Razboaie civilizate

Un chef de guerre afghan revendique l'embuscade qui a tué dix soldats français et adresse « ses condoléances » à leurs familles. » (yahoo)

 

in secolul 21 razboaiele se poarta f civilizat. nenea din poza, care nu prea arata a mare razboinic, dupa ce a omorat 10 soldati francezi si-a exprimat condoleante familiilor celor decedati.

mai tineti minte cand americanii au bombardat "din greseala" ambasada chinei? si-au cerut scuze imediat!

iar de curand am vazut pe Discovery un documentar in care niste creaturi bipede erau f  bucuroase ca au inventat o bomba care omoara doar oamenii, in timp ce cladirile si restul lucrurilor raman intacte, fara nici o stricaciune. in felul asta se reduc costurile de razboi, orasul este populat rapid cu alti oameni, de-ai nostri, si viata merge inainte.

atentie la politete!

later: poza a disparut (acum e ora 21) si din insemnare si din fisiere. mai asteptam sa vedem ce se intampla.

--------

si mai later: acum e a2a zi, dimineata devreme (11:40); poza a reaparut! imi amintesc ca in tinerete ma chinuiam sa le pun inapoi, acum le las in plata Domnului, ele apar si dispar dupa legi necunoscute...

eventual de acum incolo o sa scriu in insemnare: in stanga este o poza, daca nu o vedeti reveniti maine sau poimaine sau cand aveti timp si chef.

 

 

Compot de nuci

     Astăzi toată ziua am pus compot din ăsta, şi acum, la sfârşit, mi-a picat fisa: ce-ar fi să sheruiesc ioo reţeta asta tradiţional yutopiană cu Blogosfera? aşa-i că abia aşteptaţi? deja vă lingeţi pe buze, iote, Tuvia deja a luat creionu' şi caietu' de reţete...  ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^  

daaaaa' întâi musai tre să fac o digresiune:    

ieri l-am auzit cu urechiusele mele pe dl Geoană la buletinul de ştiri de pe tvr2:
 - "guvernul actual ...a făcut decât 5 km de autostradă..."

 ^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^^ 

                                            Reţeta secretă a complotului de nuci
 necesar:    multe nuci
                  3,14 borcane de măsline umplute
                  diverse chestii găsite prin cămară
                  un ciocan pt uz alimentar
 faza1:
 se ia o anumită cantitate de nuci (pe care nu pot să v-o divulg), se desfac nucile în două cu un cuţit care l-aţi ţinut înainte 3 zile în şliboviţă (dacă vă tăiaţi nu mai este necesar să vă dezinfectaţi cu spirt medicinal deoarece cuţitul s-a îmbibat în cele 3 zile cu destul alcoool); apoi se aruncă miezul (deoarece conţine grăsimi, carele toată lumea ştie că nu mai e la modă, mai ales americanii).
 se desface borcanul de măsline umplute cu nu-ştiu-ce-roşu şi se introduce în fiecare nucă acel ceva roşu, măslina se aruncă, fără acel roşu nu mai are nici o valoare.
 peste acel ceva roşu se pune o pătrăţică de cioco umplută cu coniac, cine doreşte poate să extragă coniacul cu o seringă.
 apoi se mai pun următoarele, neapărat în această ordine: un măr, o portocală, o negresă (facultativ), o linguriţă de finetti, 2 cuişoare, 3 şurubele (din acelea de la ochelari); cine doreşte poate să pună şi alte ingrediente: deschide uşa la cămară şi dacă vede ceva care-i place, poate să pună liniştit, este o reţetă f permisivă.
    dupa aceea se ia cealaltă jumătate a nucii şi se suprapune peste jumătatea asta în care am îndesat toate cele de mai sus. uneori nu se poate închide, dar problema se rezolvă uşor cu ajutorul unui ciocănel sub formă de baros: se dă o lovitură seacă peste nuca care nu vrea să se închidă, spunând:
 „Nu vreai, nuco?  şi îi mai dai una, cu furie. De ce nu vreai, nuco?  De când v-aţi făcut aşa rele? Nu eraţi aşa. "
 atunci nuca o să se îmblânzească pe loc şi o să spună: „Ptiu, lovi-te-ar moartea cu ciocanul tău!" şi o să se închidă hermetic, ca o scoica din aia in care a intrat o mica murdarie. cine doreşte poate să le lege şi cu un fir de borangic din plastic, să nu se deschidă la dunstulit.

