriam. chestia asta ma stabilizeaza; oricum cu mine-le din viitor nu pot sa iau legatura,ala e f imprevizibil.

asa ca m-am imprietenit cu asta din trecut si chiar il incurajez din cand in cand:asa e ma,ai avut dreptate cu chestia aia!

pov printesei concasate(ciorna)

a fost odata un castel din care printesa a fugit in lume. si cum fugea ea asa,fiind mai cu cas la gura, deodata a cazut intr-un malaxor. era chiar Malaxorul Dragostei. acolo ea s-a amestecat si au trimis-o la o casa unde 9 calfe si un zidar au zidit-o. ea plangea si se ruga, aia radeau (barbatii is asa prosti uneori) si au lasat o gaura in dreptul buricului,care atunci era la mare moda.

   in casa aia s-a mutat fatfrumoscel. noaptea si cand ploua el auzea un fel de vaiet.

a chemat el niste specialisti care au facut o radiografie si au vazut un schelet princiar (prin oase circula un sange albastru)

atunci unul si-a amintit de legenda mesterului M si a spus ca pt a realiza ceva durabil tre sa platesti scump,altul a zis ca faust..

au decopertata-o si au pus o sticla sa se poata vedea.

Ce sunt blogurile (2)

   Unii oameni au prea multe ganduri si nu le mai ajunge memoria interna. atunci ei depoziteaza gandurile in plus pe o mem externa numita blog; un alt om se poate conecta la mem asta externa si sa extraga de acolo anumite ganduri care-i plac. daca extrage prea mult, i se umple si lui mem interna si se apuca si el sa depoziteze pe un blog gandurile nascute din gandurile citite pe blogul initial. in felul acesta nr blogurilor este in continua crestere, deoarece mem oamenilor este limitata, a Blogosferei pare a fi nelimitata. din aceasta cauza putem spune ca ne aflam in perioada de Big Bang a Blogosferei.

Conectivitatea blogurilor

   Intre bloguri incep sa apara legaturi ca intre neuroni, numai ca in loc sa se numeasca sinapse, se numesc linkuri. cu cat un blog are mai multe sinapse, cu atat e mai valoros.

Proprietăţi funcţionale:

acestea sunt: excitabilitatea, conductibilitatea, degenerescenţa, regenerarea si activitatea. despre ele vom vb haltadata, cand o s-o facem si mai lata.....
 

Ce sunt blogurile? (1)

OAMENI văzuţi pe dinăuntru.  

Fiind Balanta, paduri cutreieram

aceasta e varsta! striga  codrul meu de bonsai

aceasta e varsta! strigara gogonelele verzi din borcan

aceasta e varsta! striga si cablul utp.

 

si pt ca ploua cu nuci

mi-am deschis tacticos umbrela

si am racnit din toti bojocii:

atunci mufati-ma!

mi-am luat inima-n dinti

omul negru a venit

m-a mufat, m-a conectat,

funda neagra mi-a legat

ce sunt blogurile?oameni vazuti pe dinauntru.

Cel mai frumos cadou

 pe ziua de azi...

( daca as avea o floare din asta, i-as duce-o Micului Print, sa vad ce mai face. )

 

"The EPI flower, also known as queen of the night, blooms once or twice
a year, usually at night. It has a glorious beauty and an amazing
scent. Sadly it only lasts for a few hours before it withers and dies.
Like all things that are beautiful arround us, this flower is both
haunting and captivating. Its beauty, like love, may be a passing
dream, but its splendour remains in our hearts forever. The hope that
such beauty or feeling may visit us again keeps our expectations alive."

 

 

The Brief Life of an EPI Flower... from Salim Hasso on Vimeo.

( daca apesi pe link poti sa vezi aceasta bijuterie in HD, recomand pe tot ecranul  )

  

Povestea Printesei visatoare

a fost odata o printesa.

si printesa asta s-a uitat intr-o zi la un film f  bine realizat,
din ala la care mai si lacrimezi din cand in cand. siiii, filmul aiasta
se termina oarecum simbolic cu o statuie de inger care chiar exista in
realitate in gradina unei cetati de peste mari si tari. si asa de mult
i-a placut la printesa statuia ceea, ca a inceput a visa ca ea trebuie
musai sa o atinga cu mana.

 

d'apoi lucrul asta nu era posibil, cetatea era in partea cealalta 
a lumii. am uitat sa va spun ca pe timpurile acelea Pamantul era inca
plan si era tinut de 4 elefanti,  si era f  periculos sa mergi la capatul lumii, puteai f usor sa cazi in hău dak nu erai atent.

Mult mai tarziu Zeus
l-a pedepsit pe Atlas sa tina Terra in spate, insa la Atlas  nu i-a
placut forma plana a Pamantului pt ca nu putea sa-l tina bine in spate, asa ca
l-a rotunjit cu labele lui de titan si l-a facut o sfera, asa cum a si ramas pana in zilele
noastre. multi nici acum nu stiu ca atunci cand sunt cutremure de fapt
Atlas se scarpina undeva.

zilele au trecut...

 

siii, intr-o zi, o pasare uriasa, numita zgripsoroaica, veni la
printesa si o intreba daca nu vrea sa o duca in cetatea de pe partea
cealalta  a oceanului, ca are niste daravele pe acolo.printesa primi
bucuroasa. atunci zgribuloaica ii spuse:

- pregateste 100 de dolari si 100 de euroi, pune-te dasupra mea cu
merinde cu tot şi, de câte ori oi întoarce capul, să-mi dai câte un $
şi câte un euroi.

Se aşezară şi porniră, dându-i, de câte ori cerea, $ şi euroi.
Când era aproape, aproape să atinga malul celalalt al oceanului, pasărea uriaşă mai întoarse
odata capul să-i mai dea piţule; dară paraii se terminasera. Atunci Printesa,
fără să-şi piardă cumpătul, scoase o bacnota de un leu si o dete zgripsoroaicei.

