Youpii-drupyyyy!!!

tocmai am auzit la stiri ca parlamentul romaniei a votat o lege ca orice român poate sa mearga in cosmos!!!
ahh, asta e visul meu de cand eram soimul patriei, sa cresc mare si sa ma falfai prin cosmos, v-am spus ioo ca visele se implinesc dak ai rabdare si astepti suficient de mult.
acu' sper sa voteze si o lege prin care sa anuleze gravitatia terestra,  altfel tre sa ma asez pe oaresce vulcan si sa astept sa erupa si sa ma arunce in afara razei de actiune a gravitatiei. oare vulcanii noroiosi de care am invatat la geogravarza mai exista?

 

ps   dak ai suficienta rabdare poti sa intri chiar si pe veblog, deci asa e, cu rabdarea treci marea....

Marirea si Decaderea Imp.Romban

mottto: dak realitatea ma deformeaza pe mine, atunci si ioo pe dânsa.

capitoliul  al unulea:  Marirea

   A fost odata un baiat pe care-l chema Rombuleţ. mama lui era o virgina Vestaliana care intr-o seara s-a intanit cu Marte si, la scurt timp dupa aceea (aprox 9 luni), l-a nascut pe Rombuleţ, care deci era jumatate martian, jumatate virgin. Prietena cea mai buna a lui Rombuleţ era Scufita Rosie, pe care o cunoasteti deja din alta poveste. erau tot timpul impreuna: culegeau nuci, explorau podurile pline de vechituri si bineinteles, mai faceau din cand in cand si boroboaţe[...]. uneori Scufita Rosie mergea in padurea din apropiere cu un cosulet, ea spunea ca ii duce de mancare la bunicuta ei, vocile rele insa spuneau ca de fapt se intalneste cu un lup.

   intr-o zi  scufita rosie s-a imbolnavit si la rugat pe Rombuleţ sa-i duca mancare la bunicuta ei din padure. Rombuleţ a luat cosul si a pornit prin padure; si merge el ce merge si la un moment dat simte ca cineva il pandeste. era o lupoaica care isi pierduse de curand puii si avea lapte in exces si cauta pe cineva la care sa-i ofere lapticul ei.
vazandu-se descoperita, lupoaica ii sare in fata si striga: bau!!! Rombuleţ lesina. atunci lupoaica, care avea nevoie de cel putin 2 pui la cate kile de lapte avea, spune o formula magica forestiera: impera et divide! si pe loc Rombuleţ s-a divizat in 2 pui de omi mai mici: Rombulus si Rembulus.

lupoaica atunci le spuse la cei 2:

- eiiii, cine va aduce voua lapte-n ţâţe, nustiuce  in spinare, noroieş in călcăieş, smoc de par pe subsuori?
 Rombulus dadu sa-i raspunda:

- ehehei, da cine trece-n valea seaca, cu hangerul fara teaca? dar nu putu, scoase doar un gangurit de bebe.
atunci lupoaica ii lua pe ambii doi si ii duse in culcusul ei si le dadu sa suga lapte de lupoaica. si cei doi pui de omi crescura ce crescura pana la un moment dat se plictisira sa mai tot creasca si se hotarara sa se joace de-a construitul unui oras. si au pornit sa caute un loc bun pt oras care l-au gasit pe 7 coline si l-a oras i-au pus numele Romba. dar orasul era gol, nu aveai pe cine sa pui impozit per capitas.
atunci au furat de la un trib vecin pe femeile saline si le-au poruncit sa produca omi. dar femeile saline le-au spus ca nu pot fara ajutorul barbatilor si a berzelor. cu berzele au rezolvat repede pt ca au cules cateva verze si la fiecare au schimbat litera v cu litera b, si pe loc la verze le-au crescut aripi si au inceput sa zboare. aceste verze transformate in berze se hraneau doar cu bezele.
dar de unde barbati?
atunci o femeie salina a spus ca in copacii din padure traiesc niste fiinte care se numesc Veriga-lipsa. si din fiintele astea se poate obtine barbati cu ajutorul artei si al dragostei.