faza 2:

     nucile astfel pregătite le introducem în borcane de 60 de litri şi se dunstulesc vreo 30 de minute fix. dacă nu găsiţi borcane aşa de mari, sunt bune şi butoaie de 60 de litri da' să nu fie de plastic, să fie de sticlă. apoi se lasă să se răcească până a 2a zi,  facem un graffiti frumos pe ele şi le aşezăm în pivniţă cu capu-n-jos, adică pe capac (metodă jermana). dacă nu le aşezaţi aşa există riscul să intre in borcane aeru', care-i tare pofticios, şi compotu' va începe să fermenteze şi în loc de compot, după cei 10 ani cuveniţi unui compot de calitate, când o să-l deschideţi o să găsiţi vin de Malaga de nuci, care la noi în ţara nu prea se consumă, dar peste hotare are mare căutare că ei nu ştiu din ce se face, d'aia.
   
    Dacă reţeta vi se pare prea complicată, faceţi un compot simplu de gutui şi colo, către primăvară, când începe lichidul să se îngroaşe, gândiţi-vă la m2, în sensul că: "mă, noroc cu el, altfel iar uitam să pun compot de gutui, care-i cel mai cel compot dintre toate".
 poftă bună! 

 

 

 

 

PUŢIŞOARE CU...NUCĂ

   Azi, în timp ce-mi număram...nucile, mi-am adus aminte de scriitorul ăla care morflăieşte o prăjitură şi pe loc se teleportează în trecut. ioo neavând prăjitură am zis să fac invers: să mă teleportez în trecut şi să aduc de p'acolo ceva prăji, că astea din comerţul capitalist nu-mi plac.  

aşa că m-am aşezat pe pat îmbrăcat cu hainele mele de grădiniţă, am închis ochii şi m-am concentrat tare-tare. aşa de tare m-am concentrat că am ajuns o treime din înălţimea mea de 1.8 m, adică vreo 60 de cm. eram într-un pătuţ, hainele de grădi îmi erau largi şi o tanti grasă a venit să mă întrebe unde-mi sunt pamperşi şi dacă mai vreau lapte, adică ajunsesem la creşă.  

ioo atunci m-am deconcentrat repede la jumătate, aşa că acum aveam fo 90 de cm, hainele îmi erau bune. imediat am luat-o către bucătărie pe coridorul ăla întunecos pe care fusesem de atâtea ori. când am intrat, mirosea dumnezeieşte, tantili bucătărese făceau prăjitura mea preferată: puţişoare cu nucă, tocmai le scoseseră din ler*.
 le-am spus la tantili că le-a chemat nenea administratoru' la el să le dea nuş ce premiu, duse au fost pe loc. ioo am înghiţit repede vreo şase prăji şi mi-am pus în  buzunare câte puţişoare au încăput. erau calde încă şi... mi-a fost destul de greu să mă concentrez să ajung înapoi în zilele noastre, da' am reuşit!
 acu' stau la calc cu farfuria plină de puţişoare şi cotrobăiesc prin bloguri, care, din păcate, nu mai e ca altădată, îmi plăceau mai mult cele din Comuna Primitivoasă a Blogosferei.

 
 * ler = din păcate nu găsiţi cuvântul în DEX , poate ştie cineva ce e

 

Ptiu,lovi-te-ar moartea cu ochii tăi!

"Moromete se pregăti pentru al doilea drum şi când se întoarse arăta de nerecunoscut, atât de mult îi plăcuse. De astă dată drumul fusese şi mai aventuros şi Moromete povesti totul într-o seară, cu glas neobişnuit, şi fu ascultat cu uimire.[...]  