După ce aterizara in cetate, îi zise zgripsoroaica:

- Eu am simţit că bacnota care mi-ai dat în urmă era altfel, şi n-am înghiţit-o; rău ai făcut de mi-ai
dat-o, ca n-am ce face cu ea, poftim, ţine-o, si spala-te pe cap cu ea ca nu-mi foloseste la nimic aici.

printesa nu intelese cum s-ar putea spala pe cap cu o bacnota si
se scuza ca in cetatea ei numai din astea sunt, apoi se despartira.

printesa porni aţă catre statuie. merse ea ce merse, cand pe
sub pamant, cand pe deasupra pamantului pana ajunse in parcul cel mare
al cetatii unde gasi si statuia ceea din film. ea atunci nu mai putu:
izbucni in plans. cu pasi mici se apropie de statuie. plangea si
mergea, plangea. atinse cu mana statuia si un fior o strabatu din cap
pana in picioare, ca o descarcare electrica. apoi spuse ca pt sine:

- iata
ca unele vise se implinesc intr-adevar. doar speranta ca si alte vise
ni se vor implini ne pastreaza dorinta de a trai.

               

 

 

 

 

Razboaie civilizate

Un chef de guerre afghan revendique l'embuscade qui a tué dix soldats français et adresse « ses condoléances » à leurs familles. » (yahoo)

 

in secolul 21 razboaiele se poarta f civilizat. nenea din poza, care nu prea arata a mare razboinic, dupa ce a omorat 10 soldati francezi si-a exprimat condoleante familiilor celor decedati.

mai tineti minte cand americanii au bombardat "din greseala" ambasada chinei? si-au cerut scuze imediat!

iar de curand am vazut pe Discovery un documentar in care niste creaturi bipede erau f  bucuroase ca au inventat o bomba care omoara doar oamenii, in timp ce cladirile si restul lucrurilor raman intacte, fara nici o stricaciune. in felul asta se reduc costurile de razboi, orasul este populat rapid cu alti oameni, de-ai nostri, si viata merge inainte.

atentie la politete!

later: poza a disparut (acum e ora 21) si din insemnare si din fisiere. mai asteptam sa vedem ce se intampla.

--------

si mai later: acum e a2a zi, dimineata devreme (11:40); poza a reaparut! imi amintesc ca in tinerete ma chinuiam sa le pun inapoi, acum le las in plata Domnului, ele apar si dispar dupa legi necunoscute...

eventual de acum incolo o sa scriu in insemnare: in stanga este o poza, daca nu o vedeti reveniti maine sau poimaine sau cand aveti timp si chef.

 

 

Compot de nuci

     Astăzi toată ziua am pus compot din ăsta, şi acum, la sfârşit, mi-a picat fisa: ce-ar fi să sheruiesc ioo reţeta asta tradiţional yutopiană cu Blogosfera? aşa-i că abia aşteptaţi? deja vă lingeţi pe buze, iote, Tuvia deja a luat creionu' şi caietu' de reţete...  ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^  

daaaaa' întâi musai tre să fac o digresiune:    

ieri l-am auzit cu urechiusele mele pe dl Geoană la buletinul de ştiri de pe tvr2:
 - "guvernul actual ...a făcut decât 5 km de autostradă..."

 ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^ 

                                            Reţeta secretă a complotului de nuci
 necesar:    multe nuci
                  3,14 borcane de măsline umplute
                  diverse chestii găsite prin cămară
                  un ciocan pt uz alimentar
 faza1:
 se ia o anumită cantitate de nuci (pe care nu pot să v-o divulg), se desfac nucile în două cu un cuţit care l-aţi ţinut înainte 3 zile în şliboviţă (dacă vă tăiaţi nu mai este necesar să vă dezinfectaţi cu spirt medicinal deoarece cuţitul s-a îmbibat în cele 3 zile cu destul alcoool); apoi se aruncă miezul (deoarece conţine grăsimi, carele toată lumea ştie că nu mai e la modă, mai ales americanii).
 se desface borcanul de măsline umplute cu nu-ştiu-ce-roşu şi se introduce în fiecare nucă acel ceva roşu, măslina se aruncă, fără acel roşu nu mai are nici o valoare.
 peste acel ceva roşu se pune o pătrăţică de cioco umplută cu coniac, cine doreşte poate să extragă coniacul cu o seringă.
 apoi se mai pun următoarele, neapărat în această ordine: un măr, o portocală, o negresă (facultativ), o linguriţă de finetti, 2 cuişoare, 3 şurubele (din acelea de la ochelari); cine doreşte poate să pună şi alte ingrediente: deschide uşa la cămară şi dacă vede ceva care-i place, poate să pună liniştit, este o reţetă f permisivă.
    dupa aceea se ia cealaltă jumătate a nucii şi se suprapune peste jumătatea asta în care am îndesat toate cele de mai sus. uneori nu se poate închide, dar problema se rezolvă uşor cu ajutorul unui ciocănel sub formă de baros: se dă o lovitură seacă peste nuca care nu vrea să se închidă, spunând:
 „Nu vreai, nuco?  şi îi mai dai una, cu furie. De ce nu vreai, nuco?  De când v-aţi făcut aşa rele? Nu eraţi aşa. "
 atunci nuca o să se îmblânzească pe loc şi o să spună: „Ptiu, lovi-te-ar moartea cu ciocanul tău!" şi o să se închidă hermetic, ca o scoica din aia in care a intrat o mica murdarie. cine doreşte poate să le lege şi cu un fir de borangic din plastic, să nu se deschidă la dunstulit.