atunci cei 2 au adus o balerina si au pus-o sa danseze pe muzica lui ravelus in mijlocul orasului pe un ceva rotund.
si intr-adevar, la auzul muzicii, din copaci au inceput sa coboare niste fiinte paroase care se apropiau vrajiti de balerina. in timp ce ascultau muzica si o sorbeau din ochi pe balerina, a inceput sa le cada treptat parul. apoi le-a cazut coada. atunci cand le ramanea doar un pic de par in asa numitul loc-rusinos, o femeie salina se apropia de cate o Veriga-lipsa si ii zambea. daca si Veriga-lipsa era capabil sa zambeasca, insemna ca procesul e gata, femeia il lua de mana pe barbat si dispareau intr-o directie necunoscuta.
dupa 9 luni berzele incepura sa livreze miniaturi de omi si treptat-treptat Romba se umplu de oameni.

 

urmeaza capitoliul al doisprezero: Apogeusul Rombei



 

ciorna

 
teoria evolutionista si evolutia unui om de la nastere pana la kaput.

din oceanul pacific
a iesit un peste mic
si pe coada lui scria
cred ca bursa va cadea.

PASAREA DE FOC-STRAVINSKI 

==============================agatati unul de altul

blogarii sunt niste oameni care traiesc agatati unul de altul;ei formeaza impreuna un ghem numit Blogosfera.uneori cate unul se descatza/ei isi fac linkuri intrei ca neuronii

oare ce naiba faceau oamenii singuri inainte de net?

=====================

mai multi oameni in mine:cel care ie foame.....(piramida necesitatilor de la nederlanden

==================

traiasca fermentatia! (oda?)

==========================

a fost in anul cand pieile rosiicei tineri(noi?) se razboiau cu spaniolii lacomi cand deodata am zarit-o in mijlocul strazii:statea timida si nu stia ce sa faca:sa mearga inainte,sa se intoarca sau sa ma sarute.Am prins-o intre ghearele mele si i-am infipt violent limba pana aproape de bila.as fi putut sa ating si bila dar ar fi fost un sarut de despartire,am aminat placerea asta pt mai tarziu,cat mai tarziu.

na-naa-naa,n-am chef de nimika

foaie verde pasarica alba-n cioc

azi n-am chef sa pun lemne pe foc.

pasarica-i cu noroc!

adevaru-i la mijloc.

Ciooc, ciooc, ciooc...

                                Is There Anybody Out There? 

                                   Is there anybody out there?
                                          Is there anybody out there?
                                                   Is there anybody out there?
Is there anybody out there.

 

(ma duc sa caut o poza zzzzzzuper, poate si o linkă muzicală )

show_a1d376531b588e(448, 46);

The Wall - Pink Floyd.

 

 

istoria sheruitului (ciorna)

in matriarhat femeile ii sheruiau pe barbati

in patriarhat .....

in socialism-comunism....

acum iti sheruiesc tot ce am pe calc:ia ma, tot ce vreai!

pe blog ne sheruim gandurile

O poveste cu up-and-down

 

ciorna

scrieti voi ce vreti ca oricum eu citesc ce vreau eu!  nongrata

Noi nu suntem normali.

Noi, adica astia care bloguim.

acuma ce e drept nici hailalti nu-s mai normali, doar ca inca nu
au auzit de activitatea asta de bloguiala. sau le e lene. sau inca se
rusineaza: vai, dar cum sa scriu io tot ce-mi trece prin cap si toti sa
vada?