Merseră mai departe şi li se oferi apoi deodată trei lei. Moromete se plictisi, iar Bălosu îl asigură că în satul următor vor obţine sigur zece lei. Nu ieşiră însă bine din sat, că se petrecu întâmplarea...
O femeie tânără de tot, cu faţa albă, cu părul galben şi cu nişte ochi mari, albaştri, frumoşi, cum aveau mocancele pe aici, îi strigă să oprească. Aveau porumb? Da.
„Ce bine c-aţi venit, oameni buni, că nu ştiam ce să mai fac, a spus femeia bucuroasă. Haideţi, trageţi în curte că oţi fi osteniţi! Să vă fac ceva să mâncaţi şi să mă duc pe urmă pe la vecini să cumpere şi ei, să daţi tot porumbul, că eu nu pot să iau decât vreo douăzeci de duble."
„Nu duce dumneata grija noastră, leică, i-a răspuns Tudor Bălosu fără să se clintească din căruţă. Du-te întâi la vecini şi întreabă-i dacă cumpără, să nu pierdem timpul de pomană."
„Dar cu cât daţi dubla?" a întrebat femeia pălind. Glasul lui Tudor Bălosu era mai îngheţat decât gerul: „Optzeci de franci, leică!" „Optzeci de franci?!"
„Hai, Moromete!" a spus Bălosu apucând biciul, fără să-i mai răspundă femeii.
„Dar cât dai dumneata, leică?" a întrebat Moromete din curiozitate. „Oameni buni, a strigat femeia înspăimântată, şaizeci de lei, ăsta e preţul pe la noi..."
„A! Nu!" a clătinat Moromete din cap.
Nu se poate, însemna exclamaţia lui. Noi avem aici nişte socoteli. Iese sau nu iese şaptezeci? asta e întrebarea. Nu-ţi dau fiindcă trebuie să vedem dacă iese. Glasul lui Moromete i se păru însă femeii cu totul deosebit de al celuilalt, şi-a încleştat mâinile de loitra căruţei lui şi vorbele ei au început să curgă şuvoi. Moromete nu prea înţelegea, o vedea doar cum se ţine cu mâinile de loitră şi calcă prea aproape de roată.
Ea spunea că să-i dea el, dacă celălalt nu vrea, cu şaizeci de lei... barim câteva duble... e rău, n-are ce da la copii... Să tragă căruţa că şaizeci de lei e destul.
„Haide, omule, că doar n-oi fi şi dumneata bogat să nu înţelegi... Oi fi venind de departe şi ţi-o fi frig pe gerul ăsta, trage căruţa... îţi dau ceva ţuică peste şaizeci de lei. De ce să te mai duci încolo să mai baţi drumurile de pomană?"
Moromete s-a frânt de mijloc şi s-a uitat la picioarele femeii: „Dă-te la o parte, creştino, că te calcă roata!" i-a spus el grijuliu. „Nu vreai, omule? a repetat mocanca şi deodată din ochii ei albaştri au ţâşnit lacrimi de furie. De ce nu vreai, omule? a continuat ea şi glasul ei legănat şi domol de munteancă s-a făcut dârz. De când v-aţi făcut aşa răi? a spus ea descleştându-şi mâna de pe loitra căruţei. Nu eraţi aşa.
Plângea şi în ciuda mâniei ochii ei rămâneau mari şi curaţi şi se uita când la omul cocoţat în căruţă, când la caii lui graşi şi voinici, aburiţi de gerul sănătos al muntelui.
„Ptiu, lovi-te-ar moartea cu ochii tăi! a exclamat Moromete furios. Apoi a strigat: Bălosule, opreşte!"
„Ce s-a întâmplat, Moromete?"
„Hai să dăm porumbul, că nu e rost."
„Cu cât?" a întrebat Bălosu.
„Cu şaizeci şi trei."
„Eu nu-l dau, a răspuns Bălosu şi să ştii că altă dată nu mai merg cu tine la munte."
Nedumerit puţin Moromete n-a avut timp să răspundă, dar apoi l-a înjurat pe Bălosu de muiere, în şoaptă, pentru el însuşi, în timp ce munteanca se uita la el, cu lacrimile îngheţate pe obraz."

 

Uuuu!brrr!mi-e frig rău,taicule!

"Copilul mergea zgribulit şi din când în când se oprea şi-şi strângea braţele clănţănind; se închircea şi dârdâia parcă ar fi suflat crivăţul peste el.

- Hai, mă! Hai p-aici pe la soare, răspundea Moromete şoptit, într-o vreme, pe la jumătatea drumului, băiatul se lăsă deodată pe vine
şi dinţii din gură începură să-i toace des, ca şi când fălcile i-ar fi fost puse în contact cu un motor; clănţănea acum neîntrerupt şi gemea; coroana de flori îi căzu în ţărână şi cărţile îi alunecară şi ele de sub braţ şi se împrăştiară pe jos."

Castelul explodat

    A fost odată un castel trist, cel mai trist dintre toate castelele triste . El era aşezat pe ţărmul unei mări  plină de sirene posace.
 Şi în castelul ăsta trăia Făt-frumos cel trist care angajase un alchimist să găsească aur.
 ca să obţină aur alchimistul trebuia să topească minereul de tristit care îl aduceau sirenele posace. dintr-o tonă de minereu din ăsta se obţinea 1 gram de aur şi 999 de kilograme de tristeţe, restul fiind un gaz negru care nimeni nu ştia ce conţine.
  aurul era pastrat iar tristeţea era tăiată în bucăţi mai mici, împachetată şi trimisă cu corăbii peste tot în lume, cererea era foarte mare, mai ales in marile oraşe. pe hornul laboratorului alchimistului se revărsa tot timpul gazul acela negru ce plutea apoi peste castel şi peste marea plină de sirene posace.