faza 2:

     nucile astfel pregătite le introducem în borcane de 60 de litri şi se dunstulesc vreo 30 de minute fix. dacă nu găsiţi borcane aşa de mari, sunt bune şi butoaie de 60 de litri da' să nu fie de plastic, să fie de sticlă. apoi se lasă să se răcească până a 2a zi,  facem un graffiti frumos pe ele şi le aşezăm în pivniţă cu capu-n-jos, adică pe capac (metodă jermana). dacă nu le aşezaţi aşa există riscul să intre in borcane aeru', care-i tare pofticios, şi compotu' va începe să fermenteze şi în loc de compot, după cei 10 ani cuveniţi unui compot de calitate, când o să-l deschideţi o să găsiţi vin de Malaga de nuci, care la noi în ţara nu prea se consumă, dar peste hotare are mare căutare că ei nu ştiu din ce se face, d'aia.
   
    Dacă reţeta vi se pare prea complicată, faceţi un compot simplu de gutui şi colo, către primăvară, când începe lichidul să se îngroaşe, gândiţi-vă la m2, în sensul că: "mă, noroc cu el, altfel iar uitam să pun compot de gutui, care-i cel mai cel compot dintre toate".
 poftă bună! 

 

 

 

 

PUŢIŞOARE CU...NUCĂ

   Azi, în timp ce-mi număram...nucile, mi-am adus aminte de scriitorul ăla care morflăieşte o prăjitură şi pe loc se teleportează în trecut. ioo neavând prăjitură am zis să fac invers: să mă teleportez în trecut şi să aduc de p'acolo ceva prăji, că astea din comerţul capitalist nu-mi plac.  

aşa că m-am aşezat pe pat îmbrăcat cu hainele mele de grădiniţă, am închis ochii şi m-am concentrat tare-tare. aşa de tare m-am concentrat că am ajuns o treime din înălţimea mea de 1.8 m, adică vreo 60 de cm. eram într-un pătuţ, hainele de grădi îmi erau largi şi o tanti grasă a venit să mă întrebe unde-mi sunt pamperşi şi dacă mai vreau lapte, adică ajunsesem la creşă.  

ioo atunci m-am deconcentrat repede la jumătate, aşa că acum aveam fo 90 de cm, hainele îmi erau bune. imediat am luat-o către bucătărie pe coridorul ăla întunecos pe care fusesem de atâtea ori. când am intrat, mirosea dumnezeieşte, tantili bucătărese făceau prăjitura mea preferată: puţişoare cu nucă, tocmai le scoseseră din ler*.
 le-am spus la tantili că le-a chemat nenea administratoru' la el să le dea nuş ce premiu, duse au fost pe loc. ioo am înghiţit repede vreo şase prăji şi mi-am pus în  buzunare câte puţişoare au încăput. erau calde încă şi... mi-a fost destul de greu să mă concentrez să ajung înapoi în zilele noastre, da' am reuşit!
 acu' stau la calc cu farfuria plină de puţişoare şi cotrobăiesc prin bloguri, care, din păcate, nu mai e ca altădată, îmi plăceau mai mult cele din Comuna Primitivoasă a Blogosferei.

 
 * ler = din păcate nu găsiţi cuvântul în DEX , poate ştie cineva ce e

 

Ptiu,lovi-te-ar moartea cu ochii tăi!

"Moromete se pregăti pentru al doilea drum şi când se întoarse arăta de nerecunoscut, atât de mult îi plăcuse. De astă dată drumul fusese şi mai aventuros şi Moromete povesti totul într-o seară, cu glas neobişnuit, şi fu ascultat cu uimire.[...]  

Merseră mai departe şi li se oferi apoi deodată trei lei. Moromete se plictisi, iar Bălosu îl asigură că în satul următor vor obţine sigur zece lei. Nu ieşiră însă bine din sat, că se petrecu întâmplarea...
O femeie tânără de tot, cu faţa albă, cu părul galben şi cu nişte ochi mari, albaştri, frumoşi, cum aveau mocancele pe aici, îi strigă să oprească. Aveau porumb? Da.
„Ce bine c-aţi venit, oameni buni, că nu ştiam ce să mai fac, a spus femeia bucuroasă. Haideţi, trageţi în curte că oţi fi osteniţi! Să vă fac ceva să mâncaţi şi să mă duc pe urmă pe la vecini să cumpere şi ei, să daţi tot porumbul, că eu nu pot să iau decât vreo douăzeci de duble."
„Nu duce dumneata grija noastră, leică, i-a răspuns Tudor Bălosu fără să se clintească din căruţă. Du-te întâi la vecini şi întreabă-i dacă cumpără, să nu pierdem timpul de pomană."
„Dar cu cât daţi dubla?" a întrebat femeia pălind. Glasul lui Tudor Bălosu era mai îngheţat decât gerul: „Optzeci de franci, leică!" „Optzeci de franci?!"
„Hai, Moromete!" a spus Bălosu apucând biciul, fără să-i mai răspundă femeii.
„Dar cât dai dumneata, leică?" a întrebat Moromete din curiozitate. „Oameni buni, a strigat femeia înspăimântată, şaizeci de lei, ăsta e preţul pe la noi..."
„A! Nu!" a clătinat Moromete din cap.
Nu se poate, însemna exclamaţia lui. Noi avem aici nişte socoteli. Iese sau nu iese şaptezeci? asta e întrebarea. Nu-ţi dau fiindcă trebuie să vedem dacă iese. Glasul lui Moromete i se păru însă femeii cu totul deosebit de al celuilalt, şi-a încleştat mâinile de loitra căruţei lui şi vorbele ei au început să curgă şuvoi. Moromete nu prea înţelegea, o vedea doar cum se ţine cu mâinile de loitră şi calcă prea aproape de roată.
Ea spunea că să-i dea el, dacă celălalt nu vrea, cu şaizeci de lei... barim câteva duble... e rău, n-are ce da la copii... Să tragă căruţa că şaizeci de lei e destul.
„Haide, omule, că doar n-oi fi şi dumneata bogat să nu înţelegi... Oi fi venind de departe şi ţi-o fi frig pe gerul ăsta, trage căruţa... îţi dau ceva ţuică peste şaizeci de lei. De ce să te mai duci încolo să mai baţi drumurile de pomană?"
Moromete s-a frânt de mijloc şi s-a uitat la picioarele femeii: „Dă-te la o parte, creştino, că te calcă roata!" i-a spus el grijuliu. „Nu vreai, omule? a repetat mocanca şi deodată din ochii ei albaştri au ţâşnit lacrimi de furie. De ce nu vreai, omule? a continuat ea şi glasul ei legănat şi domol de munteancă s-a făcut dârz. De când v-aţi făcut aşa răi? a spus ea descleştându-şi mâna de pe loitra căruţei. Nu eraţi aşa.
Plângea şi în ciuda mâniei ochii ei rămâneau mari şi curaţi şi se uita când la omul cocoţat în căruţă, când la caii lui graşi şi voinici, aburiţi de gerul sănătos al muntelui.
„Ptiu, lovi-te-ar moartea cu ochii tăi! a exclamat Moromete furios. Apoi a strigat: Bălosule, opreşte!"
„Ce s-a întâmplat, Moromete?"
„Hai să dăm porumbul, că nu e rost."
„Cu cât?" a întrebat Bălosu.
„Cu şaizeci şi trei."
„Eu nu-l dau, a răspuns Bălosu şi să ştii că altă dată nu mai merg cu tine la munte."
Nedumerit puţin Moromete n-a avut timp să răspundă, dar apoi l-a înjurat pe Bălosu de muiere, în şoaptă, pentru el însuşi, în timp ce munteanca se uita la el, cu lacrimile îngheţate pe obraz."