   Asa a fost la inceput in toate cele: par exemplu, mai tineti minte (de la tv,
evident) cum mergeau fomeile la plaja pa la inceputul secolului trecut?
imbracate bine de tot, numai jerseul mai lipsea de pa ele. chiar si
asa, alea care nu mergeau le criticau pa cestelalte, iote la ele, ce
nerusinate, li se vede unghiile de la picioare.
apoi timpul a trecut.

odata cu trecerea anilor elementele textile da pe plajiste s-au
micsorat, s-au micsorat, si intr-o buna zi au cazut de tot. au ramas
ceva sforicele simbolice. acu' situatia s-a inversat: daca una vine pa
plaja cu costum de baie d'ala clasic, cestelalte rad de ea: iote si la
aia, ce budigai are pe ea!

buey, ai prins ideea? adicatelea normalul evolueste tot timpul, da' in ce directie vrea muschii lui, nu in ce directie vreai tu.

asa ca noi suntem varfu' da lance al noului Normal, cumva cum se intalneau pe ascuns primii crestini prin catacombe, asa ne intalnim noi prin bloage si ne punem semne numai de noi cunoscute, cum iera semnul ala cu "minunat".

unii rad da noi acum.da' p'asta cativa ani o sa se rada da aia de n-au blog.

iar peste vreo 50 de ani cand toata lumea o sa aiba blog, o sa se
inventeze altceva, nu va faceti probleme, totul evolueste. abia dupa
aceea involueste.

iezact ca oamenii.

 

 

Peştişorul cu frunze de Aur

Aaaaa fost odată

o pădure deasă rău de tot

şi întunecată  

şi urâtă-urâtă.  

şiiiii, hmmm, cum să mai fie?

zăludă, iote era o pădure zăludă.
  
 Şiiiiiiiii, în pădurea asta trăia
 peştişorul de aur cu frunze de aur şi ochii de aur şi solzii de aur,

tot-tot-tot la el era de aur, inclusiv sufletul.
dada, avea un suflet de aur...
 
 şiiiiiiiiii, peştişorul ăsta se plictisea singur în Pădurea-cea-zăludă şi întunecoasă.
 (- oare v-am spus că tot ce atingea se transforma în aur?)
 i-ar fi plăcut să întâlnească şi el o peştoaică cu care să se uite în
nopţile călduţe din luna mai la eclipsele de lună, să facă planuri de
viitor pe care să nu le îndeplinească niciodată, să-i atingă ca din
greşeală aripioara, poate i-ar recita chiar şi o poezie, deşi în limba
peştilor rimele sunt f  rare, pt ca tre sa se temine in oo: ploo, oo, doo, etc (etc pe dreaqu', ca de fapt nu mai sunt).
 avea deja pregătită şi o replică care i se spusese că ameţeşte garantat orice peştoaică:
 - tu ştii că eşti făcută dintr-o coastă de-a mea?
 după care, dacă ea ar fi fluturat uşor din gene, el ar fi prins-o uşor,
dar ferm, de aripioară şi ar fi sărutat-o pe botic luuuung,
preluuuuuuuuung (pe limba lor: loooong, preloooooooong)
dar deocamdată era singur.

     În pădurea asta era un singur lac, şi anume Lacul codrilor albastru,
pe care pluteau  câţiva nuferi galbeni, care nici nu ştiu dacă există,
da' în poveşti poţi să spui ce vlei, ca într-o poezie. şi în lacul ăsta
el era singurul peste, ştia f sigur asta pt că toamna când îi cădeau
frunzele de aur şi apa lacului dispărea în Sorbul-de-toamnă, el era
singurul care se zbătea prin mâlul rămas, până intra în faza de
hibernare.apoi nu îşi mai amintea nimic până în primăvară, când lacul
se umplea din nou cu apă, de la Izbucul-de-primăvară.

 ioimăuite cât e ceasul, las' că mai povesteşti mai târziu...  
 

 

 

Originea Omului

azi am descoperit in sfarsit si ioo ceva: cum putem uni doua teorii privitoare la originea omului pe Pământ.

 

Postulatul lui M2:

Unii oameni se trag din maimuţe, alţii oameni au fost creaţi de Dumnezeu.