   astfel că după un timp castelul, care la început avea pereţii roz cu ferestre albastru-fosforescent şi balcoane portocalii şi turle roşii, începu să se innegrească. nisipul mării deveni negru. apa era neagra iar sirenele posace parcă erau din africa. de parcă nu ar fi fost de ajuns toate acestea, se trezi şi firma locală de produs vânturi să le oprească toate vânturile, deoarece Făt-frumos cel trist uitase să plătească facturile.
acum fumul negru nu se mai ducea nicăieri şi soarele nu se mai văzu in scurt timp. din cauza asta corăbiile care transportau tristeţea nu mai putură să ancoreze la castel, să preia marfa.  
 alchimistul cel tăntălău însă continuă să o producă şi o depozita în continuare în aceiaşi magazie, deşi scria clar în ceaslovul cu reţete că se interzice să se depoziteze prea multă tristeţe într-un singur loc deoarece ar putea să explodeze. aşa că într-o bună zi, pe când sirenele posace se depilau pe coadă, castelul explodă.
 
 - ş-apoi ce, zise cititorul poveştii, mare scofală...
 - stai mă, că încă nu-i gata, îi răspunse autorul.
 
   
 
 
 
 
 

Semne rele anu' are

PARIS (AFP) - Les marchés boursiers du monde entier ont essuyé pour le troisième jour consécutif de sévères pertes mercredi.
  

La Bourse de New York a connu mercredi une nouvelle déroute, avec une accélération des pertes en fin de séance: le Dow Jones a cédé 4,06% et le Nasdaq 4,94%.
  

Les Bourses européennes ont toutes plongé et clôturé mercredi en baisse, les valeurs financières encaissant les plus fortes pertes.
La Bourse de Paris a plongé à son plus bas niveau depuis mai 2005.
A Moscou, l'Agence fédérale de régulation des marchés financiers a pris une décision exceptionnelle: arrêter purement et simplement les échanges et convoquer une réunion de crise entre responsables concernés.
Les deux indices, au moment de leur suspension, affichaient des baisses de 6,39% pour le RTS et de 3,09% pour le Micex.




   
 

Vand nuci ecologice pe gratis!

nucile se gasesc pe nucul meu
personal, care doriti, care poftiti, veniti si le culegeti; sunt
garantat ecologice, nu am pus nici un fel de ingrasamant, nu l-am
stropit cu nimic, doar catelul vecinului, fiind mai milos din fire, s-a
ocupat de problema asta, dar a folosit solutii naturale.

gara este destul de aproape, avem si aeroport international. nucul
este deschis de luni pana vineri intre anumite ore iar in week-end
intre alte ore. vederea din nuc este fabuloasa. se recomanda sa va
faceti o asigurare contra caderilor din nuci, dar evitati aig-ul ca a
fost nationalizat de guvernul celei mai mari democratii de pe planeta
asta.

cine reuseste sa se urce pana in varf, poate vedea de acolo cum se prabusesc bancile din sua, rand pe rand, live.

nucul e atat de mare ca poate fi vazut de pe google maps.

revin cu detalii mai incolo (sau mai bine mai incoace)

 

 

Toante la timpul lor!

am vrut sa scriu ceva p'aici da' mai bine ma duc sa ma culc ca azi e deja maine si

am mancat prima nuca din recolta anului 2008 cum mai trece vremea si

mi-am adus aminte de casa aia cum au legat-o cu franghii sa nu fuga si

abia azi mi-am dat seama colţuroaso ca daca trece prea mult timp si

daca-i tai franghiile, nu mai poate/vrea sa fuga.

asa ca bine-a zis cine a zis:

Toate la timpul lor!