 

Uuuu!brrr!mi-e frig rău,taicule!

"Copilul mergea zgribulit şi din când în când se oprea şi-şi strângea braţele clănţănind; se închircea şi dârdâia parcă ar fi suflat crivăţul peste el.

- Hai, mă! Hai p-aici pe la soare, răspundea Moromete şoptit, într-o vreme, pe la jumătatea drumului, băiatul se lăsă deodată pe vine
şi dinţii din gură începură să-i toace des, ca şi când fălcile i-ar fi fost puse în contact cu un motor; clănţănea acum neîntrerupt şi gemea; coroana de flori îi căzu în ţărână şi cărţile îi alunecară şi ele de sub braţ şi se împrăştiară pe jos."

Castelul explodat

    A fost odată un castel trist, cel mai trist dintre toate castelele triste . El era aşezat pe ţărmul unei mări  plină de sirene posace.
 Şi în castelul ăsta trăia Făt-frumos cel trist care angajase un alchimist să găsească aur.
 ca să obţină aur alchimistul trebuia să topească minereul de tristit care îl aduceau sirenele posace. dintr-o tonă de minereu din ăsta se obţinea 1 gram de aur şi 999 de kilograme de tristeţe, restul fiind un gaz negru care nimeni nu ştia ce conţine.
  aurul era pastrat iar tristeţea era tăiată în bucăţi mai mici, împachetată şi trimisă cu corăbii peste tot în lume, cererea era foarte mare, mai ales in marile oraşe. pe hornul laboratorului alchimistului se revărsa tot timpul gazul acela negru ce plutea apoi peste castel şi peste marea plină de sirene posace.

   astfel că după un timp castelul, care la început avea pereţii roz cu ferestre albastru-fosforescent şi balcoane portocalii şi turle roşii, începu să se innegrească. nisipul mării deveni negru. apa era neagra iar sirenele posace parcă erau din africa. de parcă nu ar fi fost de ajuns toate acestea, se trezi şi firma locală de produs vânturi să le oprească toate vânturile, deoarece Făt-frumos cel trist uitase să plătească facturile.
acum fumul negru nu se mai ducea nicăieri şi soarele nu se mai văzu in scurt timp. din cauza asta corăbiile care transportau tristeţea nu mai putură să ancoreze la castel, să preia marfa.  
 alchimistul cel tăntălău însă continuă să o producă şi o depozita în continuare în aceiaşi magazie, deşi scria clar în ceaslovul cu reţete că se interzice să se depoziteze prea multă tristeţe într-un singur loc deoarece ar putea să explodeze. aşa că într-o bună zi, pe când sirenele posace se depilau pe coadă, castelul explodă.
 
 - ş-apoi ce, zise cititorul poveştii, mare scofală...
 - stai mă, că încă nu-i gata, îi răspunse autorul.
 
   
 
 
 
 
 

Semne rele anu' are

PARIS (AFP) - Les marchés boursiers du monde entier ont essuyé pour le troisième jour consécutif de sévères pertes mercredi.
  

La Bourse de New York a connu mercredi une nouvelle déroute, avec une accélération des pertes en fin de séance: le Dow Jones a cédé 4,06% et le Nasdaq 4,94%.
  

Les Bourses européennes ont toutes plongé et clôturé mercredi en baisse, les valeurs financières encaissant les plus fortes pertes.
La Bourse de Paris a plongé à son plus bas niveau depuis mai 2005.
A Moscou, l'Agence fédérale de régulation des marchés financiers a pris une décision exceptionnelle: arrêter purement et simplement les échanges et convoquer une réunion de crise entre responsables concernés.
Les deux indices, au moment de leur suspension, affichaient des baisses de 6,39% pour le RTS et de 3,09% pour le Micex.




