A fost odată nişte vremuri truli în care o tânără domniţă s-a căţărat pe o stâncă neagră şi şi-a construit un castel cu confort redus. după ce a terminat castelul, a scos din ghiozdan trusa de acuarele şi a început să-l coloreze: pereţii i-a colorat cu citate portocalii din filozofi celebri, tavanul cu poezii albastre iar ferestrele le-a colorat cu toate florile curcubeului pe care le cunoştea, pt că toate îi erau dragi.
apoi s-a aşezat jos şi a oftat.
aceasta a fost a6a zi.
In a6a noapte a avut un vis: se făcea că un tânăr cavaler bate la uşa castelului. tânăra domniţă face repede un duş, apoi se unge cu diverse creme exotice, se dă cu o poţiune magică pe la subbrat, se parfumează, îşi pune o lenjerie sexy, sexy, ştiu că mă vrei, apoi îşi pune o vestă anti-săgeţi d'amor, peste care ia o rochie şi aleargă repede-repejor la uşă. când deschide uşa îl vede pe prinţ, care adormise, şi pe calul dânsului, care se uita mustrător la ea. prinţul era închis într-o armură din cap până-n picioare, practic era o conservă de prinţ. femeile însă se pricep f bine să deschidă armurile aşa că tânăra domniţă fugi repede după deschizătorul de conserve de prinţi.
în timp ce fugea, inima începu să-i ticăie într-un mod ciudat, ai fi zis că s-a dereglat; prinţesa începu să bănuiască ceva, şi anume că vesta anti-săgeţi d'amor nu e bună la nimic, când e să se întâmple, se întâmplă. asa ca îşi dădu rochia jos şi apoi vesta, asta bineînţeles în timp ce fugea deja înapoi cu deschizătorul.
ajunsă lângă prinţ începu să-i desfacă armura: întâi faţa, vai cât e de dulce! inima începu să-i bată un pic mai iute, apoi ajunse la buric, vai ce trup! inima apăsă pe acceleraţie şi băgă în viteza a3a, apoi...inima sări din viteza a3a direct în a5a, depăşise deja cu mult viteza legală, când deodată prinţul o întrebă: cum te cheamă?
atunci ea lăsă schimbătorul de viteze din mână şi îi răspunse:
- nu ştiu, autorul nu mi-a pus încă nici un nume.