Crenguţa de bonsai

    Se pare că imediat după naştere încep să se dezvolte în sufletul nostru nişte crenguţe.
 nu ştiu câte anume, nu ştiu dacă toţi avem acelaşi nr de crenguţe.
 ştiu doar că de-a lungul timpului crenguţele astea se rup, rând pe rând.
 cele mai multe, cred ioo, se rup în adolescenţă, atunci e perioada cea
mai tumultuoasă, spumegă hormonii, dintr-o dată începi să nu mai
înţelegi ce e în jur şi încerci să pipăi cu degetul noua Realitate, ca
bietul E.T.
 şi faci greşeli, normal. se rupe o crenguţă în tine. te cam doare. încă nu ştii să-i pui atele şi să o legi cu ceva.
 te retragi un pic în tine. după un timp ieşi iară afară din cochilie.
apoi ai încredere în cineva sau ceva. altă crenguţă ruptă. iar te
retragi. începi să te obişnuieşti.
 life is life.
 uneori poate începe din copilărie. crenguţele rupte atunci n-au nici o
şansă: degeaba atele, degeaba  ghips. tot ce poţi face e să o "îmbraci
cu ceară" ca în poezia lui Arghezi.
 eiiiiiii, şi tot aşa şi iar aşa, după mulţi ani ajungi la ultima
crenguţă ( de fapt nu ştii precis că e ultima, căci numărul lor e
necunoscut, dar ai aşa, o senzaţie...)
 de asta, ultima crenguţă, tre să ai mare grijă! suflă şi-n iaurt, nu te jena!
 că dacă se rupe şi asta îi bai, mai ai o singură scăpare: îţi pui un
batic din ăla alb în cap şi te deplasezi de 3 ori pe săptămână la
adunarea-pt-spălatul-kreerului, au ăia un sistem american f  bine pus
la punct.

 

P.S.  poate că de fapt avem un bonsai in suflet,  din cand in cand
, dupa legi numai de el cunoscute, scoate cate o crenguţă mică-mică. da'
putine apuca sa creasca, majoritatea se frang.

fericit e cel ce are un bonsai bine dezvoltat. ( incheiere cu happy end )

                                                          * * * * * * *

buletinul ciocometeorologic:

azi vin nori din directia aia şi aia şi aia şi aia, adica din toate
directiile, catre tine. recomandam sa stati acasa si sa consumati
ciocolată extrafinaalbadelicataprimola (qualite&plaisir, aşa scrie
pe ambalaj, ioo nu ştiu dacă-i aşa pt că încă nu am desfăcut-o, ieri am
păpat cam mult din cealaltă, respectiv 2 pătrăţele, aşa că azi mi-am
pus pofta-n cui, da' voi nu vă jenaţi, mâncaţi pantagruelic. )
  

 

 

ievoluez sau involuez?!?

   cateodat', in timp ce tai frunza la caini, incep sa ma gandesc (nu
stiu unde-o fi butonul asta de pornit gandurile si nici nu prea
ma-ntere... da ala de oprit gandurile tare mult as vrea sa stiu unde e
plasat, ca la mine cred ca s-a defectat): oare ioo ievoluez sau
involuez?

ca dak te iei dupa talpa tarii, a evolua inseamna a aduna multe
chestii materiale: ia uite, frate, cate chestii are asta, s-a evoluat,
nu ca noi...

ori ioo in ultimul timp nu am mai adaugat nik material, au contraire, am mai scapat de una-doua, numai batai de cap aveam.

totusi ioo simt asa, ca totusi am evoluat, da' nu se vede. mai
mult se simte. da' nu stiu exact cat am evoluat, ca nu am tools pt asta.

acum stiu mult mai multe decat inainte, dar stiu inca f putin fata
de altii. dar a stii nu inseama totul: cu timpul inveti sa aranjezi
toate informatiile in asa fel incat sa se imbuce una cu alta, ca daca
le arunci vrac in kreer, dupa un timp kreeru' se supara si-ti zice:
buey, da' io's cos de gunoi? nu vezi ca nu mai e loc? mai stivuieste-le
si tu in ceva ordine, ca nu se(!) mai incape. si dak nu-l asculti,
incepe sa scartaie, sa fluiere...nu-i bine!

in incheiere va anunt ca iarna-i ici, vara-i departe, s-a mai terminat un ciclu, iar o luam de la capat cu caloriferele. 

asa ca de-acum trebuie sa papati ciocolata alba, sa fie in ton cu
natura: pt inceput va recomand
cioolataalbacucremacappucinocumigdalecaramelizate, facuta la fabrica
aia pe care au vandut-o acadeaua si did (poate si dorulezt?) 

   Si ca sa uitati ca iar vine frigul, in timp ce molfaiti  ciucalata, uitati-va la poza asta  facuta de puck "prin sibiu, la targul olarilor care tocmai a fost".

 

 

 

da, ma did, şi ioo

sunt acolo, pe pagina aia...

deja imi ascut creioanele, imi sterg tastura, iau polivitamine...n-ai nici o sansa!