   
 

Vand nuci ecologice pe gratis!

nucile se gasesc pe nucul meu
personal, care doriti, care poftiti, veniti si le culegeti; sunt
garantat ecologice, nu am pus nici un fel de ingrasamant, nu l-am
stropit cu nimic, doar catelul vecinului, fiind mai milos din fire, s-a
ocupat de problema asta, dar a folosit solutii naturale.

gara este destul de aproape, avem si aeroport international. nucul
este deschis de luni pana vineri intre anumite ore iar in week-end
intre alte ore. vederea din nuc este fabuloasa. se recomanda sa va
faceti o asigurare contra caderilor din nuci, dar evitati aig-ul ca a
fost nationalizat de guvernul celei mai mari democratii de pe planeta
asta.

cine reuseste sa se urce pana in varf, poate vedea de acolo cum se prabusesc bancile din sua, rand pe rand, live.

nucul e atat de mare ca poate fi vazut de pe google maps.

revin cu detalii mai incolo (sau mai bine mai incoace)

 

 

Toante la timpul lor!

am vrut sa scriu ceva p'aici da' mai bine ma duc sa ma culc ca azi e deja maine si

am mancat prima nuca din recolta anului 2008 cum mai trece vremea si

mi-am adus aminte de casa aia cum au legat-o cu franghii sa nu fuga si

abia azi mi-am dat seama colţuroaso ca daca trece prea mult timp si

daca-i tai franghiile, nu mai poate/vrea sa fuga.

asa ca bine-a zis cine a zis:

Toate la timpul lor!

Crenguţa de bonsai

    Se pare că imediat după naştere încep să se dezvolte în sufletul nostru nişte crenguţe.
 nu ştiu câte anume, nu ştiu dacă toţi avem acelaşi nr de crenguţe.
 ştiu doar că de-a lungul timpului crenguţele astea se rup, rând pe rând.
 cele mai multe, cred ioo, se rup în adolescenţă, atunci e perioada cea
mai tumultuoasă, spumegă hormonii, dintr-o dată începi să nu mai
înţelegi ce e în jur şi încerci să pipăi cu degetul noua Realitate, ca
bietul E.T.
 şi faci greşeli, normal. se rupe o crenguţă în tine. te cam doare. încă nu ştii să-i pui atele şi să o legi cu ceva.
 te retragi un pic în tine. după un timp ieşi iară afară din cochilie.
apoi ai încredere în cineva sau ceva. altă crenguţă ruptă. iar te
retragi. începi să te obişnuieşti.
 life is life.
 uneori poate începe din copilărie. crenguţele rupte atunci n-au nici o
şansă: degeaba atele, degeaba  ghips. tot ce poţi face e să o "îmbraci
cu ceară" ca în poezia lui Arghezi.
 eiiiiiii, şi tot aşa şi iar aşa, după mulţi ani ajungi la ultima
crenguţă ( de fapt nu ştii precis că e ultima, căci numărul lor e
necunoscut, dar ai aşa, o senzaţie...)
 de asta, ultima crenguţă, tre să ai mare grijă! suflă şi-n iaurt, nu te jena!
 că dacă se rupe şi asta îi bai, mai ai o singură scăpare: îţi pui un
batic din ăla alb în cap şi te deplasezi de 3 ori pe săptămână la
adunarea-pt-spălatul-kreerului, au ăia un sistem american f  bine pus
la punct.

 

P.S.  poate că de fapt avem un bonsai in suflet,  din cand in cand
, dupa legi numai de el cunoscute, scoate cate o crenguţă mică-mică. da'
putine apuca sa creasca, majoritatea se frang.

fericit e cel ce are un bonsai bine dezvoltat. ( incheiere cu happy end )

                                                          * * * * * * *

buletinul ciocometeorologic:

azi vin nori din directia aia şi aia şi aia şi aia, adica din toate
directiile, catre tine. recomandam sa stati acasa si sa consumati
ciocolată extrafinaalbadelicataprimola (qualite&plaisir, aşa scrie
pe ambalaj, ioo nu ştiu dacă-i aşa pt că încă nu am desfăcut-o, ieri am
păpat cam mult din cealaltă, respectiv 2 pătrăţele, aşa că azi mi-am
pus pofta-n cui, da' voi nu vă jenaţi, mâncaţi pantagruelic. )
  

 

 

ievoluez sau involuez?!?

   cateodat', in timp ce tai frunza la caini, incep sa ma gandesc (nu
stiu unde-o fi butonul asta de pornit gandurile si nici nu prea
ma-ntere... da ala de oprit gandurile tare mult as vrea sa stiu unde e
plasat, ca la mine cred ca s-a defectat): oare ioo ievoluez sau
involuez?

ca dak te iei dupa talpa tarii, a evolua inseamna a aduna multe
chestii materiale: ia uite, frate, cate chestii are asta, s-a evoluat,
nu ca noi...

ori ioo in ultimul timp nu am mai adaugat nik material, au contraire, am mai scapat de una-doua, numai batai de cap aveam.

totusi ioo simt asa, ca totusi am evoluat, da' nu se vede. mai
mult se simte. da' nu stiu exact cat am evoluat, ca nu am tools pt asta.

acum stiu mult mai multe decat inainte, dar stiu inca f putin fata
de altii. dar a stii nu inseama totul: cu timpul inveti sa aranjezi
toate informatiile in asa fel incat sa se imbuce una cu alta, ca daca
le arunci vrac in kreer, dupa un timp kreeru' se supara si-ti zice:
buey, da' io's cos de gunoi? nu vezi ca nu mai e loc? mai stivuieste-le
si tu in ceva ordine, ca nu se(!) mai incape. si dak nu-l asculti,
incepe sa scartaie, sa fluiere...nu-i bine!

in incheiere va anunt ca iarna-i ici, vara-i departe, s-a mai terminat un ciclu, iar o luam de la capat cu caloriferele. 

asa ca de-acum trebuie sa papati ciocolata alba, sa fie in ton cu
natura: pt inceput va recomand
cioolataalbacucremacappucinocumigdalecaramelizate, facuta la fabrica
aia pe care au vandut-o acadeaua si did (poate si dorulezt?) 