 

in felul acesta nu numai ca am taiat nodul gordian al problemei,
dar reusesc sa inteleg mai bine manifestarile violente ale unor oameni
din prezent si din trecut: "astia precis sunt din neamul celor care se
trag din maimute!" voi spune de acum incolo, dar numai pe soptite, pt
ca ei e foarte nervosi si odata iti dau cu ciomagul in cap, obicei care
li se transmite genetic de la prima maimuţă obligată să coboare din
copacul unde se simţea atât de bine.

 

 

Circuitul Răului in natura

  Am observat o chestie interesantă: dacă treci printr-un eveniment
negativ şi povesteşti cuiva  despre cestiune, te simţi mai uşurat. asta
înseamnă că cel căruia i-ai povestit a preluat o parte din cantitatea
de negativ, dar nu tre să te simţi cu nimic vinovat, la pers respectivă
i-a intrat pe o ureche şi i-a ieşit pe cealaltă, adică negativul se
întoarce în natură, în conformitate cu circuitul răului în natură.
 ca să înţelegeţi mai bine mi-am imaginat următoarea scenă: să zicem că
eu aş fi un corb şi evenimentul negativ ar fi o bucată de caş. atâta
timp cât stau cu caşul în gură sus pe-o creangă a blocului, nu pot sa
vb si mă înnegresc pe zi ce trece. aşa că mă tot uit după o vulpe care
să mă păcălească dreaqului odată. când apare în sfârşit sub balcon şi
mă întreabă: da' ce-ai păţit de esti asa negru?? ioo pe loc îi dau
drumu' la caş, nu stau pe gânduri, şi încep să-i povestesc. din
povestea asta amândoi ieşim câştigaţi: eu am scăpat de caş, iar vulpea
adaugă la experienţa ei de viaţă încă "un caş", ştiut fiind că "un om
prevenit face cât doi".
 în viaţă uneori eşti pe post de corb, alteori pe post de vulpe.
   
 p.s.: câteodată, când n-am ce face ca acum, mă întreb dacă cantitatea
de rău în natură este constantă sau ea se măreşte treptat? eu înclin
către varianta nambăr 2.
  
 

Tatal lui Diogena

Diogena

          A fost odat' intr-o cetate un butoi singur. si la nimeni nu-i trebuia. ploile il ploiceau, ninsorile il ningeoleau, vantul il habarnam ce. si intr-o zi trecu pe acolo Diogena, care traia in exil in cetatea asta, si vede butoiul asta gol si singur si amarat. atunci pe loc s-a hotărât  să locuiasca in butoi, ca si ea era la fel.

a inceput sa intrebe in dreapta si-n stanga cat e chiria la butoi, dar nimeni nu stia cine e proprietarul; intr-un tarziu s-apropie de butoi un batrân atât de simplu, dupa vorba, dupa port:

- tu esti proprietarul?

- da, in parte!

- am venit sa mi-l inchiriezi,

de nu, ma-ntorc de unde am venit.

- orice gand ai, Diogeno, si oricum vei fi sosit,

daca ai bani, eu iti zic: bine-ai venit!

despre partea inchirierii insa, doamna, sa ma  ierti;

daca cer 300 de lei, ai sa ma certi?

- nici vb, atunci asa ramane, l-am inchiriat.

   Dupa ce se muta in butoi Diogena facu rost de o masa si un pat. apoi scoase fundu' butoiului si puse in locul lui un geam prin care putea vedea tot spectacolul vietii din cetatea aceea si in plus, daca conecta sticla geamului la un calculator, devenea un monitor f  mare. dupa ce plati cateva drahme unui provider, iacat-o conectata si la net.

   Apoi Diogena a inceput a cotrobai prin Net, în plină zi, cu o lampă în mână, "în căutarea unui om". dar omii erau f putini. se pare ca la un moment dat a crezut ca a gasit un om, dar a descoperit apoi ca s-a inselat.
uneori Diogena mergea pe firul Ariadnei inapoi in labirinturile trecutului si le povestea la netieni amintiri dinainte de exil. alteori le povestea  spectacolul lumii asa cum il vedea ea prin geamul butoiului.
Atitudinile Diogenei şocau uneori pe netienii, dar ele ilustrau  întotdeauna o idee adevărată, lucru care îi aducea admiraţie şi renume.
    Intr-o zi in fata butoiului aparu un cersetor, care fusese f  bogat pe vremuri si care patise multe in viata lui, si ii spuse Diogenei:
- Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ţi toate puterile pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat. Eu asa am ales. fiecare e liber sa aleaga. aceasta-i adevarata si singura libertate, restul sunt povesti...

*****************************************************************

Aici este poza cu tatăl lui Diogena,
iar aici este biografia lui pe scurt.

sub text este aceasi poza, cu tatal lui Diogena; uneori se vede, alteori nu...poate ai noroc!!! 

 

 

masina timpuli(ciorna)

am constatat ca insemnarile astea pe care le scrijelesc ioo aici sunt un fel de link catre trecut. cand citesc ioo random si aleator cate un post din trecut parca ma vad pe mine, ala de atunci, in timp ce scriam. chestia asta ma stabilizeaza; oricum cu mine-le din viitor nu pot sa iau legatura,ala e f imprevizibil.

asa ca m-am imprietenit cu asta din trecut si chiar il incurajez din cand in cand:asa e ma,ai avut dreptate cu chestia aia!

pov printesei concasate(ciorna)

a fost odata un castel din care printesa a fugit in lume. si cum fugea ea asa,fiind mai cu cas la gura, deodata a cazut intr-un malaxor. era chiar Malaxorul Dragostei. acolo ea s-a amestecat si au trimis-o la o casa unde 9 calfe si un zidar au zidit-o. ea plangea si se ruga, aia radeau (barbatii is asa prosti uneori) si au lasat o gaura in dreptul buricului,care atunci era la mare moda.

   in casa aia s-a mutat fatfrumoscel. noaptea si cand ploua el auzea un fel de vaiet.

a chemat el niste specialisti care au facut o radiografie si au vazut un schelet princiar (prin oase circula un sange albastru)

atunci unul si-a amintit de legenda mesterului M si a spus ca pt a realiza ceva durabil tre sa platesti scump,altul a zis ca faust..

au decopertata-o si au pus o sticla sa se poata vedea.

Ce sunt blogurile (2)

   Unii oameni au prea multe ganduri si nu le mai ajunge memoria interna. atunci ei depoziteaza gandurile in plus pe o mem externa numita blog; un alt om se poate conecta la mem asta externa si sa extraga de acolo anumite ganduri care-i plac. daca extrage prea mult, i se umple si lui mem interna si se apuca si el sa depoziteze pe un blog gandurile nascute din gandurile citite pe blogul initial. in felul acesta nr blogurilor este in continua crestere, deoarece mem oamenilor este limitata, a Blogosferei pare a fi nelimitata. din aceasta cauza putem spune ca ne aflam in perioada de Big Bang a Blogosferei.

Conectivitatea blogurilor

   Intre bloguri incep sa apara legaturi ca intre neuroni, numai ca in loc sa se numeasca sinapse, se numesc linkuri. cu cat un blog are mai multe sinapse, cu atat e mai valoros.

Proprietăţi funcţionale:

acestea sunt: excitabilitatea, conductibilitatea, degenerescenţa, regenerarea si activitatea. despre ele vom vb haltadata, cand o s-o facem si mai lata.....
 

Ce sunt blogurile? (1)

OAMENI văzuţi pe dinăuntru.  

Fiind Balanta, paduri cutreieram

aceasta e varsta! striga  codrul meu de bonsai

aceasta e varsta! strigara gogonelele verzi din borcan

aceasta e varsta! striga si cablul utp.

 

si pt ca ploua cu nuci

mi-am deschis tacticos umbrela

si am racnit din toti bojocii:

atunci mufati-ma!

mi-am luat inima-n dinti

omul negru a venit

m-a mufat, m-a conectat,

funda neagra mi-a legat

ce sunt blogurile?oameni vazuti pe dinauntru.

Cel mai frumos cadou

 pe ziua de azi...