M2 in blogul lui

   Cică era odată pe weblog un om grozav de leneş care scria ff rar insemnari in blogul lui. Şi ceilalti blogari, văzând că acest om, pe care-l chema M2, nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărâra sa-l arunce în Dunare, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora.
Şi dupa multa sfatuire chibzuira sa-l bage pe m2 într-un sac, sa lege sacul si sa-l arunce pe fundul Dunarii.
Întelegându-se astfel ei, toti blogarii, cu mic, cu mare, luara un sac, niste sfoara si o piatra de moara si pornira asupra blogului lui m2.
Acesta sedea linistit in blogul lui si taia frunze la caini, ca de obicei, când se pomeni cu toata ceata peste el. Ce sa faca, sarmanul ?! Nu-i ramânea decât sa se dea prins si legat.
Se lasa dar m2, sa-l vâre ca pe un motan în sac, sa-l ia pe sus si sa-l duca la pierzare.
Odata ajunsi la Dunare, legara sacul cu m2 de piatra de moara si plecara ca sa caute cu prajina unde e mai afunda Dunarea, ca acolo sa-l arunce.
Unul dintre blogari lua prajina, dete o data cu ea în valuri, o izbi cât  putu în jos, dar nu atinse cu ea fundul.
— Aici, zise el, Dunarea nu are fund, trebuie sa cautam alt loc.
— Asa e, strigara cu totii, trebuie sa cautam alt loc, unde are Dunarea fund.

Atunci filozoafa weblogului prinse ocazia si le puse o intrebare-capcana:

- Unde o sa-l aruncati? Mai la deal, de unde vine apa, ori mai la vale, unde se duce?
Unii dadeau cu socoteala ca mai la deal e mai multa apa, fiindca de acolo vine apa si n-ar veni daca n-ar fi destula.
Altii însa erau de parere ca la vale e mai multa, fiindca acolo se strânge apa care vine de la deal, si daca l-ar arunca la deal, cum vine apa si tot vine, se scurge si tot se scurge, s-ar pomeni  la un moment dat ca m2 ramâne pe uscat, iese din sac si vai de capul lor!
Se adunara dar cu totii de se sfatuira, si se întelesera sa caute locul cât mai devale, pentru ca toata apa sa se strânga în capul lui m2.

   Pe când blogarii umblau sa caute fundul Dunarii, iata ca vine un uom. si cum mergea el de-a lungul malului, da de sacul cu m2 si se mira:
— Dar tu, mai, întreba uomul, cum ai intrat în sac si ce cauti în el?
— N-am intrat, raspunse m2, ci m-au vârât altii în el.
— Si de ce te-au vârât?
— Ca sa ma arunce în Dunare.
— Si de ce sa te arunce?
— Iaca — pacatele mele! — raspunse m2, fiindca vor sa ma ocup eu de rubrica Prospaturi si "Top comentarii" si eu nu vreau sa primesc...
— Si de ce nu vrei?
— Fiindca acolo sunt blogarite multe.
— Si de ce nu vrei sa ramâi cu blogaritele?
— Fiindca sunt tinere si sprintene ca furnicile si nu pot sa le stapânesc.
Când auzi asemenea vorbe, uomul cela se mira mult, fiindca el bucuros s-ar fi ocupat de blogarite.
— Mai, dar prost mai esti tu! grai el. Un om mai cu minte ar primi cu amândoua mâinile!
— Buey, daca te simti destoinic, intra în sac si, când vei vedea ca voiesc sa te arunce în Dunare, spune-le ca primesti sa te ocupi de blogarite.
— Si ma vor primi oare pe mine?
— Pai cum! îi raspunse m2. Cu amândoua mâinile!
Atât îi trebui uomului, care nu se temea de blogarite, din contra.
El dezlega dar sacul, ca sa iasa m2, apoi se vârî el însusi în sac. M2  strânse gura sacului, o lega bine, apoi p-aci îi fu drumul, nici ca se mai opri decât dupa ajunse inapoi in blogul lui.

Iara uomul din sac când simti ca-i dau avânt blogarii ca sa-l arunce in Dunare, striga tare cât putu:
— Stati, mai! Toti se oprira, fiindca glasul care rasuna din sac nu era glasul lui m2.
— Lasati-ma, grai uomul, ca primesc sa ma ocup de blogaritele voastre.
— Auzi vorba! voieste sa se ocupe de blogaritele noastre, ba te pomenesti c-o sa ne spuna ca el nu mai e m2!
— Apoi ca nici nu sunt! raspunse uomul. Când auzira vorba aceasta, blogarii se suparara si îl ridicara cu piatra cu tot si — una! doua! trei! bâldâbâc! — îl aruncara în Dunare si se intoarsera pe weblog.
   Aici m2 sedea în cerdacul blogului si numara  niste dolari.
Toti ramasera încremeniti în loc.
— Dar tu, mai, cum ai ajuns aici? întreba unul.
— Mare lucru?! raspunse m2. Cum sa fi ajuns, daca nu tot cum ati ajuns si voi, venind de acolo pâna aici?!...
— Dar tu esti mort, mai? te-am aruncat în Dunare!
— As! grai m2. Apa Dunarii e rece si te face mai sprinten de cum ai fost.
— Dar dolarii aia de-i numeri, de unde ii ai? întrebara ei.
— De unde sa ii am, raspunse m2, daca nu din Dunare?
— Dar cine ti i-a dat?
— Cine sa mi-i dea? I-am castigat eu; ia omul cât poate si ce nu poate lua mai lasa si pentru altii.
   Atât le trebui blogarilor! Asa cum erau adunati la blogul lui m2, plecara cu totii si se bâlbâdâcară in Dunare.