   Si ca sa uitati ca iar vine frigul, in timp ce molfaiti  ciucalata, uitati-va la poza asta  facuta de puck "prin sibiu, la targul olarilor care tocmai a fost".

 

 

 

da, ma did, şi ioo

sunt acolo, pe pagina aia...

deja imi ascut creioanele, imi sterg tastura, iau polivitamine...n-ai nici o sansa!

M2 in blogul lui

   Cică era odată pe weblog un om grozav de leneş care scria ff rar insemnari in blogul lui. Şi ceilalti blogari, văzând că acest om, pe care-l chema M2, nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâra sa-l arunce în Dunare, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora.
Şi dupa multa sfatuire chibzuira sa-l bage pe m2 într-un sac, sa lege sacul si sa-l arunce pe fundul Dunarii.
Întelegându-se astfel ei, toti blogarii, cu mic, cu mare, luara un sac, niste sfoara si o piatra de moara si pornira asupra blogului lui m2.
Acesta sedea linistit in blogul lui si taia frunze la caini, ca de obicei, când se pomeni cu toata ceata peste el. Ce sa faca, sarmanul ?! Nu-i ramânea decât sa se dea prins si legat.
Se lasa dar m2, sa-l vâre ca pe un motan în sac, sa-l ia pe sus si sa-l duca la pierzare.
Odata ajunsi la Dunare, legara sacul cu m2 de piatra de moara si plecara ca sa caute cu prajina unde e mai afunda Dunarea, ca acolo sa-l arunce.
Unul dintre blogari lua prajina, dete o data cu ea în valuri, o izbi cât  putu în jos, dar nu atinse cu ea fundul.
— Aici, zise el, Dunarea nu are fund, trebuie sa cautam alt loc.
— Asa e, strigara cu totii, trebuie sa cautam alt loc, unde are Dunarea fund.

Atunci filozoafa weblogului prinse ocazia si le puse o intrebare-capcana:

- Unde o sa-l aruncati? Mai la deal, de unde vine apa, ori mai la vale, unde se duce?
Unii dadeau cu socoteala ca mai la deal e mai multa apa, fiindca de acolo vine apa si n-ar veni daca n-ar fi destula.
Altii însa erau de parere ca la vale e mai multa, fiindca acolo se strânge apa care vine de la deal, si daca l-ar arunca la deal, cum vine apa si tot vine, se scurge si tot se scurge, s-ar pomeni  la un moment dat ca m2 ramâne pe uscat, iese din sac si vai de capul lor!
Se adunara dar cu totii de se sfatuira, si se întelesera sa caute locul cât mai devale, pentru ca toata apa sa se strânga în capul lui m2.

   Pe când blogarii umblau sa caute fundul Dunarii, iata ca vine un uom. si cum mergea el de-a lungul malului, da de sacul cu m2 si se mira:
— Dar tu, mai, întreba uomul, cum ai intrat în sac si ce cauti în el?
— N-am intrat, raspunse m2, ci m-au vârât altii în el.
— Si de ce te-au vârât?
— Ca sa ma arunce în Dunare.
— Si de ce sa te arunce?
— Iaca — pacatele mele! — raspunse m2, fiindca vor sa ma ocup eu de rubrica Prospaturi si "Top comentarii" si eu nu vreau sa primesc...
— Si de ce nu vrei?
— Fiindca acolo sunt blogarite multe.
— Si de ce nu vrei sa ramâi cu blogaritele?
— Fiindca sunt tinere si sprintene ca furnicile si nu pot sa le stapânesc.
Când auzi asemenea vorbe, uomul cela se mira mult, fiindca el bucuros s-ar fi ocupat de blogarite.
— Mai, dar prost mai esti tu! grai el. Un om mai cu minte ar primi cu amândoua mâinile!
— Buey, daca te simti destoinic, intra în sac si, când vei vedea ca voiesc sa te arunce în Dunare, spune-le ca primesti sa te ocupi de blogarite.
— Si ma vor primi oare pe mine?
— Pai cum! îi raspunse m2. Cu amândoua mâinile!
Atât îi trebui uomului, care nu se temea de blogarite, din contra.
El dezlega dar sacul, ca sa iasa m2, apoi se vârî el însusi în sac. M2  strânse gura sacului, o lega bine, apoi p-aci îi fu drumul, nici ca se mai opri decât dupa ajunse inapoi in blogul lui.

Iara uomul din sac când simti ca-i dau avânt blogarii ca sa-l arunce in Dunare, striga tare cât putu:
— Stati, mai! Toti se oprira, fiindca glasul care rasuna din sac nu era glasul lui m2.
— Lasati-ma, grai uomul, ca primesc sa ma ocup de blogaritele voastre.
— Auzi vorba! voieste sa se ocupe de blogaritele noastre, ba te pomenesti c-o sa ne spuna ca el nu mai e m2!
— Apoi ca nici nu sunt! raspunse uomul. Când auzira vorba aceasta, blogarii se suparara si îl ridicara cu piatra cu tot si — una! doua! trei! bâldâbâc! — îl aruncara în Dunare si se intoarsera pe weblog.
   Aici m2 sedea în cerdacul blogului si numara  niste dolari.
Toti ramasera încremeniti în loc.
— Dar tu, mai, cum ai ajuns aici? întreba unul.
— Mare lucru?! raspunse m2. Cum sa fi ajuns, daca nu tot cum ati ajuns si voi, venind de acolo pâna aici?!...
— Dar tu esti mort, mai? te-am aruncat în Dunare!
— As! grai m2. Apa Dunarii e rece si te face mai sprinten de cum ai fost.
— Dar dolarii aia de-i numeri, de unde ii ai? întrebara ei.
— De unde sa ii am, raspunse m2, daca nu din Dunare?
— Dar cine ti i-a dat?
— Cine sa mi-i dea? I-am castigat eu; ia omul cât poate si ce nu poate lua mai lasa si pentru altii.
   Atât le trebui blogarilor! Asa cum erau adunati la blogul lui m2, plecara cu totii si se bâlbâdâcară in Dunare.


