miercuri, 15 octombrie 2008

Peştişorul cu frunze de Aur

Aaaaa fost odată

o pădure deasă rău de tot

şi întunecată  

şi urâtă-urâtă.  

şiiiii, hmmm, cum să mai fie?

zăludă, iote era o pădure zăludă.
  
 Şiiiiiiiii, în pădurea asta trăia
 peştişorul de aur cu frunze de aur şi ochii de aur şi solzii de aur,

tot-tot-tot la el era de aur, inclusiv sufletul.
dada, avea un suflet de aur...
 
 şiiiiiiiiii, peştişorul ăsta se plictisea singur în Pădurea-cea-zăludă şi întunecoasă.
 (- oare v-am spus că tot ce atingea se transforma în aur?)
 i-ar fi plăcut să întâlnească şi el o peştoaică cu care să se uite în
nopţile călduţe din luna mai la eclipsele de lună, să facă planuri de
viitor pe care să nu le îndeplinească niciodată, să-i atingă ca din
greşeală aripioara, poate i-ar recita chiar şi o poezie, deşi în limba
peştilor rimele sunt f  rare, pt ca tre sa se temine in oo: ploo, oo, doo, etc (etc pe dreaqu', ca de fapt nu mai sunt).
 avea deja pregătită şi o replică care i se spusese că ameţeşte garantat orice peştoaică:
 - tu ştii că eşti făcută dintr-o coastă de-a mea?
 după care, dacă ea ar fi fluturat uşor din gene, el ar fi prins-o uşor,
dar ferm, de aripioară şi ar fi sărutat-o pe botic luuuung,
preluuuuuuuuung (pe limba lor: loooong, preloooooooong)
dar deocamdată era singur.


     În pădurea asta era un singur lac, şi anume Lacul codrilor albastru,
pe care pluteau  câţiva nuferi galbeni, care nici nu ştiu dacă există,
da' în poveşti poţi să spui ce vlei, ca într-o poezie. şi în lacul ăsta
el era singurul peste, ştia f sigur asta pt că toamna când îi cădeau
frunzele de aur şi apa lacului dispărea în Sorbul-de-toamnă, el era
singurul care se zbătea prin mâlul rămas, până intra în faza de
hibernare.apoi nu îşi mai amintea nimic până în primăvară, când lacul
se umplea din nou cu apă, de la Izbucul-de-primăvară.

 ioimăuite cât e ceasul, las' că mai povesteşti mai târziu...  
 

 
 

5 comentarii:

  1. pai am sentimentu' ca pestisoru' o sa ramana singur, visand la o pestoaica... si cred ca problema e sufletul lui de aur.
    de ce pestisorii cu sufletul de aur raman cu inima franta? nu poti sa le ai pe toate... asta sa fie? hmm... tu sa-mi zici.

    nu scriu doar in engleza...
    dar cred ca mi-e mai usor sa ma ascund in spatele cuvintelor daca nu le recunosc din prima. E un minus de sinceritate, cred.

    iti multumesc ca ai trecut si pe la locuinta mea de toamna ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. pai tocmai asa m-am gandit si eu,daca in viata asa se intampla cel mai adesea, de ce sa-i fraieresc ioo pe copii-adulti care citesc povestea asta.

    da' nu banuiesti cum se termina? finalul este deja in bucata care am scris-o, nu mai pot sa-l schimb.

    tu dc scrii doar in engleza?

    RăspundețiȘtergere
  3. hey, e nevoie si de lucruri triste pentru a ne bucura mai abitir de clipele frumoase...

    iar mie personal, happy-end - urile mi se par neverosimile :P

    RăspundețiȘtergere
  4. ahh,daca mi-as pierde simtul umorului nu stiu ce m-as face,ar fi grav de tot

    din pacate deznodamantul la povestea asta nu e cu happy end :(

    RăspundețiȘtergere
  5. Imi plac povestile tale, asta in mod special vine dintr-o inima calda care si-a pastrat simtul umorului... love it!!!

    asteptam deznodamantul :)

    RăspundețiȘtergere