(cod-sursa: Pacala )



 

Aşa e şi dragostea

    Cred că toţi aţi ţinut în mână artificii din acelea care se aprind de revelion de obicei.
 e vorba de sârma aceea scurtă în vârful căreia se află un amestec care, aprins, arde cu o flacără vie, aruncând mici scântei.
    Ce greu se aprinde, uneori...însă odată aprinsă începe să arunce lumina în toate părţile. nu face economie deloc. de fapt, nici nu poate: trebuie să ardă la maximum!
 sârma care o ţii în mână se încălzeşte treptat, devine fierbinte, abia o mai ţii în mână...apoi se stinge. apoi se răceşte. întunericul redevine stăpân.
 aşa e şi dragostea.
 

Plouă,plouă,babele se...

in orasul meu local a inceput sa ploua.

dak vreti sa ploiasca si in orasele voastre locale, scrieti directia si ioo pun ventilatorul sa sufle intr-acolo.

gagicile au prioritate ca am vazut ioo odata un film indian in care deoadata incepe sa ploua si ei doi se plimbau fara umbrele; si apoi va dati seama ce se intamplă, ca toate filmele indiene-s pe acelasi calapod....

Faţa babei şi faţa moşneagului (2)

...dis-de-dimineaţă moşul şi moaşa mâncară câte o gogoaşa cu silvoiz si porniră bătrâneşte către timişoara, unde did ii astepta nerabdatoare sa-i duca la doctorul care scoate copii din eprubeta.
   Şi mersera ei cât mersera pe-un drum, până ce ajunsera in orasul Ratonului-iscoditor unde din întâmplare, le ieşi înainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum ii văzu pe cei doi, le zise:
— Fie-va milă de mine şi ingrijiti-ma, că v-oi prinde şi eu bine vrodată!
baba se enerva si ii raspunse cu ciuda si in bataie de joc:
— Da' cum nu!? că nu mi-oi feşteli eu mânuţele cu tine. du-te si cauta-l pe Raton si spune-i sa te duca la ceva adapost comunitar, daca aveti in orasul asta.
dar mosului i se făcu milă şi, luând căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi porni cu baba, care isi terminase intre timp de mancat hot-dogul, mai departe, mulţumit fiind în suflet că a putut săvârşi o faptă bună.
Nu mersera ei tocmai mult, şi numai iaca ce vad, aproape de Orasul-cu-Colturi un păr frumos şi înflorit, dar plin de omizi în toate părţile. Părul, cum vede pe cei doi, zice:
— Oameni buni, grijiti-mă şi curăţati-mă de omizi, că v-oi prinde şi eu bine vrodată!
baba dadu din mana a lehamite dar mosul, harnic cum era, curăţă părul de uscături şi de omizi cu mare îngrijire şi apoi se grabi sa o ajunga pe baba din urma. Şi, mergând ei mai departe, numai iaca ce vad o fântână mâlită şi părăsită. Fântâna atunci zice:
— Dragii mei, îngrijiti-mă, că v-oi prinde şi eu bine vrodată!
baba se uita ironic la mos care nu sta pe ganduri si se apuca sa râneasca fântâna şi-o grijeşte foarte bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergând mai departe, numai iaca ce dau de-un cuptor nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptorul, cum vede pe baba, zice:
— babăăă! lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oi prinde şi eu bine vrodată!
— Da' cum nu!? crezi că am căpiat?
atunci mosul, îşi suflecă mânecile, călcă lut şi lipi el cuptorul, îl humui şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi îşi spălă frumuşel mâinile de lut şi porni repede dupa baba.
   Şi mersera ei ce mersera si intr-un sfarsit ajunsera in timisoara. aici erau case peste case si deasupra lor alte case. in care casa o fi did?
deodata dintr-o caruta fara cai, ce mergea pe şine ca ţugu, cobori o Acadea care-i intreba care-i baiu', de ce stau asa de abatuti? mosul o intreba atunci daca o cunoaste pe did, la care Acadeaua izbucni in ras si le spuse ca toata lumea din cetate o cunoaste pe did si le explica cum sa ajunga la ea.
dupa un timp reusira sa ajunga şi la did carele era un pic nervoasa pt ca iar i se stricase foenul. mosul nu zise nimic, ceru o surubelnita si moşmodi el ce moşmodi si iaca foenul ca porni. atunci did se lumina la faţă si le spuse:
- no, hai la doctor!
   ajunsi la doctor acesta le explica ca procedura costa foarte mult si din cauza asta totdeauna se pregatesc mai multe eprubete, ca macar din una sa iasa un copil. tot el le propuse sa incerce si mosul sa faca un copil ca uite, i-a spus lui _a123_ ca in sua deja se reusise si atunci mosul ar fi primul barbat gravid din romania. cei doi acceptara si atunci doctorul le spuse să se suie în pod şi să-şi aleagă de-acolo o ebrubeta. 