(cod-sursa: Pacala )



 

Aşa e şi dragostea

    Cred că toţi aţi ţinut în mână artificii din acelea care se aprind de revelion de obicei.
 e vorba de sârma aceea scurtă în vârful căreia se află un amestec care, aprins, arde cu o flacără vie, aruncând mici scântei.
    Ce greu se aprinde, uneori...însă odată aprinsă începe să arunce lumina în toate părţile. nu face economie deloc. de fapt, nici nu poate: trebuie să ardă la maximum!
 sârma care o ţii în mână se încălzeşte treptat, devine fierbinte, abia o mai ţii în mână...apoi se stinge. apoi se răceşte. întunericul redevine stăpân.
 aşa e şi dragostea.
 

Plouă,plouă,babele se...

in orasul meu local a inceput sa ploua.

dak vreti sa ploiasca si in orasele voastre locale, scrieti directia si ioo pun ventilatorul sa sufle intr-acolo.

gagicile au prioritate ca am vazut ioo odata un film indian in care deoadata incepe sa ploua si ei doi se plimbau fara umbrele; si apoi va dati seama ce se intamplă, ca toate filmele indiene-s pe acelasi calapod....

Faţa babei şi faţa moşneagului (2)

...dis-de-dimineaţă moşul şi moaşa mâncară câte o gogoaşa cu silvoiz si porniră bătrâneşte către timişoara, unde did ii astepta nerabdatoare sa-i duca la doctorul care scoate copii din eprubeta.
   Şi mersera ei cât mersera pe-un drum, până ce ajunsera in orasul Ratonului-iscoditor unde din întâmplare, le ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum ii văzu pe cei doi, le zise:
— Fie-va milă de mine şi ingrijiti-ma, că v-oi prinde şi eu bine vrodată!
baba se enerva si ii raspunse cu ciuda si in bataie de joc:
— Da' cum nu!? că nu mi-oi feşteli eu mânuţele cu tine. du-te si cauta-l pe Raton si spune-i sa te duca la ceva adapost comunitar, daca aveti in orasul asta.
dar mosului i se făcu milă şi, luând căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi porni cu baba, care isi terminase intre timp de mancat hot-dogul, mai departe, mulţumit fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună.
Nu mersera ei tocmai mult, şi numai iaca ce vad, aproape de Orasul-cu-Colturi un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe cei doi, zice:
— Oameni buni, grijiti-mă şi curăţati-mă de omizi, că v-oi prinde şi eu bine vrodată!
baba dadu din mana a lehamite dar mosul, harnic cum era, curăţă părul de uscături şi de omizi cu mare îngrijire şi apoi se grabi sa o ajunga pe baba din urma. Şi, mergând ei mai departe, numai iaca ce vad o fântână mâlită şi părăsită. Fântâna atunci zice:
— Dragii mei, îngrijiti-mă, că v-oi prinde şi eu bine vrodată!
baba se uita ironic la mos care nu sta pe ganduri si se apuca sa râneasca fântâna şi-o grijeşte foarte bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergând mai departe, numai iaca ce dau de-un cuptor nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe baba, zice:
— babăăă! lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
— Da' cum nu!? crezi că am căpiat?
atunci mosul, îşi suflecă mânecile, călcă lut şi lipi el cuptorul, îl humui şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spălă frumuşel mâinile de lut şi porni repede dupa baba.
   Şi mersera ei ce mersera si intr-un sfarsit ajunsera in timisoara. aici erau case peste case si deasupra lor alte case. in care casa o fi did?
deodata dintr-o caruta fara cai, ce mergea pe şine ca ţugu, cobori o Acadea care-i intreba care-i baiu', de ce stau asa de abatuti? mosul o intreba atunci daca o cunoaste pe did, la care Acadeaua izbucni in ras si le spuse ca toata lumea din cetate o cunoaste pe did si le explica cum sa ajunga la ea.
dupa un timp reusira sa ajunga şi la did carele era un pic nervoasa pt ca iar i se stricase foenul. mosul nu zise nimic, ceru o surubelnita si moşmodi el ce moşmodi si iaca foenul ca porni. atunci did se lumina la faţă si le spuse:
- no, hai la doctor!
   ajunsi la doctor acesta le explica ca procedura costa foarte mult si din cauza asta totdeauna se pregatesc mai multe eprubete, ca macar din una sa iasa un copil. tot el le propuse sa incerce si mosul sa faca un copil ca uite, i-a spus lui _a123_ ca in sua deja se reusise si atunci mosul ar fi primul barbat gravid din romania. cei doi acceptara si atunci doctorul le spuse să se suie în pod şi să-şi aleagă de-acolo o ebrubeta. 

mosul si baba se suie în pod şi vad acolo o mulţime de eprubete: unele erau lungi si subtiri, altele groase si scurte, unele mai vechi şi mai urâte, altele mai noi şi mai frumoase. baba repede şi-a ales eprubeta cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. iara mosul, însă, nefiind lacom, ş-alege pe cea mai veche şi mai urâtă dintre toate. Şi când se dau cu dânsele jos, doctorul cam încreţeşte din sprâncene, dar n-are încotro.