( daca as avea o floare din asta, i-as duce-o Micului Print, sa vad ce mai face. )

 

"The EPI flower, also known as queen of the night, blooms once or twice
a year, usually at night. It has a glorious beauty and an amazing
scent. Sadly it only lasts for a few hours before it withers and dies.
Like all things that are beautiful arround us, this flower is both
haunting and captivating. Its beauty, like love, may be a passing
dream, but its splendour remains in our hearts forever. The hope that
such beauty or feeling may visit us again keeps our expectations alive."

 

 

The Brief Life of an EPI Flower... from Salim Hasso on Vimeo.

( daca apesi pe link poti sa vezi aceasta bijuterie in HD, recomand pe tot ecranul  )

  

Povestea Printesei visatoare

a fost odata o printesa.

si printesa asta s-a uitat intr-o zi la un film f  bine realizat,
din ala la care mai si lacrimezi din cand in cand. siiii, filmul aiasta
se termina oarecum simbolic cu o statuie de inger care chiar exista in
realitate in gradina unei cetati de peste mari si tari. si asa de mult
i-a placut la printesa statuia ceea, ca a inceput a visa ca ea trebuie
musai sa o atinga cu mana.

 

d'apoi lucrul asta nu era posibil, cetatea era in partea cealalta 
a lumii. am uitat sa va spun ca pe timpurile acelea Pamantul era inca
plan si era tinut de 4 elefanti,  si era f  periculos sa mergi la capatul lumii, puteai f usor sa cazi in hău dak nu erai atent.

Mult mai tarziu Zeus
l-a pedepsit pe Atlas sa tina Terra in spate, insa la Atlas  nu i-a
placut forma plana a Pamantului pt ca nu putea sa-l tina bine in spate, asa ca
l-a rotunjit cu labele lui de titan si l-a facut o sfera, asa cum a si ramas pana in zilele
noastre. multi nici acum nu stiu ca atunci cand sunt cutremure de fapt
Atlas se scarpina undeva.

zilele au trecut...

 

siii, intr-o zi, o pasare uriasa, numita zgripsoroaica, veni la
printesa si o intreba daca nu vrea sa o duca in cetatea de pe partea
cealalta  a oceanului, ca are niste daravele pe acolo.printesa primi
bucuroasa. atunci zgribuloaica ii spuse:

- pregateste 100 de dolari si 100 de euroi, pune-te dasupra mea cu
merinde cu tot şi, de câte ori oi întoarce capul, să-mi dai câte un $
şi câte un euroi.

Se aşezară şi porniră, dându-i, de câte ori cerea, $ şi euroi.
Când era aproape, aproape să atinga malul celalalt al oceanului, pasărea uriaşă mai întoarse
odata capul să-i mai dea piţule; dară paraii se terminasera. Atunci Printesa,
fără să-şi piardă cumpătul, scoase o bacnota de un leu si o dete zgripsoroaicei.

După ce aterizara in cetate, îi zise zgripsoroaica:

- Eu am simţit că bacnota care mi-ai dat în urmă era altfel, şi n-am înghiţit-o; rău ai făcut de mi-ai
dat-o, ca n-am ce face cu ea, poftim, ţine-o, si spala-te pe cap cu ea ca nu-mi foloseste la nimic aici.

printesa nu intelese cum s-ar putea spala pe cap cu o bacnota si
se scuza ca in cetatea ei numai din astea sunt, apoi se despartira.

printesa porni aţă catre statuie. merse ea ce merse, cand pe
sub pamant, cand pe deasupra pamantului pana ajunse in parcul cel mare
al cetatii unde gasi si statuia ceea din film. ea atunci nu mai putu:
izbucni in plans. cu pasi mici se apropie de statuie. plangea si
mergea, plangea. atinse cu mana statuia si un fior o strabatu din cap
pana in picioare, ca o descarcare electrica. apoi spuse ca pt sine:

- iata
ca unele vise se implinesc intr-adevar. doar speranta ca si alte vise
ni se vor implini ne pastreaza dorinta de a trai.