mosul si baba se suie în pod şi vad acolo o mulţime de eprubete: unele erau lungi si subtiri, altele groase si scurte, unele mai vechi şi mai urâte, altele mai noi şi mai frumoase. baba repede şi-a ales eprubeta cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. iara mosul, însă, nefiind lacom, ş-alege pe cea mai veche şi mai urâtă dintre toate. Şi când se dau cu dânsele jos, doctorul cam încreţeşte din sprâncene, dar n-are încotro.

                                      -  fine del adoua parte -

Faţa babei şi faţa moşneagului (1)

   Erau odată un moşneag şi-o babă; şi moşneagul avea o pensie, şi baba iar o pensie. pensia babei era mică. pensia moşneagului însă era frumoasă pt că lucrase ştim-noi-unde. într-o zi stăteau în cerdacul căsuţei lor şi priveau la clasa muncitoare cum se întorcea de la serviciu şi încercau să vadă pe feţele oamenilor dacă acum sunt mai fericiţi, în capitalism, decât pe vremea împăratului-cizmar. deodata mosnegul grăi către babă:  

- buey babă, hai să facem o fată, să avem şi noi un sprijin la bătrâneţe şi la care să-i lăsăm peştele de sticlă de pe televizor şi carpeta aia faină cu răpirea din serai.
   
baba prinse a râde şi-şi aminti ce-i spusese măsa acu' 50 de ani, fii atentă, fă, bărbaţii-s ca nişte copii mai mari, habar n-au unele chestii.
 - apoi trebuia să te gândeşti la asta pe vremea când mai aveam ovule, zevzecule!
 - păi nu mai ai ovule? de ce?
 - mai am măi omule, da' nu mai coboară unde trebuie. oricum, şi sămânţa ta e expirată, i-a trecut termenul de garanţie.
 - aici te înşeli, babo! pe vremea când lucram ştim-noi-unde ne-a obligat să donăm voluntar un pic de sămânţă pt nu ştiu ce program de făcut şoimi. m-am interesat la institut şi porţia mea e şi acum în azotul lor.
    atunci baba odată se lumină la faţă. îşi aduse aminte că văzuse la ştiri o fomeie în vârstă care rămăsese gravidă cu ajutorul ştiinţei, a unui doctor şi a banilor. îi spuse moşului păţania şi hotărâră să încerce şi ei metoda cu barza care aduce o eprubetă şi din eprubetă iese copilul.

                                        [ fine del primo parte ca ma duciamo sa ma culco ] 
 

Intrebare ruşinoasă

ioo ascult un post de radio cu winamp.

si-mi place tare mult muzichia, am devenit fan New Age.

cum pun muzichia aia pe hdd-ul meu?

astept raspunsuri rusinoase si apoi sterg insemnarea.

 

Ati auziiit ???

  cica a inviat m2!!!

il pusesem intr-o kripta a memoriei invelit frumos cu niste ziare
albe si prabusisem peste el mai multe straturi: prima data niste
bolovani bolovanosi culesi de prin muntii patrieieihei, apoi vreo 2
buzunare pline cu nisip scoicicos cu miros de alge (nisipul asta nu
avea flux si reflux asa ca de 2 ori pe zi il miscam ioo: in apa o juma
de ora, apoi afara din apa o ora; apa era sarata, cineva plansese mult
p'acolo).

apoi am pus peste el cativa tantari presati, adunati din locul acela in care apa dulce se intalneste cu apa sarata,

si am mai pus niste chestii,

cand deodata

am descoperit intr-o zi
oarecare cum ar fi  chiar asta, ca  kripta era goala: m2 fugise din nou
pe net!

 

ps: multumesc ratonului ca mi-a motivat absentele...