                                      -  fine del adoua parte -

Faţa babei şi faţa moşneagului (1)

   Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o pensie, şi baba iar o pensie. pensia babei era mică. pensia moşneagului însă era frumoasă pt că lucrase ştim-noi-unde. într-o zi stăteau în cerdacul căsuţei lor şi priveau la clasa muncitoare cum se întorcea de la serviciu şi încercau să vadă pe feţele oamenilor dacă acum sunt mai fericiţi, în capitalism, decât pe vremea împăratului-cizmar. deodata mosnegul grăi către babă:  

- buey babă, hai să facem o fată, să avem şi noi un sprijin la bătrâneţe şi la care să-i lăsăm peştele de sticlă de pe televizor şi carpeta aia faină cu răpirea din serai.
   
baba prinse a râde şi-şi aminti ce-i spusese măsa acu' 50 de ani, fii atentă, fă, bărbaţii-s ca nişte copii mai mari, habar n-au unele chestii.
 - apoi trebuia să te gândeşti la asta pe vremea când mai aveam ovule, zevzecule!
 - păi nu mai ai ovule? de ce?
 - mai am măi omule, da' nu mai coboară unde trebuie. oricum, şi sămânţa ta e expirată, i-a trecut termenul de garanţie.
 - aici te înşeli, babo! pe vremea când lucram ştim-noi-unde ne-a obligat să donăm voluntar un pic de sămânţă pt nu ştiu ce program de făcut şoimi. m-am interesat la institut şi porţia mea e şi acum în azotul lor.
    atunci baba odată se lumină la faţă. îşi aduse aminte că văzuse la ştiri o fomeie în vârstă care rămăsese gravidă cu ajutorul ştiinţei, a unui doctor şi a banilor. îi spuse moşului păţania şi hotărâră să încerce şi ei metoda cu barza care aduce o eprubetă şi din eprubetă iese copilul.

                                        [ fine del primo parte ca ma duciamo sa ma culco ] 
 

Intrebare ruşinoasă

ioo ascult un post de radio cu winamp.

si-mi place tare mult muzichia, am devenit fan New Age.

cum pun muzichia aia pe hdd-ul meu?

astept raspunsuri rusinoase si apoi sterg insemnarea.

 

Ati auziiit ???

  cica a inviat m2!!!

il pusesem intr-o kripta a memoriei invelit frumos cu niste ziare
albe si prabusisem peste el mai multe straturi: prima data niste
bolovani bolovanosi culesi de prin muntii patrieieihei, apoi vreo 2
buzunare pline cu nisip scoicicos cu miros de alge (nisipul asta nu
avea flux si reflux asa ca de 2 ori pe zi il miscam ioo: in apa o juma
de ora, apoi afara din apa o ora; apa era sarata, cineva plansese mult
p'acolo).

apoi am pus peste el cativa tantari presati, adunati din locul acela in care apa dulce se intalneste cu apa sarata,

si am mai pus niste chestii,

cand deodata

am descoperit intr-o zi
oarecare cum ar fi  chiar asta, ca  kripta era goala: m2 fugise din nou
pe net!

 

ps: multumesc ratonului ca mi-a motivat absentele...

 

M2 cel voinic si lebeniţa roşie

stai să vezi ce-am păţit!
 cum am terminat de scris însemnarea cu "plăcerea vs timpul" am şi zbughit-o pe uşă la un hipermarche din oraşul meu local. mi-am luat ca de obicei un cărucior cu trenuleţ şi-am început să colind gările-raioanele; în timp ce mă uitam la picioarele unei gagici care trecea prin dreptul movilei cu lebeniţe, văd că o lebeniţă îmi face cu ochiul. ia uite frate! în loc să-mi facă gajica, îmi face lebeniţa! m-am apropiat totuşi de ea să văd care-i baiu'.
 - nene, ia-mă acasă! mi-a şoptit ea.
 mă uit ioo la ea, aşaaa, pe îndelete, arăta bine dom'le!... o pipăi un pic (prin punctele esenţiale), o strâng în braţe, apoi mă uit la codiţă , sub codiţă şi la sfârşit o ciocănesc un pic: suna a gol şi asta e bine, nu?!?
 aşa că o iau şi o pun în trenuleţ (aici îmi aduc ioo aminte cât de mult şi-a dorit did un trenuleţ ) şi mă "deplasez" la omul-care-cântăreşte-orice:
 - 15 kile! zice ăla.
 - aoleo, da' mai mici nu aveţi?
 - nu, astea din grecia aşa e toate.
 - e dulci?
 - e!
 atunci, du-mă acasă, măi tramvai, du-mă acasă, ce mai stai... se ştie doar că mie-mi plac astea dulci, nu?
 o pun pe masă. o şterg bine-bine. mă pun pe scaun. mă uit la dansa. dansa se uită la mine. măi frate, parcă era monstrul ăla din nu ştiu ce lac din scoţia. tăcere deplină. s-ar fi auzit cariul în grindă, da' io n-am grindă de lemn, e de beton.
 stăteam cu cuţitul pregătit, da' nu îndrăzneam. eu timid, ea timidă, ce poate fi mai dulce pe lumea asta? îmi pică mie fisa că n-ar fi rău un preludiu:
 - tu ai auzit de daci şi romani?
 tăcere.
 - dacă vlei ne jucăm de-a dacii şi romanii; ziceam că eu sunt romanii şi tu dacii, ce zici???
 tăcere. grinda tot de beton. se auzea în depărtare, pe la etajul 3, o bormaşină.  
 - atunci aşa rămâne. stai să-ţi explic jocul: