unora le plac Povestile

Aaaaaproximativ prin adolescenta uomul iese din lumea copilariei, adicatelea a Povestilor,  si incearca sa intre in lumea Reala; baiul e ca in Real e tare mare inghesuiala si de aceea tre' sa dai serios din coate daca vrei sa stai un pic mai in fatza.

unii oameni se lupta cat se lupta, d'apoi de la o vreme se scarbesc de lupta aiasta in care nu Binele invinge Raul, asa cum li se spusese in lumea Povestilor. Asa ca de la o vreme se uita tot mai cu jind in spate, la prima lume a lor, cea a Povestilor.

s-ar intoarce inapoi, da' vezi ca nu se mai poate,  asa ca se apuca fiecare sa-si cladeasca o lume a lor, fiecare dupa puterile lui.

abia aici, in lumea lui, uomul incepe sa se simta bine.

hmmm, d'apoiu or cat ar fi lumea asta de bine cladita, dupe o vreme uomul ar vrea sa sheruiasca lumea lui cu altii.

si atunci incepe a se preumbla ca dl Antoine de Saint-Exupery cu un desen in mana pe care il arata la toata lumea, in speranta ca cineva va intelege ce reprezinta desenul... ohhh, si ce mare bucurie simti cand intalnesti, dupe multe cautari, pe cineva, cum ar fi Micul Printz, care de la prima vedere iti spune ce-ai desenat!!! si apoi si el iti arata un desen cu care umbla de multi ani si nimeni nu-l pricepe, dar tu il descifrezi pa loc.

noah, m-am gandit si m-am gadilit, asa ca am scris si ioo ceva p'aici.

Povestea unui baiat cu_minte

CAP.1  Hai sa plecam d'acasa

A fost odata un copilas care manca in fiecare zi un papanas.
intr-o buna zi, in timp ce-si morflaia cotidianul papanas si privea absent pe fereastra, de nu se stie unde, l-a lovit o intrebare:
oare ce e dincolo de blocurile astea gri care se vad pe fereastra?
alte bloguri?
dar dincolo de alte blocuri?
si in toate blocurile sunt copii care papa papanasi?
si oare toti papanasii sunt rotunzi?
deodata aparatul lui de pus intrebari fu oprit de aparitia Zanei Papanasilor, care-l intreba:
- m-ai chemat?
- dar tu cine esti? se mira baiatul.
- sunt Zana Papanasilor, si pt ca ai rostit de 3 ori papanasi, am venit sa-ti indeplinesc 3 dorinte!
atunci baiatul scoase repede din buzunar lista cu dorinte pe care o pregatise pt Pestisorul de Aur:
- as vrea sa ma intalnesc cu E.T!
- as vrea sa ma intalnesc cu Wall-E!
- as vrea...as vrea...hmmm, ultima e mai grea, pot sa ti-o spun dupa ce le indeplinesti pe primele 2?
- mda, se poate. Acum uite ce trebuie sa faci: iei o tava cu papanasi si te duci in pivnita, unde sunt o gramada de pisici. tu le pui jos tava  si care dintre pisici va veni la tava sa pape papanasi, aceea are sa te duca si la ET  si la Wall-E.

-----------------------------------------

fine del prima parte hai ca incepe sa mearga si plat-forma asta si deci sa mergem si noi alaturi de ea caci viata merge inainte din cauza ca nu poate merge inapoi.

doamne, dak scap si de moderare la comenturi si incep sa primesc notificari pe mail o sa scriu cea mai lunga poveste neterminata :))))

La povesti inainte

toata lumea scrie asa de frumos si de cald... numa' ioo stau pe margine si nu sporesc cu a mea putere corola de bloguri de pe noua platforma.
azi am descoperit ca daca nu gasesti o poveste frumoasa, tre' sa ti-o creezi tu.
ma apropiu tot mai mult de ce inseamna fericire.
ar putea fi asa: in timp ce din exterior iti vin tot felul de probleme, tu tre' sa te uiti senin la ele si sa le zici: cat suntem inca pe pace, ioo va zic bine a-ti venit! despre partea rezolvarii insa, o doamne, să ma iertati; n-ati vrea voi să faceti cale intoarsa? Să-mi dati un semn si mie ca se-apropie vremuri mai bune?.. De-o fi una, de-o fi alta, sanatos sa fiu si povesti sa scriu. :)

Don Juan DeWeblog

A fost odata ca niciodata o platforma.
noah, si pe platforma aiasta erau mii si si mii de bloguri, care de care mai cucuiete. Intr-un colt era si un blog mai retras, mai paraginit, unde scria un uom care niciodata nu stia ce sa scrie.
azi asa, maine cam tot asa, uomul aista cu blogul, carele am uitat sa va zic cum se numea, tat astepta sa apara ceva cucuiata cu o tava cu jăratic, ca numa' dupe ce papa 3 guri de jarr atunci avea voie sa se scuture de 3 ori si sa se transforme in Don Juan DeWeblog.
şi atunci ar fi luat-o pe cucuiata de mana si ar fi zburat cu dânsa până la nouri şi apoi ar fi zburat încă o dată până la lună şi abia a treia oară ar fi zburat pana la stele, unde s-ar fi pierdut unul in altul...
noah, si pa cand statea el si visa asa, platforma pe care statea o murit.
D'apoi o murit tare brusc, nu o bolit de loc, nu o avut febra, nu o zis nici hac, nici ioi.
si atunci o Şforţă mare o venit si l-o smuls pe uomu' aista de pa platforma moarta,cu care iera in simbioza, si l-o mutat pe alta platforma plina de masinarii si tat felul de chestii tehnice si i-o zis sa viseze in continuare.
apoi mai departe nu stiu ce s-o intamplat asa ca tre' sa bag incheierea: si-am incalecat pe-o platforma si m-am trezit pa alta.

iote

iote

articol n-ou

frate, am trait s-o vad si p'asta! astia s-au apucat in 13 si lucreaza toata noaptea...
no, amu pe ce dreaqu' tre' sa apas casa mi se publiceasca????
oaiiii, ce somn mii....
parca suntem la inceputuri
oare o sa apara o 9 departe? un nou chat central?
ioo v-am zis: vrei, nu vlei, progresezi
maine: coconizarea si ciorba de ganduri
oaiiii, ce somn mii....

re-cunosc

recunosc ca si mie mie(!) dorrrdevoi, atat de cei buni cat si de cei ne_buni....

dar inca nu e timpul...
o sa vedeti si voi ca in viata parcurgi mai multe niveluri.

ioo acum sunt intre doua niveluri din astea si e ca la lift, pana nu ajung la etajul superior nu pot deschide usa :))

acesta e un semn ca inca inspir oxigen si elimin co2, ceea ce va doresc si voua
em2

ciorna

ce sa mai caut??????????????????????

-----------------------------

cand bllogaream de zor aveam decat un abonat,acu' ca nu mai blogosesc am 4 abonati?!? dc ma, dc???

Povestea lui Verigalipsa

A fost odata, demult, demult, tare demuuuuuuult.....

o maimuta pe care o chema Verigalipsa. noah, si maimuta asta
statea intr-un copac si rontaia linistita o banana cand deodata un
dinoZaur, pe care-l chema Zmeu, isi inalta capul printre crengile
copacului pana la maimuta, care de mirare si frica ramase cu un dumicat
de banana in gat. vru sa fuga, dar nici picioarele din spate, nici cele
din fata nu o ascultau. atunci, de groaza, se pravali pe pamant,
lovindu-se in cadere cand de-o creanga, cand de alta.

ajunsa jos incepu sa fuga cu o viteza ametitoare spre o pestera
din apropiere. celelalte maimute o urmareau cu sufletul la gura, era
prima maimuta care cobora din copac dupa mii si mii de ani. Cei Vechi
le spusesera intotdeauna ca viata nu este posibila daca te dai jos din
copac.

in timp ce fugea spre pestera, maimutei ii intra un ghimpe in
labele din fatza. atunci Zmeu scoase un raget amenintator si porni dupa
Verigalipsa. de frica, aceasta se ridica pe labele din spate si fugi
mai departe spre pestera. maimutele din copac priveau scena cu gurile
cascate: asa ceva nu mai vazusera niciodata!

in sfarsit, Verigalipsa ajunse la pestera si se adanci in
intunecimile ei umede. dupa un timp ajunse si dinozaurul, dar fiind
prea mare nu putu sa intre, asa ca plescai a paguba si pleca sa-si
caute papa prin alte parti.

abia pleca dinozaurul ca toate maimutele coborara din copac si
incepura sa il imite  pe Verigalipsa, asa de amuzant li se paru felul
in care acesta fugise pe labele din spate. doar bulibasa lor, o maimuta
batrana, ramasese in copac si clatina dezaprobator din cap in timp ce
morflaia o banana.

azi asa, maine cam tot asa, mersul pe labele din spate deveni
jocul preferat, erau priviti cu admiratie cei care reuseau sa mearga
astfel cat mai mult timp.

intr-o buna zi....  

Povestea lui Fat-Frumos cel clonat

A fost odata

un imparat si o imparateasa care tare mult isi doreau un copil. intr-o iarna imparateasa cârpea niste sosete de-ale imparatului cand deodata, pac!, s-a intepat cu acul. atunci trei picaturi de sange iesira in graba din degetelul ei si, pt ca fereastra iatacului era deschisa, in loc sa cada in jos, cele 3 picaturi se hotarara sa cada mai bine pe fereastra, in zapada. imparateasa fu asa de uimita de traseul picaturilor, ca uita sa se dea cu spirt, astfel ca a2a zi degetelul se infecta si in a3a zi muri impreuna cu imparateasa.

   Atunci imparatul pa loc trimise un spam catre toata populatiunea cum ca cine o invie pe imparateasa ii da juma' din imparatie, luna de pe cer si inca ceva. imediat incepura sa se perinde pe la curtea imparateasca tot felul de indivizi da' bineinteles ca nu reusira nimic. noah, si atunci, abia la sfarsit, isi facu aparitia un batran atat de simplu, dupa vorba, dupa port:

- imparate, luminate, io nu pot sa-ti inviez muierea, da' pot sa-ti fac o clona dupa ea!
- s-apoi clona asta o sa fie iezact ca muierea mea?
- ihi!
- no bine, purcede dara!
atunci batranul se duse sub fereastra iatacului si colecta cele 3 picaturi rosii de sange din zapada alba, apoi cumpara un ovul de la o fomeie saraca si se duse in laboratorul lui de alchimist, scoase nucleul din ovul (pe care il dadu pisicii lui sa-l rontaie) iar in locul lui baga o celula din sangele imparatesei. mare noroc avu batranelul ca avea un ciocan minuscul, pt ca la incept celula nu prea incapu in ovul da' dupa ce o ciocani un pic, intra perfect. apoi ii dadu fomeii ovulul inapoi si ii spuse sa-l puna de unde l-a luat, ca lui nu-i mai trebe, da' fara sa-i zica ca la ciocanit un pic.
fomeia ce sa zica, l-a luat si la pus inapoi si pa loc incepu o furtuna hormonala prin ea, ca trebui sa se aseze pe un scaun.
atunci batranelul pricipi ca ovulul s-a prins cu radacini si ca a inceput sa se divida iexponential, asa ca fugi repede la imparat si ii spuse ca ezact peste vreo 9 luni o sa o aiba inapoi pe imparateasa si deci sa-i dea simbria, adica juma' de imparatie si acel ceva, ca luna de pe cer nu-i trebuieste. da' imparatul, carele nu era nascut de ieri-alaltaieri, ii spuse ca intai s-o vada si s-o pipaie pa nevasta lui, si abia apoi ii da simbria.
asa ca se pusera pe asteptat, fo 9 luni.... 

tralalalaa

— A veni ea şi vremea aceea, voinice, zise împăratul, îngânând vorba printre dinţi, dar până atunci mai este încă treabă; iaca ce aveţi de făcut: fata mea are să se culce desară unde se culcă totdeauna, iară voi să mi-o străjuiţi toată noaptea. Şi dacă mâine dimineaţă s-a afla tot colo, atunci poate să ţi-o dau; iară de nu, ce-i păţi, cu nime nu-i împărţi... Înţeles-aţi?

— Să trăiţi, luminate împărate, răspunse Harap-Alb, numai de n-ar fi mai multă întârziere, căci stăpânul mă aşteaptă şi grozavă urgie poate să cadă pe capul meu din astă pricină.

— Stăpânu-tău, ca stăpânu-tău; ce ţi-a face el, asta-i deosebit de başcă, zise împăratul, uitându-se chiorâş la dânşii. Ieie-vă macar şi pielea de pe cap, ce am eu de-acolo? Însă pe mine căutaţi să nu mă smintiţi: fata şi ochii din cap, căci atâta vi-i leacul; v-aţi dus pe copce, cu toată şmecheria voastră.

După aceasta, împăratul îi lasă încurcaţi şi se duce la ale sale.

— Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă, clătinând din cap.

— Ba încă de cei bătrâni; săgeata de noapte şi dracul cel de amiazăzi, răspunse Ochilă. Dar nu şi-a juca el mendrele îndelung, aşa cred eu.

În sfârşit, durai-vurai, seara vine, fata se culcă şi HarapAlb se pune de strajă chiar la uşa ei, iară ceilalţi se înşiră tot câte unul-unul până la poartă, după poruncă.

Şi, când pe aproape de miezul nopţii, fata împăratului se preface într-o păsărică şi zboară nevăzută printre cinci străji. Dar când ajunge pe la străjerul Ochilă, el, sireicanul, mi ţi-o vede şi dă de ştire lui Păsărilă, zicând:

— Măi, fetişoara împăratului ne-a tras butucul. A dracului zgâtie de fată! s-a prefăcut în păsărică, a zburat ca săgeata pe lângă ceilalţi şi ei habar n-au despre asta. Ei, apoi? Lasă-te în seama lor dacă vrei să rămâi făr' de cap. De-acum, numai noi o putem găsi şi aduce la urma ei. Taci molcum şi haidem după dânsa. Eu ţi-oi arăta-o pe unde se ascunde, iară tu să mi-o prinzi cum ţi-i meşteşugul şi să-i strâmbi gâtul oleacă, să se înveţe ea de altă dată a mai purta lumea pe degete.

Şi atunci, odată şi pornesc ei după dânsa, şi nu merg tocmai mult şi Ochilă zice:

— Măi Păsărilă, iacătă-o, ia! colo, în dosul pământului, tupilată sub umbra iepurelui; pune mâna pe dânsa şi n-o lăsa!

Păsărilă atunci se lăţeşte cât ce poate, începe a bojbăi prin toate buruienile şi, când să pună mâna pe dânsa, zbr! pe vârful unui munte, şi se ascunde după o stâncă.

— Iacătă-oi, măi, colo, în vârful muntelui, după stânca ceea, zise Ochilă.

Păsărilă atunci se înalţă puţin şi începe a cotrobăi pe după stânci; şi când să pună mâna pe dânsa, zbr! şi de acolo şi se duce de se ascunde tocmai după lună.

— Măi Păsărilă, iacătă-oi, ia! colo, după lună, zise Ochilă; căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună.

Atunci Păsărilă se deşiră odată şi se înalţă până la lună. Apoi, cuprinzând luna în braţe, găbuieşte păsărica, mi ţi-o înşfacă de coadă şi cât pe ce să-i sucească gâtul. Ea atunci se preface în fată şi strigă înspăimântată:

— Dăruieşte-mi viaţa, Păsărilă, că te-oi dărui şi eu cu milă şi cu daruri împărăteşti, aşa să trăieşti!

— Ba că chiar că erai să ne dăruieşti cu milă şi cu daruri împărăteşti, dacă nu te vedeam când ai paşlit-o, farmazoană ce eşti! zise Ochilă. Ştiu că am tras o durdură bună căutându-te. Ia, mai bine hai la culcuş, că se face ziuă acuşi. Ş-apoi, ce-a mai fi a mai fi.

Şi odată mi ţi-o înşfacă ei, unul de-o mână şi altul de cealaltă şi hai! hai, hai! în zori de ziuă ajung la palat şi, trecând cu dânsa printre străji, o silesc să intre în odaia ei, tot cum a ieşit.

— Ei, Harap-Alb, zise atunci Ochilă, dacă nu eram eu şi cu Păsărilă, ce făceaţi voi acum? Iaca aşa, tot omul are un dar şi un amar; şi unde prisoseşte darul nu se mai bagă în seamă amarul. Amar era să fie de voi, de nu eram noi amândoi. Şi cu străjuirea voastră, era vai de pielea noastră!
=================================================
Harap-Alb le mulţumeşte ş-apoi pleacă liniştit. Fata vesel îi zâmbeşte, luna-n cer a asfinţit. Dar în pieptul lor răsare... Ce răsare? Ia, un dor; soare mândru, luminos şi în sine arzător, ce se naşte din scânteia unui ochi fermecător!

Şi mai merg ei cât mai merg, şi de ce mergeau înainte, de ce lui Harap-Alb i se tulburau minţile, uitându-se la fată şi văzând-o cât era de tânără, de frumoasă şi plină de vină-ncoace.

Sălăţile din Grădina Ursului, pielea şi capul cerbului le-a dus la stăpânu-său cu toată inima. Dar pe fata împăratului Roş mai nu-i venea s-o ducă, fiind nebun de dragostea ei. Căci era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineţii, dezmierdat de cele întâi raze ale soarelui, legănat de adierea vântului şi neatins de ochii fluturilor. Sau, cum s-ar mai zice la noi în ţărăneşte, era frumoasă de mama focului; la soare te puteai uita, iar la dânsa ba. Şi de-aceea Harap- Alb o prăpădea din ochi de dragă ce-i era. Nu-i vorbă, şi ea fura cu ochii, din când în când, pe Harap-Alb, şi în inima ei parcă se petrecea nu ştiu ce... poate vreun dor ascuns, care nu-i venea a-l spune. Vorba cântecului:

    Fugi de-acole, vină-ncoace!
    Şezi binişor, nu-mi da pace!

sau mai ştiu eu cum să zic, ca să nu greşesc? Dar ştiu atâta, că ei mergeau fără a simţi că merg, părându-li-se calea scurtă şi vremea şi mai scurtă; ziua ceas şi ceasul clipă; dă, cum e omul când merge la drum cu dragostea alăturea.

Nu ştia sărmanul Harap-Alb ce-l aşteaptă acasă, căci nu s-ar mai fi gândit la de-alde acestea.

Însă vorba cântecului:

    De-ar şti omul ce-ar păţi,
    Dinainte s-ar păzi!
======================================================
În sfârşit, mai merge Harap-Alb cu fata împăratului cât mai merge, şi de la o vreme ajung şi ei la împărăţie.

Şi, când colo, numai iaca ce le ies înainte împăratul Verde, fetele sale, Spânul şi toată curtea împărătească, ca să-i primească. Şi văzând Spânul cât e de frumoasă fata împăratului Roş, odată se repede să o ia în braţe de pe cal. Dar fata îi pune atunci mâna pe piept, îl brânceşte cât colo şi zice:

— Lipseşte dinaintea mea, Spânule! Doar n-am venit pentru tine, ş-am venit pentru Harap-Alb, căci el este adevăratul nepot al împăratului Verde.

Atunci împăratul Verde şi fetele sale au rămas încremeniţi de ceea ce au auzit. Iar Spânul, văzând că i s-a dat vicleşugul pe faţă, se repede ca un câine turbat la Harap-Alb şi-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloş, zicând:

— Na! aşa trebuie să păţească cine calcă jurământul! Dar calul lui Harap-Alb îndată se repede şi el la Spân şi-i zice:

— Pân-aici, Spânule! Şi odată mi ţi-l înşfacă cu dinţii de cap, zboară cu dânsul în înaltul cerului, şi apoi, dându-i drumul de-acolo, se face Spânul până jos praf şi pulbere. Iară fata împăratului Roş, în vălmăşagul acesta, repede pune capul lui Harap-Alb la loc, îl înconjură de trei ori cu cele trei smicele de măr dulce, toarnă apă moartă, să stea sângele şi să se prindă pielea, apoi îl stropeşte cu apă vie, şi atunci Harap-Alb îndată învie şi, ştergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând:

— Ei, da' din greu mai adormisem! — Dormeai tu mult şi bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roş, sărutându-l cu drag şi dându-i iar paloşul în stăpânire. 

ciorna

t1= omul cauta in virtual ceea ce nu gaseste in Real.

T2=uneori omul depaseste niste limite;alteori coboara sub limite.

- omul simte nevoia sa apartina de o comunitate.

================

fericirea vine din interior

placerea vine din exterior

fericirea vine din felul cum privesti lumea,nu conteste ca esti bogat sau sarac. d'aia se zice "fericiti cei saraci cu duhu' "

 

spune-mi cum iti colorezi viata ca sa-ti spun cine esti.

 

Fat-Frumos cel destept

motto: ochelari de cal si lentile roz.


      A fost odata un fat frumos. la nasterea lui prima ursitoare a spus ca va fi destept, a2a ca nicio ruda de a lui nu-l va iubi, iar a3a, ca sa mai repare lucrurile, a spus ca va fi sanatos si va trai pana la 103,14 ani.
dupa ce ursitoarele s-au dus pe la casele lor, mama lui l-a pus intr-un sertar intredeschis si s-a dus la cinema cu imparatul ei. ca sa fie sigura ca nu-i fura nimeni copchilul, a incuiat bine iatacul, sa nu poata intra nimeni.
fat frumos a motzait el ce a motzait, apoi a simtit un gol in stomacel, parca-l durea ceva prin zona aia, adicatelea i se facuse foame. atunci a incept sa strige pe limba bebelusilor, care stie oricine ca e formata doar din vocale, ca ii e foame, sa-i aduca cineva, preferabil mama, ceva mancare, da' sa fie lichida ca nu are inca nici un dintisor.
a oracait el ce a oracait da' nimeni nu venea, asa ca fat frumos s-a gandit ca probabil nimeni nu intelege limba bebelusilor. atunci se hotari sa mearga el sa caute ceva papa-bun. dar oricat incerca, nu reusi sa se ridice, picioarele nu-l ascultau. si pt ca il rodea tot mai tare la stomacel, si picioarele nu-l ascultau, si nimeni nu intelegea limba bebelusilor, fat-frumos se enerva pt prima data, incepu sa zbiere ca din gura de sarpe, dadea din maini si din picioare ca un turbat si se facu mai vanat la fatza decat o vanata bine coapta. dar nimeni nu veni...
apoi, epuizat de atata efort, adormi. in timp ce dormea visa ca papa ceva lichid alb, tare bun.
azi asa, maine cam tot asa, trecura anii.
intr-o zi tatal lui fat-frumos, imparatul, trebui sa plece pe alte meleaguri pt cativa ani.
cand se intoarse, gasi visteria goala, asa ca se angaja, incognito, intr-o slujba in care primea multi galbeni. in slujba asta oamenii ii dadeau apa de foc imparatului, ca sa se puna bine cu el. dar oamenii erau multi, imparatul unul singur, asa ca la sfarsitul zilei, cand venea acasa, imparatul era afumat rau.
azi asa, maine cam tot asa, intr-o buna zi imparatul fu dat afara din slujba. cum auzira una ca asta, oamenii incepura sa-l ocoleasca si nimeni nu-i mai dadea apa de foc. dar tatal lui fat-frumos se obisnuise cu apa de foc,asa ca incepu sa o cumpere, pe bani grei.
mama lui fat frumos rabda cat rabda dar intr-o zi ii spuse clar imparatului: sau nu mai bea apa de foc si ramane cu ea, sau daca nu, sa se duca unde a intarcat dracul copiii.
imparatul, cu mana pe inima, declara ca ramane cu ea si cu copchilu' si ca nu mai pune gura pe apa de foc cate zile va mai avea.
asta dura exact vreo 3 zile, cand imparateasa il gasi beat-mort cu o sticla goala de apa de foc la piept si sforaind de se cutremura palatul.
ea astepta rabdatoare pana a2a zi cand imparatul se trezi cu mintea limpede si ii spuse sa se duca la dracu in praznic...

-----------------------------------------------------------------------------------

fine del prima parte

urmeaza inca 2 parte

 

Moartea inocentei

 (poveste doar pt adulti!)

la nastere fiecarui copil i se da o doza zdravana de inocenta, un fel de hormon al copilariei. la inceput crezi tot ce ti se spune, n-ai de unde sa stii cat de perverse pot fi kreeeeeeerele adultilor.
"uite, o sa lasam fereastra deschisa si cizmulitele la vedere, ai pus inauntru lista cu jucariile pe care le vrei? da,da! atunci hai la culcare si maine, DACA AI FOST CUMINTE, o sa le gasesti pe toate!". te duci la culcare si incerci sa nu adormi, te tot foiesti de pe o parte pe alta, vrei sa il vezi pe Mos Craciun, cum naiba intra el pe fereastra? apoi adormi, evident, si dimineata....surpriza! din lista aia lunga care ai facut-o ti-a adus doar ursuletul, sau doar masinuta, sau doar papusa aia negresa...ehhhh, lasa ca la anu' o sa fiu mai cuminte si o sa-mi aduca mai mult.
apoi intr-o zi un oarecare de pe strada iti spune:" buey, esti fraier rau de tot! Mos Craciun nu exista! jucariile ti le cumpara parintii si tot ei ti le pun langa cizmulite!".
la inceput nu crezi, dar samanta indoielii ti-a intrat in suflet. incepi sa fii mai atent la forfotelile de prin casa si intr-o zi descoperi ca prostalaul ala de pe strada a avut dreptate: Mos Craciun nu exista! dar zanele?? nu! dar lumea povestilor???? nuuuuu!!!!!
si atunci te simti ca personajul ala din matrix, cand i-au intrerupt somnul dulce si plin de vise si l-au adus intr-o realitate urata.

aici se pierde o mare cantitate din inocenta, sa zicem ca fo 75%.
dar te adaptezi si mergi inainte.

urmeaza primele iubiri: " eu iti dau tot sufletul meu! si eu iti dau sufletul meu! hai sa ne contopim pt totdeauna!" fluturi prin stomac, florile infloresc, pasarelele trileluiesc pe rupte, toate-s bune si frumoase pana prin a3a zi cand o vezi pe persoana cu care te-ai contopit ca se pupaceste cu altcineva. "aaaaaaaa, poi nu te mai ubesc! acu' o iubesc pe persoana asta!". tragi concluzia ca "pt totdeauna" dureaza fo 3-5 zile, sau saptamani, sau luni, poate ani.
iar ai pierdut din cantitatea initiala de inocenta. partea proasta e ca acest "hormon"nu se reface: odata pierdut, ramane pierdut pe veci!
dar te adaptezi si mergi inainte.

te duci apoi la primul tau loc de munca. in naivitatea ta crezi ca dak muncesti pe rupte o sa fii promovat sau o sa ai un salariu mai mare, sau alte naivitati de genul asta. in timp ce tu muncesti cu sarg, observi ca alte persoane nu prea se omoara cu munca si toata ziua clevetesc. dar cine esti tu sa le judeci? sunt sefi care precis o sa observe. apoi intr-o zi o persoana din astea, clevetitoare, ia un premiu, sau e promovata. la inceput nu intelegi. apoi cineva iti explica, la o bere, ce si cum. iar ai pierdut o doza din inocenta ta, ti s-au deschis ochii: aha! deci asa se face dak vrei sa promovezi!

dupa tot felul de intamplari de genul asta, unii oameni isi dau seama ca in curand vor pierde ultimele picaturi de inocenta si isi pun lacate grele pe ea si lupta din rasputeri sa apere ultimele ramasite. evita diverse chestii. uneori se fac ca ploua.
cu toate acestea uneori vine ceva grozav de urat, grozav de miselesc, la care nu mai poti sa te faci ca ploua. acest ceva vine cu un cutitoi cu zimti si ti-l infige, cand ti-e lumea mai draga, direct in suflet si asteapta ranjind sa vada cum ti se scurg ultimele picaturi de inocenta.
aceasta e proba suprema, ultima sansa. daca raspunzi cu rau la rau, asa cum esti tentat, inocenta ta se va duce pe apa Sambetei. kaput.
iar un om care nu mai are in el macar cativa stropi de inocenta, va vedea doar partea urata a lumii, toate frumusetile ii vor fi invizibile.

Poveste gingasa si şăgalnică

aici, iezact in locul acesta, o sa scriu ioo o poveste gingasa..........................................
     A fost odaaaaaaaaaaaata .........

da' de ce toate e la trecut?

reluare

    Va fi candva un fat-frumos. siiiiiii,.......

balanta unei Balante

1.unul din principiile contabililitatii spune ca la sfarsitul unei perioade tre' sa faci o balanta. in balanta asta toate alea din stanga tre' sa fie egale cu celelalte din dreapta.
deeeeeeci, dak ai lucrat corekt, suma nefericirilor si necazurilor din dreapta tre' sa fie egalicioasa cu suma fehericirilor si bucuriilor din stanga (stai putin sa ma pipai sa vad unde e inima? in stanga? hmmm, da' in dreapta ce e? kreeru'? la unii e invers. treaba lor).
eeeeeeeeee, si dak nu e egalicioasa? cine e de vina?

2. m-am intrebat azi-dimineata, pa la ora 9 si 11 minute, cum se face ca uneori lucrez din greu, chiar si 12 ore si ma simt ff bine si abia astept sa vina a2a zi sa muncesc din nou, din greu; iara altadata lucrez doar un pic si ma simt ff obosit si abia astept sa termin?
am uitat sa spun ca in primul caz lucrez din placere, iar in al2lea ca e musai. ciudat e ca undeva un alt homo sapiens face primul lucru cu neplacere si al2lea ii face placere.
de unde rezulteaza ceva, da' nu ma puneti sa zic ce, ca nu-mi face placere....

3. de ziua copchilului va pun un tabloiu cu o fatuca care sa uita la un film cu Chaplin si care, ca si mine, nu stie ce sa faca: sa planga sau sa rada?

3b. frateee, dupa 20 de ani am vaz't ca apar din nou la HIGHLIGHTS
3c. frateee, ce rau mere vegloaba....

 

Traieste clipu'!

cand esti fericit sau pur si simplu te simti bine, "traieste momentul", adica pa limba celor vechi: Carpe diem. asta pt ca iezact in forma respectiva nu se va mai repeta niciodata si pt ca asemenea momente sunt ff  putine.
Dimpoatriva, nefericirile si necazurile minimalizeaza-le, fa-te ca nu le observi, pt ca din astea o sa ai suficiente in viata. adicatelea, nu le trai, nu te lasa patruns. dak esti un bun crestin, da-le la altii...:)

iar dak vrei sa fii fericit, fa cum a zis nustiuce inteleptus:
- Cand mi-e foame maninc, cand mi-e somn ma culc.
asta dak poti! 

Am zarit lumina

pfiiii, ce dorr mi-a fost de voi!! in ultimul timp gravitatia
Realului a devenit mai puternica, din habarnam ce motive. dejeaba mi-am
facut niste aripi sa ma inalt in Virtual, gravitatiunea asta mai sus pomenita nu ma lasa nicicum sa ma zburatacesc. noah si
atunci am recurs la ultima solutie: m-am urcat pe o racheta, am
aprins  cu un chibrit, ramas de la Fetita cu chibrituri, fitilu'....siiiiiiiiiiiii, zduppp!!!! in fix 3,14 secunde am ajuns in veblog , gata
logat!

asa ca, ce mai faceti? multumesc, nu-mi raspundeti, ca tre' sa beu
o cafea amara din mana unei fete negre. sau poate o cafea neagra din
mana unei fete amare? hmmmmmm, cel mai bine ar fi o noapte alba in care
sa zzzzorbesc pe indelete o cafea neagra impreuna cu o fata dulce...ioo as fi sheherezadu
si i-as spune 1001 de poz...aaaa, povesti. apoi as pune-o sa mi le zica
inapoi, inca 1001 de nopti. abia atunci as indrazni sa-i ating mana.

deci, sanatosi? voinici?

am zarit lumina pe veblog si tare m-am mirat in sensul ca mai este, asa mica cum e, dar mai este.

Cum o mai duceti cu fericirea?

daca stiti ce e aia, ca ioo nu prea. am inceput sa am asa, o
banuiala, ca fericirea ar fi cand faci ce vrei tu, nu ce vor altii. da'
tre' sa vrei tare-tare acel ceva si acel ceva sa fie irealizabil. si
daca totusi reusesti sa-l realizezi, atunci se pare ca devii fericit.
da' nu bag mana in foc.

Dar imi place aici.
mai demult imi placea mai mult, dar de cand a dat Darwin legea aia ca
tre' sa evoluam, evoluam, n-avem ce face. pacat ca nu evoluam spre mai
bine...

eh, acu' sa-i multumesc lui Sorescu si sa va pun o intrebare:
credeti ca mai citeste cineva povesti? e bune ele la ceva? e nevoie de
ele? da' visele? si mai ales dc e asa mare diferenta intre visele de zi
si visele din timpul noptii?

acu' ca v-am pus aceasta intrebare simpla, m2 si-a facut datoria, m2 poate sa....

 

 

djcyudvbav

a fost odata si poate ca mai este.

a fost odata si poate ca va mai fi.

a fost odata un om care gandea prea mult.
cel ce gandeste altfel

Iarba fiarelor (2)

.............In timp ce se plimbau, inima fetei, care era inghetata* din cauza unui trecut nebulos, prinse a se dezgheta si paraiase fierbinti incepura sa alerge vesele prin tot corpul. spre picioare pana la degetelul cel mai mic care dormea ca un prunc: "trezeste-te!" ii spusera paraiasele, si degetelul se trezi si incepu sa se gandeasca cum ar fi daca l-ar saruta cineva. spre mâini, apoi spre sâni,"treziti-va!", spre ceafa, apoi spre lobii urechilor,"treziti-va!". tot trupul fetei se trezea din glaciatiunea la care fusese condamnata de o ursitoare rea.
baiatul, care in timpul acesta ii explica nustiuce, simti ca fata era tot mai fierbinte dar nu intelegea de ce? inima lui, care era inchisa cu lacatul, nu raspundea la SMSurile emise de inima fetei.
abia atunci isi dadu seama el ce greseala facuse cu lacatul cela: nu mai puteau intra necazurile dar nici bucuriile, nu mai putea simti dragostea.
atunci, cu ochii in pamant si râcâind usor pamantul cu varful pantofului, ii povesti fetei ce prostie facuse:

cum si-a pus lacatul contra necazurilor si apoi, in timp ce "zburda linistit si fara nici o grija, ca un ieduţ, incepuse sa ploua si isi dadu seama ca nu mai simte picaturile de apa pe piele. la scurt timp nu mai simti nici mirosul ierbii.
apoi incearca sa atinga iarba si sa o sfarme in degete si se simti de parca ar avea pe maini manusi din alea pe care le folosesti cand te vopsesti."*

fata nu zise nimic dar in coltul ochiului ii aparu o lacrima. se asezara tacuti.
atunci Zana-cea-buna, care ii urmarise până aici citind in globul ei de cristal blogul lui m2, porni val-vartej spre cei doi:
- draga mea, am sa te invat eu ce sa faci ca sa scapati de lacatul pus de vrajitoare:
trebuie sa cautati o aricioaica care are pui, pândesti pânã ce-i lasã singuri. Apoi închizi puii  cu un gãrdulet si îi încui cu un lacãt. Când se întoarce aricioaica, ea deschide lacãtul si se duce la pui. În urma ei rãmâne ceva asemãnãtor cu un fir de iarbã, de culoare alb-argintie. Iei acel fir si-l înfãsori pe deget, în asa fel încât sã fie un cerc perfect si sã intre în carne. Astepti o sãptãmânã si apoi poti deschide orice lacãt, fie el cât de mare.
Feţele celor doi se luminara. facura iezact cum le spusese Zâna si lacatul de pe inima se deschise. fata il lua si il arunca peste 9 mari si 9 tari, tocmai pana in china, unde mai rugineste si azi.
iară inima baiatului se imbratisa cu inima fetei si de atunci ambele doua bat la unison.

 

hmmm, oare e destul de happy end sau sa mai aburesc ceva???

* = text interactiv


 

Iarba fiarelor

a fost odata ca niciodata.
a fost odata un om care a avut asa de multe necazuri in viata ca a hotarat la un moment dat sa-si puna lacat pe inima. s-a dus la piata si a cerut vanzatorilor un lacatzel pt inchis inima. toti au ridicat din umeri si i-au spus ca ei nu au asa ceva. doar un batranel uitat de moarte l-a ajutat spunandu-i ca in padurea din apropiere traieste o vrajitoare care care are marfa cautata de el.
 a2a zi omul s-a dus la vrajitoare, care i-a dat intr-adevar un lacat pt inchis inimile, dar l-a avertizat:
- odata ce l-ai pus, nu mai poti sa-l dai jos, asa ca gandeste-te bine ce faci!
omul insa nu a stat deloc pe ganduri, si-a inchis inima cu lacatul vrajitoarei.
la inceput s-a simtit fuarte bine! nici un necaz nu mai reusea sa intre in inima lui!
   intr-o zi insa a vazut o fata fuarte draguta si cand s-a uitat in ochii ei a crezut ca se topeste pe loc. nu-i vorba ca si fata a prins a căta la dansul cu coada ochiului si s-a imbujorat oleaca. au facut cunostinta si el a invitat-o la o preumblare. ea a acceptat bucuroasa. in timp ce se plimbau el i-a atins ca din greseala mana,dar ea si-o trase ca fripta. apoi zambi incurcata si ii intinse mana asa ca se plimbara mai departe tinindu-se de mana si sporovaind cate-n luna si in stele.

'''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''''

fine del prima parte

cine vlea sa interactiveze, e liber sa o faca. :))

 

 

 

Povestea celor 5 stele cucuiete

     A fost odata un niciodata. siii, acest niciodata avea 5 stele
cucuiete. siiii, intr-o buna zi Niciodata a trebuit sa plece de acasa si
a luat cu el pe fratii lui, Nustiu si Nimeni. dar inainte de a pleca
le-a chemat la el pe cele5 stele cucucucucucuiete  si le-a spus:

- drajele mele, puteti umbla in tat palatul meu, prin tate cele
365 de camere si in gradina de 365 de hectare numai in blogul lui M2 sa
nu intrati. iara pana ma intorc ioo voi incercati sa raspundeti la
intrebarea " cine ramane in palat, dak ioo cu fratii mei purcedem la
drum?"

- nimeni! raspunse repede o cucuiata care era cea mai rapida.

- apoi Nimeni nu vine cu mine? spuse bland Niciodata. nu va
grabiti cu raspunsul, principalul e sa va ganditi la el o luna de zile
cat oi lipsi.

apoi Niciodata ii dadu un faras de jaratic la calul lui si ii
atasa o remorca in care ii puse pe fratii lui, caci ei nu stiau sa
calareasca si nu aveau nici permis de calarit, si dusi au fost.

Cucuietele terminara  toate cele 365 de camere in prima zi. a2a zi
vazura toata gradina de 365 de hectare. a3a zi incepura sa se plicti:

- tulai, tulai ca mai sunt 28 de zile, ce-o sa facem noi cat e ziua de lunga, zise o cucuiata mai incuiata la cap.

- oare dc nu putem intra pe blogul lui M2? eu cred ca acolo tre' sa fie niste lucruri minunate, ii raspunse cucuiata2.

- fetelor, fetelor, nu putem intra acolo, i-am promis lui Niciodata, spuse atunci cucuiata cea mai mica.

deodata la usa palatului se auzi un glas:

- cucuiete, cucuiete,

usa lui Niciodata descuiati

ca el va aduce voua

rujuri, creme mpe3 si 5 laptoape.

cucuiata cea mica isi dadu pa loc seama ca nu-i taica lor si le
spuse sa nu deschida usa. Cucuiata-incuiata nici nu vru sa auda, merse
repede la usa si o deschise larg. in fata usii stateau 5 lupi voinici.
banuind ce va urma, cucuiata cea mica fugi repede si se ascunse in
blogul lui m2. celelalte au pus muzica la maxim, au adus beuturi si
i-au invitat pe lupi sa se faca comozi.

oare ce va descoperi cucuiata cea mica in blogul lui m2?

oare ce vor face cei 5 lupi cu cele 4 stele cucuiete? dar ele cu ei??

se va mai intoarce Niciodata vreodata acasa?

aceste intrebari, si multe, multe altele, vor ramane fara raspuns
deoarece in lume nr intrebarilor este mai mare decat nr raspunsurilor
si nu este voie  sa stricam aceasta randuiala.

si gata.

 

 

 

pov celor 5 stele

a fost odata un niciodata. siii, acest niciodata avea 5 stele cucuiete. siiii intr-o buna zi Niciodata a trebuit sa plece de acasa si a luat cu el pe fratii lui, Nustiu si Nimeni. dar inainte de a pleca le-a chemat la el pe cele5 stele cucucucucucuiete  si le-a spus:

- drajele mele, puteti umbla in tat palatul meu, prin tate cele 365 de camere si in gradina de 365 de hectare numai in blogul lui M2 sa nu intrati. iara pana ma intorc ioo voi incercati sa raspundeti la intrebarea " cine ramane in palat, dak ioo cu fratii mei purcedem la drum?"

- nimeni! raspunse repede o cucuiata care era cea mai rapida.

- apoi Nimeni nu vine cu mine? spuse bland Niciodata. nu va grabiti cu raspunsul, principalul e sa va ganditi la el o luna de zile cat oi lipsi.

apoi Niciodata ii dadu un faras de jaratic la calul lui si ii atasa o remorca in care ii puse pe fratii lui, caci ei nu stiau sa calareasca si nu aveau nici permis de calarit, si dusi au fost.

Cucuietele terminara  toate cele 365 de camere in prima zi. a2a zi vazura toata gradina de 365 de hectare. a3a zi incepura sa se plicti:

- tulai, tulai ca mai sunt 28 de zile, ce-o sa facem noi cat e ziua de lunga, zise o cucuiata mai incuiata la cap.

- oare dc nu putem intra pe blogul lui M2? eu cred ca acolo tre' sa fie niste lucruri minunate, ii raspunse cucuiata2.

- fetelor, fetelor, nu putem intra acolo, i-am promis lui Niciodata, spuse atunci cucuiata cea mai mica.

deodata la usa palatului se auzi un glas:

- cucuiete, cucuiete,

usa lui Niciodata descuiati

ca el va aduce voua

rujuri, creme mpe3 si 5 laptoape.

cucuiata cea mica isi dadu pa loc seama ca nu-i taica lor si le spuse sa nu deschida usa. Cucuiata-incuiata nici nu vru sa auda, merse repede la usa si o deschise larg. in fata usii statea 5 lupii voinici. banuind ce va urma, cucuiata cea mica fugi repede si se ascunse in blogul lui m2. celelalte au pus muzica la maxim, au adus beuturi si i-au invitat pe lupi sa se faca comozi.

oare ce va descoperi cucuiata cea mica in blogul lui m2?

oare ce vor face cei 5 lupi cu cele 4 stele cucuiete? dar ele cu ei??

se va mai intoarce Niciodata acasa?

aceste intrebari, si multe, multe altele, vor ramane fara raspuns deoarece in lume nr intrebarilor este mai mare decat nr raspunsurilor si nu este voie  sa stricam aceasta randuiala.

si gata.

 

 

 

 

Poveste invizibila

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ps: sper ca v-a placut povestea...Am scris-o inspirat de basmul "Hainele cele noi ale imparatului".

Poezie cu fur(ni)ci

Uneori, in viata,
drumurile se bifurca.

alteori, mai rar,
ele se trifurca.

foarte rar,
dar se intampla si aşa,
drumurile se tetrafurca.

ce-i de facut?
ce-i de facut?
ce-i de facut?

 

habarnam.



ps: aceasta poezioara a fost extrasa din kreerul lui M2 dupe ce a fost
supus la niste presiuni. or se stie ca dak actionam asupra unui sistem
cu o şforţă F1, acel sistem raspunde pe loc sau mai tarziu sau cand are
el chef cu o şforţă de aceasi valoare da' de sens invers.  

ciorna

mersera ei ce mersera si la un moment dat ajunsera unde doreau, potrivit principiului enuntat de carlo goldoni: daca doresti sa ajungi undeva,apoi musai e sa mergi in directia acelui ceva caci daca mergi in directia contrara in niciun caz nu te apropii ( noah, pe atunci inca nu stiau ca Pamantul e rotund si ca deci poti sa mergi si in directia inversa ca tot ajungi,doar ca dureaza un pic mult mai mult).
intre timp printesa ragusise de la atata cantat, astfel ca acum nu mai canta trist, doar tacea trista. florile din poienita erau si ele triste, mai putin o viorea care se juca cu o floare de nu-ma-uita.
 

Baiatul cu chibrituri

in jurul baiatului era un mare intuneric si un si mai mare frig. cu trecerea anilor frigul sporea, intunericul se micsora.
 intr-o zi, pe cand era in primul an de liceu, nu mai suporta: scoase din buzunar cutia fermecata cu chibrituri, pe care i-o daduse domnul Andersen in vremea copilariei, si aprinse un chibrit. atunci i se paru ca vede o fata frumoasa care-i intinse mana si il conduse in Palatul Dragostei unde era multa caldura si multa lumina si petrecura clipe atat de minunate pana cand...simti o arsura la deget. chibritul arsese tot, ramasese doar un taciune negru.

trecura anii...baiatul crescuse dar nu uitase prima dragoste. intr-un fel ar fi vrut sa se intample minunea aceea inca odata, dar isi amintea si cat de tare il arsese sfarsitul ei.
abia dupa 3 ani indrazni sa harscaie un nou chibrit si lumea i se paru pe data minunata, fata care aparu era si mai frumoasa si pe cand se pregatea sa-i spuna "te iubesc" simti din nou arsura. tinea din nou in mana, ca si in suflet, un taciune.

dupa ce termina si cea de a2a scoala barbatul se angaja intr-o cladire dreptunghiulara. aici primi un birou patrat si fu pus sa faca calcule toata ziua: tinea inventarul stelelor de pe cer. calculele astea erau foarte  complicate pt ca unele stele se vedeau, altele nu. dintre cele care se vedeau multe dispareau in momentul in care ajungea lumina lor pana la noi. ce mai, era o adevarata harababura!

barbatul uita complet de chibrite, toata ziua calcula.
intr-o zi, pe cand se uita prin telescop, zari pe o planeta o Printesa care-i facea semn sa vina la ea. atunci isi aduse aminte de chibrite, le aprinse repede pe toate de se facu o lumina mare-mare. atunci Printesa veni, il lua de mana si zburara veseli spre planeta ei.

a2a zi dimineata primii angajati care sosira in cladirea dreptunghiulara descoperira socati in unul din birourile patrate trupul contorsionat al

Concediu blogoreic

acest blog este in concediu ....

Trandafirul (troasiem)

     Trandafirul il intreba pe fluture daca stie in ce parte e nordul. fluturele isi aminti de la geogravarza ca nordul este in partea unde creste muschi pe copac, asa ca inconjurara copacul de 3 ori, dar nici urma de muschi. atunci copacul, care ii urmarise f atent, ii intreba:
- mai pisicherilor, ce va tot invartiti in jurul meu? vreti sa faceti pisu' mic? ia vedeti-va de treaba si tuleo de aici!
- pai nene, spuse trandafirul, vrem sa stim si noi unde e nordul si cautam pe mata niste muschi, ca cica el ne arata directia.
- hahahaha, puteti sa-l cautati voi mult si bine! chiar ieri m-am epilat, n-a mai ramas nimic. dar va spun eu unde e nordul, e f simplu, vedeti turnul ala mare si alb? acolo e un oras in care traiesc niste vietuitoare care se numesc oameni, din cand in cand vin pe aici cu niste securi si ne taie, de raman pasarelele fara cuiburi. am auzit ca ne duc in niste crematorii mari si fac hartie din noi, da' eu nu cred asa o aberatie.
- iti multumim de ajutor, copacule! la buna vedere! zise trandafirul si o porni in directia aratata.
merse el ce merse, apoi se mai si hodini un pic, normal, ca doar nu-i drac. in timp ce se odihnea auzi o voce suava cantand un cantec foarte trist. il trezi pe fluture, care picotea pe o frunza de-a lui, si il trimise sa vada de unde vine o voce asa de trista. fluturele zbura in directia de unde se auzea cantecul si ajunse intr-o poienita cu sute de flori felurite, de toate culorile, iar in mijloc era o fantana. langa fantana statea un fel de cal dar care avea picioarele din spate ale unui cerb, coada era ca a unui leu si in plus avea un corn in mijlocul fruntii.
langa calul acesta ciudat statea un fel de zana, un fel de printesa, goala pusca care se spala cu apa din fantana pe parul lung de vreo doi metri in timp ce canta.
fluturele zbura repede inapoi si ii povesti tot ce vazuse trandafirului.
- deci era goala-pusca? intreba trandafirul.
- da, si ea si calul sau ce-o fi fost. chiar si florile erau...
- pai... zise trandafirul uitandu-se la fluture, adevarul e ca si tu esti gol-pusca.
- ca si tine! ceeee, tu nu esti gol-pusca?
- ba da, si copacul asta e tot gol-pusca. am impresia ca in natura toti sunt goi-pusca, da' nu stiu. hai sa mergem la printesa, sa o intrebam de ce canta atat de trist.
- hai!
 

Trandafirul (party2)

 ...si merseră ei ce merseră, pana cand Padurea de clestar se facu mica, mica, si apoi nu se mai vazu deloc. atunci Trandafirul propuse o pauza de odihna pt ca il dureau picioarele, cu care inca nu era obisnuit. fluturele fu de acord, desi el nu era deloc obosit pt ca statuse pe trandafir in timp ce acesta mergea. se trasera la umbra unui copac si, dupa ce zorbira un pic de roua, trandafirul adormi bustean.

din cauza ca era f obosit, incepu sa sforrrraie:

- sforrrrrrr, sfârrrrrrrrr, hâhâhâââââ, huhuhuuuuuu, sfârrrrr...
fluturele, care atipise si el un pic, se trezi din cauza hărmălaiei. astepta un pic sa se linisteasca treburile, dar cand isi dadu seama ca nu are nicio sansa de liniste, se apuca sa-si spele antenele. apoi isi refacu machiajul pe aripi si chiar adauga niste puncte verzi f  dragute, care se potriveau cu locul in care se odihneau. nemaiavand ce face, isi lua zborul si prinse a colinda imprejurimile.
deodata ramase inlemnit: pe una din creangile copacului sub care trandafirul sforrraia vazu un fel de fruct păros care respira si chiar sforaia, dar mai subtirel si parca mai melodios. impins de curiozitate se apropie in zbor de fructul acela paros si observa ca e un fel de animal care statea atarnat de creanga cu capul in jos. ingrozit de asa vedenie, fluturele zbura repede la trandafir si incepu sa-l scuture cu toata forta lui:
- tranda, tranda, trezeste-te!!! te-ai culcat sub un monstru!!
- ce monstru?? de unde monstru?? intreba buimac trandafirul.
- uite!!! uite, acolo!!! hai sa fugim!!!!! striga, ca din gura de sarpe, fluturele.
- ăăăăăă, ma scuzati, se auzi o voce suava de sus, mai corect ar fi monstra, pt ca sunt o femela de liliac. totusi, nu cred ca sunt chiar asa de urata. si eu as putea spune despre voi ca sunteti doi monstri, cine a mai vazut un trandafir cu picioare si maini si un fluture atat de verzuliu?
- deci esti o liliacă? intreba trandafirul si se ridica in picioare sa o vada mai bine. De ce stai cu capul in jos?
- ah, ce tanar si necopt la minte esti. ai sa inveti ca fiecare animal sta cum ii place si cum se simte mai bine. in zilele astea in care lumea e cu susu-n-jos eu am cel mai mare avantaj, pt ca vad lucrurile normal, asa cum erau odinioara. dar spune-mi te rog, unde mergeti?
- vrem sa vedem alte meleaguri, venim de la margine Padurii de clestar unde ne-am cam plictisit, nu se intampla mai nimic.
- ei, nimic. totdeauna se intampla ceva. trebuie sa stii sa privesti, trebuie sa stii sa simti. eu de exemplu stau acum cu ochii inchisi si totusi stiu exact unde esti. in timp ce vorbeam, in jurul nostru s-au intamplat mai multe evenimente pe care tu nu le-ai sesizat.
totusi, e foarte bine ca ai inceput calatoria asta, intamplarile prin care ai sa treci au sa produca modificari in interiorul tau, depinde doar de tine daca vor fi modificari in bine sau in rău.
- nu ai vrea sa-mi dai un sfat? intreba timid trandafirul.
- bucura-te de aceasta calatorie! orice calatorie trebuie sa aduca bucurie, uneori chiar fericire. necazurile sunt niste accidente, nu le da prea mare importanta. nu iti incarca sufletul cu razbunari sau cu diverse rautati pt ca odata intrate acolo, nu o sa le mai poti scoate. iti urez drum bun si sfatul meu este sa o iei catre nord, acolo vei intalni niste vietuitoare care merg pe doua picioare ca tine, dar ai grija: unele sunt f  bune iar altele sunt f  rele. trebuie sa inveti sa le deosebesti!
Apoi liliaca isi lua zborul si se pierdu intr-o directie necunoscuta...

 

                                                   - fine del a2a parte -
urma-va partea a3a: Iasomnia care provoaca insomnia

atutaleur!



 

Trandafirul

     A fost odata o Padure de clestar.

La marginea padurii traia un trandafir ffff frumos care avea culoarea rosu inchis-visiniu. in fiecare dimineata trandafirul bea o ceasca mare de roua cu un pic de cofeina, apoi isi spala frunzele si la sub-frunze. apoi nu mai avea nimic de facut caci frunzele lui se ocupau de toate maruntisurile, cum ar fi producerea clorofilei, asa ca se uita cat era ziua de lunga cand in stanga, cand in dreapta, sa vada ce fac celelalte flori, ce culori au mai inventat.

din cand in cand venea pe la el o albina cu care facea un troc f avantajos: el ii dadea un pic de polen dulce si albina ii spunea ultimele noutati de pe unde umblase. sporovaiau ei ce sporovaiau apoi albina isi umplea galetile cu polen si pleca catre stup unde o asteptau vreo doua mii de pui sa le dea papa-dulce.
mai venea uneori si un fluture cam flusturatic care ii citea poezii. la trandafir nu-i prea placeau poeziile fluturelui dar se uita totdeauna fascinat la culorile de pe aripile acestuia. ar fi vrut sa aiba si petalele lui asemenea culori, dar fluturele nu voia sa-i spuna secretul.
azi asa, maine asa, poimaine tot asa, trandafirul incepu sa se plictiseasca, din cauza ca-i mergea prea bine. (toata lumea stie ca atunci cand iti merge rau nu ai timp sa te plictisesti)
intr-o zi o intreba pe albina cum poate sa faca rost de niste aripi cu care sa zboare ca ea. albina se puse pe râs, se trinti pe jos in hohote, i se rasturnara galetile cu polen dar degeaba, nu se putea opri din râs. din cauza zgomotului care-l facea, celalalte flori devenira atente si-l intrebara pe trandafir ce e cu albina. dupa ce trandafirul le spuse ce o intrebase, un cor de chicoteli si rasete se raspandi in toata poiana, pana ajunse la marginea Padurii de clestar. aici moţăia o zana de clestar, care iesise sa se bronzeze topless un pic la soare. cand intelese despre ce e vorba din sporovaiala florilor, izbucni si ea in ras. de multa vreme nu mai rasese cu atata pofta, si-l imagina pe trandafir falfaind din aripi si nu se mai putea nici ea opri din ras.
    Asa ca toata lumea radea de se rupea, mai putin trandafirul care nu intelegea ce-i apucase pe toti si se cam supără. Zana de clestar, care avea senzori speciali cu care simti supararea trandafirului, isi puse pe ea hainele de zână, isi lua bagheta magica si porni catre trandafir. ajuns la el il intreba zambind de ce isi doreste sa zboare, iar el ii spuse ca vrea sa vada si alte meleaguri pt ca se cam plictisise aici. privindu-l şăgalnic, zâna, care simtea inca in sufletul ei clopoteii veseliei, ii spuse ca are sa-l ajute ea sa-si vada visul cu ochii. il atinse cu bagheta magica si spuse cateva cuvinte in limba zânelor: trandafirul vazu cu mare mirare ca radacinile i se transformara in doua picioare iar cele doua crengute care le avea se transformasera in doua maini cu cate trei degete. facu un pas dar cazu jos.

pe zâna o bufni râsul:
- cătinel , cătinel, trandafirule! ia-o incet pana te obisnuiesti sa mergi... uite ca ti-am indeplinit dorinta, acum poti sa mergi sa vezi alte meleaguri. in afara de asta, iti voi mai indeplini doua dorinte cand vei avea nevoie pt ca de tare demult nu am mai ras cu atata pofta. sa nu te superi nici pe mine, nici pe suratele tale, florile, ca am râs de tine, dar tare nazdravana si nemaiauzita dorinta ai mai avut, sa zbori...
    Atunci trandafirul se ridica, facu cativa pasi de proba, apoi isi lua la revedere de la albina, de la zana si de la celalate flori. cand vru sa-si ia la revedere si de la fluture acesta ii spuse ca doreste sa-l insoteasca ca sa poata sa scrie epopeea calatoriei lui. trandafirul fu de acord si plecara amandoi intr-o directie necunoscuta...

 

                                              - fine del primo story -

secundo story: Liliacul

k???


  

poveste

pe aripi de vis si raze de luna
pe fir rupt din soare, pe nori calatori
prin stropii de ploaie,prin soapte de vant
zburand peste creste
a sosit aici, pt cei mai mici
o noua poveste

gandul gandului usor
ne va duce acum in zbor
pana dincolo de zare
peste marea cea mare
pe taramuri neumblate
prin paduri intunecate
si ne vom trezi in zori
chiar in tara basmelor 

Balada motanului

Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.

Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.

De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.

Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.

Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.

Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.

Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.

"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."

 

( Nichita Stanescu )

Gandurile, valurile...

1. azi m-am convins ca libidoul vietii chiar exista. m-am apucat de-o trebusoara si mi-a iesit f bine. asta inseamna ca pe viitor o sa ma apuc de alte trebusoare cu si mai mult elan.
dak nu-mi iesea, pikam in pesimism: n-are dom'le nici un rost sa faci nimic, lumea e rea, numai eu sunt bun, numai eu sunt pozitiv, numai eu le stiu pe toate.

2. am desfacut o măgăoaie de masinarie. mi-a luat fo' ora si ceva. da' la ăla de-a facut-o i-a luat cel putin vreo 3-7 zile.
altadata am demolat un acoperis de casa intr-o singura zi. cei care l-au facut le-a trebuit cel putin 3 saptamani.
si mai altadata am spus un cuvant gresit si s-a stricat o relatie in 2 minute. da'  ioo construisem relatia aia intr-o luna.
ioo vleu ca de aici sa-ti rezulte tie cat de greu se construieste ceva si cat de usor se strica. acum incearca sa-ti dai un ezemplu si din viata ta, ca sa poti sa zici dak are sau nare autorul dreptate.

3. pana la varsta asta afurisita am avut obiective de genul sa obtin ceva. si chiar am obtinut. da' multe le-am perdut ulterior.
de unde rezulteaza ca tre' sa invat sa si pastrez, nu numai sa obtin. nu stiu dc dar am impresiunea ca pastratul ar putea fi mai greu decat obtinerea.

pi. concluzii si propuneri:
   - se propune ca la vara sa stau pe malul marii fo' luna, pt a medita temeinic la cele scrise mai sus. a se evita plajele de nudisti (oare mai ezista?) deoarece nu se poate medita din cauza nudistelor care, in loc sa stea cuminte pe prosopelele lor, se tot fâţâie prin valurili inspumate ale marii...

ps: buey, voi ati auzit ca

 

sufletel

sufletzelul nu are nicio legatura cu sufleul. el are insa legatura cu mimosa pudica, in sensul ca daca il atingi cu bocancii, sufletelul se micsoreaza, se restrange, se scofalceste, iezact ca planta mentionata.

 

http://www.youtube.com/watch?v=BVU1YuDjwd8

Ozi normala

azi e o zi normala.

nu ploua, nu ninge.

umpic e frig, umpic mi-e foame.

inima doarme.

 

stau mai departe cu sabia lui Damocles deasupra capului.

astept o pauza de gravitatie.

 

constat ca nu mai scriu ca altadat'.

rezulta ca nu doar picasso are mai multe perioade, tot omul
traverseaza diverse culori in timpul vietii. daaaaaaa' nu stiu iezact
cine m-a impins pa mine in culoarea asta de acum? ca in aia dinainte
era muuuuult mai bine. nu era puerfect, si atunci ma plangeam c-o fi,
c-o pati, normal, ca tot omul.

poate din cauza ca eram nemultumit am fost mutat in alta culoare?
sau asa e mersul, toti tre' sa parcurgem diverse culori, nu neaparat
aceleasi?

siiiiiiii, la sfarsit, care sunt mai oameni? aia care au prins
doar fo' 2 culori sau cei care au parcurs fo' 5-7 culori, de la rozul
cel mai roz pana la negru ca dracu'?

ioooo cre'ca asa e filmul, cu mai multe perioade colorate, da' nu
ti se spune de la inceput. poate ca lungimea unei perioade depinde totusi
de tine.

totusi e bine sa fii prevenit si preveneala asta o cam gasesti in Marile Carti, insa totul e codat, incifrat.

dc nu se da mura-n-gura?

ca nu ai crede.

 

ps: data viitoare te rog sa scrii o poveste frumoasa.

     defineste frumoasa.

     adica dupa ce o citesc sa mi se umple sufletelul cu ceva care nu stiu cum se    numeste dar ma face sa ma simt asa de bine

 

     defineste sufletel.

      las'ca ti-l definesc maine.

 

 

DesiEraSubZeroGrade

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grabit
Spre locuinta.

El o priveste dragastos,
Raspunde ea privind în jos:
„Ma cheama Hanny...

El o priveste amoros,
E luna Mai – si ce frumos
Noaptea pe luna!

Ascunsi pe-o banca, ei si-au dat
Atuncea primul sarutat,
În voie buna.

El este pictor si sculptor,
Un tânar, doar începator,
Având curajul.

Multi ani de zile la un loc,
Au dus flamânzi si fara foc
Concubinajul.

Apoi comenzi vin nencetat
Si lauri multi l-au consacrat,
E-o bogatie!

Menajul lor, asa placut,
Din vina lui a început
Cam prost sa mearga.

Atunci îi spuse: „Draga mea,
De-acuma bani eu pot avea
Câti o sa-mi placa,

Dar eu si sa ma-nsor as vrea,
Pe când tu stai în calea mea;
Mai bine pleaca!

Vezi plicul asta, poti sa-l iei.
În el ai zece mii de lei,
Te du cu bine! ”...

Vazând ca fostul ei amic
O pretuieste la un plic
‘Napoi l-întinde:

„Ia-ti înapoi bancnotele
Sunt o fetita domnule,
Ce nu se vinde!...”

Ea disparu – el se-nsura.
O data, de la Opera,
Venind acasa,

La poarta lui el observa
O dama care-l astepta,
Stând rusinoasa:

„Eu sunt iubita ta din Mai,
Pe care-adesea o chemai
„Scumpa ta” Hanny.

Din ziua când ne-am despartit,
Ah, cât de mult am suferit!
Trecut-au anii...

Privind spre dânsa rusinat
El vina lui si-a constatat
Si-si dete seama,

Ca nu-i nici dânsul multumit,
Si de pe cotul ei, smerit,
Luând o scama,

Îi spuse: „Draga mea, nici eu
O stie bunul Dumnezeu,
N-am fost ferice.

Desi era sub zero grade,
El în genunchi deodata-i cade:
„Ma iarta, Hanny!”

Înduiosata, ea i-a pus
Pe crestet, mâna ei, de sus,
Zicând: „În fine,

Decât sa nu te vad de loc,
Sau tot flamând si fara foc,
Si-asa e bine!...
”

Morala

Astfel, iubite cititor,
S-a încheiat idila lor
Far’ sa se stie

Unde anume, când si cum,
Sculptorul si-a pierdut pe drum
A lui sotie.

(Din volumul „Cântice tiganesti”, MRP)

CelMaiColoratCastel (partea2)

...atunci printesa inlemni o secunda.

apoi murmurmura ca pt sine "omul este o trestie ganditoare si beutoare de absint. dak arunci trestia asta pe fereastra, in loc ca ea sa pluteasca deasupra tuturor frumusetilor acestui pamant, se va lasa atrasa de şforţa intunecata a gravitatiunii si va cadea, evident in jos, desi ar putea, daca ar vrea suficient de tare, sa cada si in susu, spre Luna sau spre Soare sau alte galaxii.
iar consecinta acestei atrageri in josu nu va intarzia sa apara: trestioara se va zzdrobi de coaja pamantului si animalutele acelea mici, care nu se afla intamplator p'acolo, vor incepe sa morflaiasca trupul trestiei, transformand-o in alte chestii, mai utile naturii.

se spune ca...- si aici printesa fugi repede la fereastra - din fiecare trestie se ridica un fel de abur, care e cu atat mai mare cu cat trestia ganditoare a fost mai buna.
chiar in clipa aceea din Fat Frumos incepu sa se ridice o abureala care isi tot schimba culoarea: era cand verde, cand rosie, apoi mov, purpuriu, trecea prin toate culorile curcubeului dar atingea si nuante nemaivazute. Printesa trase repede un sertar, scoase un navod si il arunca peste abureala aceea.
apoi lua un sevalet nou, il fixa in dreptul ferestrei si incepu sa picteze scena: Fat frumos, cu pielea alba ca laptele, cu parul negru ca hmm abanosul, parca dormea strivit pe stanca neagra de granit pe care era asezat vechiul castel. pârâiaşe firave de sange rosu alergau sa vesteasca tuturor trista intamplare. deasupra trupului se zbatea sub navod sufletul care lua pe rand diverse culori.
dupa ce citi toate randurile anterioare, Calul izbucni in plans, lua o umbrela mare si se arunca si el pe fereastra. desi umbrela era de fabricatie chinezeasca, ea nu reusi sa asigure o cadere lina bietului animal asa incat si acesta se zzdrobi de stanca neagra, alaturi de stapinul sau cu care invinsese atatea si atatea mori de vant.
printesa ofta si se duse sa-si mai aduca cateva tuburi de vopsea acrilica, pt ca_Calul era o pata f  mare de culoare.
cand se intoarse, in ferestra o astepta Fat frumos cu doua aripi albe de inger. trupul era ca nou, iar printesa, privindu-l asa gol si cu cele 2 aripi falnice, simti un junghi in inima.
- printeso, ii spuse bland fat frumos, tare mult mi-a placut de tine si de lumea care mi-ai aratat-o, dar pt ca nu ai avut grilaj la fereastra s-a intamplat ce s-a intamplat. eu de-acum m-oi duce peste 9 mari si 99 de tari, nu stiu ezact dc. dak vrei sa rupi blastamul care ma apasa acum, si sa ma intorc la tine, trebuie sa-mi faci o camasa, niste pantaloni si o cravata din urzici si in tot timpul asta nu o sa poti vb cu nime.
apoi fat frumos incaleca pe calul sau, care intre timp se transformase intr-un pegas de toata frumusetea, si plutira lin spre linia orizontului, pe deasupra tuturor frumusetilor acestui pamant.
Zefirul Zorilor nu mai zise nimic, lasa tabloul neterminat si alerga repede sa culeaga cat mai multe urzici.
Mai departe nu stiu ce s-a intamplat, eu am gasit tabloul asta pictat pe jumatate in pod si pt ca nu stiu sa-l pictez spre al termina, m-am gandit sa pun cuvintele astea pe sevalet in locul culorilor, poate inventez ceva moda...
  

Cel mai colorat castel

   A fost odata un castel.

si in castelul asta traia o printesa, normal.
pe vremea aceea toate printesele locuiau in castele, iar printii
apareau de nu se stie unde, totdeauna calari pe cate un cal alb. in
vremurile acelea lucrurile erau normale, nu ca acum. tocmai din cauza
asta oamenii se cam plictiseau, mai ales printesele.
printesa noastra, care se numea Zefirul Zorilor, nu era insa ca
celelalte printese, ea picta cat era ziua de lunga.

   
Intr-o zi Fat Frumos, care avea o harta cu toate castelele cu printese,
reusi sa ajunga si la castelul pe care il stapanea Zefirul Zorilor.
dupa ce batu la usa ii spuse calului:
-Buey, calule, tu sa stai pe loc, in drept cu fereastra. eu urc in turn la
prinţesă, da' daca vine zmeul, o sa sar drept pe tine si fugim
repede-repejor.
Calul, ce sa zica, sa duce si parcheaza in drept cu fereastra.
dupa ce printesa intreaba la interfon cine e si se lamuri ca e fat frumos, ii deschide cu telecomanda usa grea de stejarr.
Fat Frumos urca si ramane mirat ce de tablouri erau in tot castelul.
apoi printesa il invita sa se aseze la masa si il intreba cu ce sa il
serveasca: lichior rubiniu de trandafiri, şnaps verde de menta, rachiu
galben de pere sau poate absint? fat frumos alese absint pt ca nu stia
precis ce e, iar Zefirul Zorilor ii prepara o stacana mare din care
apoi se pusera sa zzorbeasca amandoi.
dupa un timp absintul le dezlega limbile, care fusesera f incalcite la inceput.
apoi printesa incepu sa-i vb lui fat frumos ca si cand vorbele ei ar fi
fost niste culori cu care dorea sa coloreze spatiul dintre ei doi.
datorita ei, fat-frumos a izbutit sa vada frumusetea chipurilor de
oameni din tablourile de pe pereti, apoi a descoperit ce nuanţa
minunata de verde are absintul daca versi din greseala pe fata alba de
masa, apoi a inteles ca peretii castelului nu sunt roz, cum credea el,
ci au culoarea unui grapefruit putred. apoi printesa ii arata un bonsai
delicat si il compara cu o fata despletita. urmarira apoi impreuna o
furnica ce incerca sa escaladeze micul bonsai, care se pare insa ca se
gadila, caci se scutura din cand in cand. au ras cu multa pofta, asa
cum de mult niciunul dintre ei nu mai râsese.
fat frumos a inteles atunci ca aceasta printesa ii daruise un suflet nou si un nou mod de a vedea lucrurile.

   
Dar deodata se auzira ciocanituri puternice la usa. Fat frumos isi
aminti de zmeu, deschise fereastra si, fara sa sovaie, se arunca in gol.
printesa debarasa repede masa, se aranja un pic si deschise. cand colo, la usa, calul:
-Bai, spune-i lu' Fat Frumos c-afara ploua, asa ca-l astept aici, in hol.

 

 

Vine,vine,primăiarna...

A-nceput de az'dimineata să cadă

Câte-un fulk, apoi nu m-am mai uitat.
abia cand cafeiul mi l-am terminat
o privire-am aruncat
Peste sat.

Nu e soare, dar e rece,
Şi din priza iese fum.
Vântu-i liniştit acum,
c-a vazut ce criza vine
De pe drum.

 

ioooo am zis la multa lume, in timp ce visam, ca iarna inca nu a venit, pana acum a fost doar o toamna prealungita.

deja in orasul meu local zapada e de vreo 5-6 cm si ii da inainte
cu fulguiala. copacii s-au dus repede si si-au cumparat zahar pudra cu
care s-au pudrat de sus pana jos, e timpul deci sa fac prajitura mea
preferata: rabdari prajite cu zagar pudra.

 dak si pe la voi ninge sa-mi spuneti, ca va trimit reteta sa papati si voi o delicatesa locala!

"Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abea, abea;
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi, de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi să ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc—să mi te ţii!
Colo, zgomotoasă gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

—„Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post—
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!“

Pai voi stiti unde mergea piticul lui Cosbuc?

sa cumpere chibrite de la Fetita cu chibrituri!




 

Iarna cu conexiuni multimedia

in fata ferestrei mele locuieste un copac.

 

mai are pe ramuri cateva frunze ruginii. hmmm, adica maronii. adica si mai exact, sienna raw .

 

in spatele copacului locuieste un bloc.

 

blocul are multe ferestre care se uita la mine. poate ca in spatele lor
sunt oameni. uneori vad niste umbre care se scurg dintr-o parte in
alta a ferestrelor.

 

daca ma ridic putin pe varful picioarelor, pot sa vad dincolo de blocul cu multe ferestre.

 

sunt alte blocuri. cu si mai multe ferestre. sunt comuniste toate. bine ca nu sunt
colorate in rosu.

oamenii care locuiesc in blocurile astea comuniste construiesc acum Capitalismul.

constructia merge ff  greu.
asta pt ca la serviciu oamenii sunt capitalisti, exploateaza sau se lasa exploatati, fiecare dupa puterile lui.

cand vin acasa, in blocurile comuniste, oamenii care se lasa exploatati ii critica pe cei care-i exploateaza. normal.

totusi constructia Turnului Babel-ian al Capitalismului avansa
incetisor spre un viitor care nu mai era de aur, dar totusi parea a fi
luminos.

Atunci a venit Criza.

fiecare a inceput sa vb alta limba. bancile, televizoarele, bursa,
guvernul, politicienii, economistii, oamenii, toti vb alta limba.

nu se mai intelege Ana cu Caiana...

constructia Turnului Capitalismului s-a oprit.

ce-i de facut? ce-o sa urmeze? social-ism nu mai vrea nimeni, cel putin deocamdata.

 

daca ma ridic si mai mult pe varful picioarelor pot sa vad dincolo de blocurile orasului meu.

 

vad muntii Carpati, carora li s-a spus asa dupa celebrele
tigari de pe vremea socialismului: Carpati. oare ce mai fumeaza
tractoristii in ziua de azi?

 

daca  ma ridic foarte-foarte mult pe varfurile picioarelor, dupa ce m-am suit in dealul clujului , pot sa vad dincolo de munti.

vad capitala tarii.

Acolo, pe tine te zăresc
Cum desenezi-ntr-o căscioară.

Iar in caloriferul vechi ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme.

 

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ploua-n decembre...
Nu râde... adă umbrela!

 

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Caci criza e-napoi şi nainte,
Te uită cum ploua si-n ianuarie...
Nu râde... deseneaza 'nainte.

 

semnat: Păsări-lăţi-lungilă

(ma duc sa caut ceva tabloo potrivit, primesc propuneri in acest sens, doar dak sunt neserioase sau indecente...)

 

 

dgsg

in fata ferestrei mele locuieste un copac.

 

mai are pe ramuri cateva frunze ruginii. hmmm, adica maronii. adica si mai exact, sienna raw .

 

in spatele copacului locuieste un bloc.

 

blocul are multe ferestre care se uita la mine. poate ca in spatele lor
sunt oameni. uneori vad niste umbre care se scurg dintr-o parte in
alta a ferestrelor.

 

daca ma ridic putin pe varful picioarelor, pot sa vad dincolo de blocul cu multe ferestre.

 

sunt alte blocuri. cu si mai multe ferestre. sunt comuniste toate.
si asta in care tastez ioo si cele pe care le vad. bine ca nu sunt
colorate in rosu.

oamenii care locuiesc in blocurile astea comuniste construiesc acum Capitalismul.

constructia merge ff  greu.
asta pt ca la serviciu oamenii sunt capitalisti, exploateaza sau se lasa exploatati, fiecare dupa puterile lui.

cand vin acasa, in blocurile comuniste, oamenii care se lasa exploatati ii critica pe cei care-i exploateaza. normal.

totusi constructia Turnului Babel-ian al Capitalismului avansa
incetisor spre un viitor care nu mai era de aur, dar totusi parea a fi
luminos.

Atunci a venit Criza.

fiecare a inceput sa vb alta limba. bancile, televizoarele, bursa,
guvernul, politicienii, economistii, oamenii, toti vb alta limba.

nu se mai intelege Ana cu Caiana...

constructia Turnului Capitalismului s-a oprit.

ce-i de facut? ce-o sa urmeze? social-ism nu mai vrea nimeni, cel putin deocamdata.

 

daca ma ridic si mai mult pe varful picioarelor pot sa vad dincolo de blocurile orasului meu.

 

vad muntii Carpati, carora li s-a spus asa dupa celebrele tigari de pe vremea socialismului: Carpati. oare ce mai fumeaza tractoristii in ziua de azi?

 

daca  ma ridic foarte-foarte mult pe varfurile picioarelor, dupa ce m-am suit in dealul clujului , vad capitala tarii:

Acolo, pe tine te zăresc
Cum desenezi-ntr-o căscioară.

Iar in caloriferul vechi ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme.

 

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ploua-n decembre...
Nu râde... adă umbrela!

 

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Caci criza e-napoi şi nainte,
Te uită cum ploua si-n ianuarie...
Nu râde... deseneaza 'nainte.

 

semnat: Păsări-lăţi-lungilă

 

 

sgas

vine, vine, priiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimavara

se asterne-n toooooaaaaata...

 

vine pe dreaqu'.

ioo am sa fac o petitiune sa se scoata iarna din calendar.

mai ales iarna asta fara zapada. adica o iarna nuda. i se vad toate cele...

in fata ferestrei mele locuieste un copac.

mai are pe ramuri cateva frunze ruginii. hmmm, adica maronii. adica si mai exact, sienna raw .

in spatele copacului locuieste un bloc.
blocul are multe ferestre care se uita la mine. poate ca in spatele lor sunt oameni. uneori mai vad niste umbre care se scurg dintr-o parte in alta.

daca ma ridic pe varful picioarelor destul de mult, pot sa vad dincolo de blocul cu multe ferestre.

sunt alte blocuri. cu si mai multe ferestre. sunt comuniste toate. si asta in care tastez ioo si cele pe care le vad. bine ca nu sunt colorate in rosu.

oamenii care locuiesc in blocurile astea comuniste construiesc acum Capitalismul.

constructia merge ff  greu.
asta pt ca la serviciu oamenii sunt capitalisti, exploateaza sau se lasa exploatati, fiecare dupa puterile lui.

cand vin acasa, in blocurile comuniste, oamenii care se lasa exploatati ii critica pe cei care-i exploateaza.

totusi constructia Turnului Babel-ian al Capitalismului avansa incetisor spre un viitor care nu mai era de aur, dar totusi parea a fi luminos.

Atunci a venit Criza.

fiecare a inceput sa vb alta limba. bancile, televizoarele, bursa, guvernul, politicienii, economistii, oamenii, toti vb alta limba.

nu se mai intelegea Ana cu Caiana...

constructia Turnului Capitalismului s-a oprit.

ce-i de facut? ce-o sa urmeze? social-ism nu mai vrea nimeni, cel putin deocamdata.

 

 

 

 

oglinda oglinjoara

dimineata cand ma trezesc si ma duc in baie ma mir totdeauna de persoana care apare in oglinda,cu parul ciufulit si o mutra somnoaroasa

Fluturi in stomac

Ioo tot am auzit de expresiunea asta "fluturi in stomac" ba in movies,

ba pe net, ba in Real, daaaa' nu-i intelegeam decat sensul, caci se

parea ca eu nu am fluturi in stomac, sau dormeau dusi. ba chiar credeam

ca doar secsul frumos are parte de asemenea senzatiuni.

dar ieri am avut si ioo in sfarsit fluturi in stomac, ciudat ca

s-au trezit tocmai pa cand citiream ioo o stire ca filiala unei firme

de brokeraj din orasul meu local a fost sigilata de politiunea

economicoasa. dintr-o data s-a pornit un uruit, un murmur, un fosnet

prin burtica subsemnatului ca deoarece, si poate pt ca, ioo aveam ceva

piţule in firma aya.

ay-ya-yay! am pus mânuţa pe burtica si am simtit cum zboara fluturii

p'acolo, se izbeau unu' de altu' ca orbetii. am alergat repejor la

sertarul unde tin cheita de la buric, am deschis buricul si m-am uitat

ffff  curios inauntru: era plin de flututuri!!! da toate culorile!

daaaa' nu puteam sa ma uit prea mult ca stateam intr-o pozitie

tare incovrigata ca sa pot lipi ochiul pa buric asa ca m-am hotarat

sa-i las pa fluturi sa zburataceasca afara din burtica si sa le fac

niscai poze carele sa le pun pe blogu' meu pt ca sa fac ioo trafik ca

pa vremurile de voioasa amintire. asa ca am lasat usita de la buric

laaaarg deschisa si ioo mi-am retras ochiul iscoditor (!) d'acolo.

apoi fluturii astia un pic e prosti, cand au vazut

lumina-de-dincolo-de-buric (frumos titlu de film :) ), s-au bulucit cu

toti in usita aya mica sa iasa afara, ceea ce evident nu au reusit. ioo

ma uitam la toata tevatura printr-o oglinjoara inclinata la fo' 45-49

de grade celsius si deoadata mi-am amintit ioo de zicala aia: "acumularile

cantitative produc salturi calitative", adicatelea toti fluturii din

stomac erau acumulati cantitativ la usita buricului, deeeeeeci trebuia

sa se poroduca un salt calitativ.

si-asa a si fost, chiar s-a produs, caci am observat cum un

fluture mai muschiuloss s-a transformat in boss, a bagat doua deste in gura si a fluierat

luuuuung-preluuuuuuung si apoi le-a spus: "buey, aliniati-va ca atfel

nu o sa putem iesi din burtica asta". atunci ceilalti fluturasi s-au

oprit din bulucit si s-au aliniat, doi-cate-doi. asta, muschiulossul, bossul, a

preluat comanda si le-a ordonat: cu cantec, inainteeeeeeeee, marsh!!!

si-atunci fluturii au inceput sa cante:

"doi cu doi sa ne-adunam

si afara sa plecam!"

si au parasit, in sfarsit, burtica mea, in care intre timp ioo

turnasem ceva apa-de-foc, doar ca sa-i fac sa plece, nu de altceva, si sa le pot face

poze pt voi. atunci am fujit repede dupa aparatul foto, si cand m-am intors am

inceput sa apas pe declansator da' dejeaba: bateriiiiiile ierau

goale-goale.

asa ca nu am reusit sa fac nicio poza, ba mai mult, ala

muschiulosul mi-a facut o gaura-n termopan pa unde au evadat toti

flututurii.

asa ca daka vedeti vreun fluture sa stiti ca poate-i din burtica mea, nu-l omorati ca si ei e oameni...

------------------

later edit: dupa multe cautari mi-am regasit fluturii si chiar am reusit sa la fac poza de mai jos.

Măi Blogule dragă

    Am venit iar pe la tine, ai vazut ca si ieri am fost sa mai scriu
ceva, am apasat pe linkul ala " Adauga insemnare noua " si apoi am stat
si m-am uitat la liniuta aia cum clipeste, am clipit si ioo la dansa, dupa care am scris ceva, am
sters, iar am scris, iar am sters...

   sa stii draga blogule ca ai inceput sa-mi fi drag, la inceput
doar m-am distrat cu tine, apoi am inceput sa observ ca prin tine pot
sa fac legatura dintre prezent si trecut mult mai bine, inainte
trecutul se indeparta usor, ca o barcuta care ducea amintirile mele pe
apele Uitarii si se cufunda intr-o  ceatza tot mai deasa, pana uitam
complet.

trebuia sa pap ceva prajitura de-a lui Proust ca sa imi amintesc
cine stie ce, dar prin metoda dlui proust nu eu alegeam ce amintiri sa
vina spre prezent, veneau care avea chef.

ehehehe, acum ca te am pe tine, ma duc direct la ce amintire vreau ioo! si unde mai pui ca nu mai tre sa pap praji pt asta

stiu ca azi nu e ziua ta, cred ca prin luna Mai implinesti fo' 3
ani, dar tu deja ma cunosti si stii ca nici eu nu imi tin ziua in data
in care m-am nascut, eu imi tin ziua atunci cand am chef, e suficient
sa spun formula magica " azi e ziua mea!" si in ziua aia fac ce vleau
ioo.

 

unii au vrut sa te parasesc dar tu stii ca eu dupa ce ma atasez de
ceva nu mai pot sa-l parasesc. de cate ori te-ai stricat, te-am
reparat, ca doar esti de-al meu, nu?!?

ti-as spune eu mai multe, mai blogule draga, da' uite ca acu'
nu-mi pot accesa gandurile alea frumoase care le-am pregatit pt tine,
sa nu te superi, stiu precis ca ele sunt in capul meu dar memoria umana
nu-i asa de usor de accesat ca tine, acolo-i o viermuiala de ganduri
care se amesteca tot timpul si numai cele mai puternice reusesc sa iasa
la lumina, stii tu, ca in Solaris.

 

de altfel ioo nici nu stiu cum se formeaza gandurile astea si mai
ales dc vb noi " pe dinauntru"? eu m-am bucurat f  mult cand am citit
pe alte bloguri ca si alti oameni vb pe dinauntru, credeam ca eu am
ceva defectiune. acum m-am linistit: sau suntem toti defecti sau asa e
normal.

dar oare toti oamenii vb pe dinauntru?

cum de nu s-a inventat un fel de microfon in care sa vb pe
dinauntru si sa poti inregistra? desi, poate e mai bine asa, oamenii
rai ar folosi un aparat din asta si ar afla tot felul de lucruri care
nu-i intere' pe ei.

ehh, deci la multi ani, mai blogule draga, chiar daca nu e ziua
ta, asa am simtit ioo ca tre sa te sarbatoresc azi, lasa nu te deranja
pt consumatie, tu stai linistit acolo pe server, langa celelalte bloage
care au mai ramas, ca ma servesc ioo cu ceva bun.

 

asa cum am observat ioo ca se face la ceas aniversar, o sa-ti dau si cifrele alea care arata nustiuce, deci:

Vizitatori Insemnari Comentarii Abonati Colaboratori Insemnari Colab. Stelute Prieteni blogosfeerici Pozitie in top WeBlog RANKING Evolutie punctaj

: : : : : : :   : : :

un milion 320 un milion / doua milioane un milion 0 0 19012 10 milioane al primulea ce-i aia?

                                                                                       Creat pe: 25.05.05 00:55:04

 

pese: si sa mai stii mai blogule draga ca te iubesc si din cauza imperfectiunilor tale, daca ai fii perfect ca un cerc, as zice "wow! cata perfectiune" si as trece mai departe; dar asa, imperfectiunile tale se intrepatrund cu imperfectiunile mele, c-asa sunt oamenii. acu' imi dau seama ioo dc nu reusea Data sa fie uman: pt ca nu gresea!

 

 

 

show_f13578863c8d09(448, 46);

Greseaza, greseaza, ceva ramane...

" tu ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?"

pe la 4-5-6 ani toata lumea iti adreseaza intrebarea asta, sunt f curiosi.

copiii raspund in clisee: doctor, aviator, manelist, futbolist, etc.

apoi nimeni nu te mai intreaba nimic, treaba ta, descurca-te...

daca tu, cel de acum, te-ai putea intoarce in timp si l-ai intreba
pe cel de atunci " ce-o sa te faci cand o sa cresti mare?" si ala iti
raspunde cu ceva cliseu, tu ce sfat i-ai da?

" buey, nu fii fraier, fa-te ....., ca e mai bine!"

in ce sens ar fi mai bine? piţule? placere? dragoste?

 

invatam atatea si atatea prostii in o gramada de ani de scoala si
totusi viata ramane pt majoritatea un labirint. f  multi intra pe
carari infundate si cand ajung la capat nu mai au putere sa se intoarca
la bifurcatie si sa o ia pe alt drum. se aseaza jos si tac. privirile
lor sunt obosite.

altii fenteaza: se urca pe o scara si privesc de sus care e
directia buna si apoi o iau repejor intr-acolo. sunt vinovati ca
folosesc scurtaturi?

altii sunt destepti: se uita la busola, apoi calculeaza sinus de
x, tangenta de y, rezolva o ecuatie cu 2 necunoscute, apoi
necunoscutele pleaca, el ramane fara bani, calculeaza din nou,
inainteaza incet, dar sigur.

 

altii aleg la intamplare: alabalaportocala, deci o iau la dreapta;
pe capetele noastre merge un tramvai, deci aici e la stanga; din
oceanul pacific a iesit un obama mic, aici e tot la stanga.

 

si altii, si altii, si altii cu diferite metode, merg in diferite directii. 

toata aceasta miscare browniana formeaza societate umana care
uneori pro-greseaza, alteori re-greseaza.

daka nimeni nu greseaza,
societatea intepeneste.

 

 

 

 

ta-ta

   Baietelul se juca linistit in curte. nu i-ai fi dat mai mult de 8 ani, dar el se lauda la toti ca are deja 9, e baiat mare. mama lui il chema in casa si ii explica cu glas ciudat ca maine vor merge impreuna la tribunal (wow, ce-i aia?) si acolo nenea judecator o sa-l intrebe cu cine vrea el sa ramana: cu mama sau cu tata?

- si tu o sa raspunzi " cu mama", bine?

baiatul isi aminti atunci ca fetita de la nr.7 i-a povestit ca tatal ei se spanzurase, ea nu mai are tata. iar fetita de la nr.11 i-a spus ca tatal ei plecase dupa tigari si nu se mai intorsese. nici ea nu mai avea tata.

- nici eu nu o sa mai am tata? o intreba el atunci pe maica-sa.

mama izbucni in plans si ii spuse sa mearga afara, la joaca.
   a2a zi judecatorul il intreba intr-adevar: "cu cine vrei sa locuiesti? cu mama sau cu tata?"
baiatul in pantaloni scurti il privi cu ochi mari pe judecator, apoi pe mama lui. sandaua de la piciorul drept il strangea prea tare, ar fi vrut sa o slabeasca un pic, dar toti oameni mari se uitau foarte serios la el, asteptau ceva:
- a zis mama sa spun ca "cu mama"! 

frd

motto(r): "I remember, after the love was gone… how I had to learn how to walk again… " Silly Girl

pe aripile vantului

Piatra alba piatra neagra*

Dacă

as insemna, cum cica era obiceiul in antichitate, cu pietre albe
şi negre zilele fericite şi cele triste, fără' indoială pietrele negre
ar fi mai numeroase.

Dar

calitatea unei singure pietre albe

covarşeşte cantitatea celor negre.

Ioo le tin p'alea albe intr-un degetar, p'alea negre in 3 saci mari. 

ma duc sa mai cumpar niste saci.

 

===========================

* = fara nici oo legatura cu   Pisica alba pisica neagra   

Juma' din orice

   Ooo fost odata un castel la care nu-i placea iarna. pasarelele plecau in tarilele caldelele si el ramanea ca fraieru' sa rabde frigurilele. mai nou, din cauza crizei, iarna nu mai avea bani sa cumpere zapada, asa ca venea asa, despuiata, si statea la castel fo' 3-4-5 luni, cat avea ea chef.

din cauza lipsei zapezii se vedeau toate urateniile care in mod normal erau ascunse de omatul alb.

treptat-treptat si stresant-stresant, fabricili care produceau saniute au dat rand pe rand faliment. copiii nu mai asteptau vacanta de iarna cu nerabdare, nu tu sanius, nu tu bulgareala...baietii chiar erau un pic mai necajiti caci colegii mai mari le povestisera ca pe vremuri, cand cadea prima zapada, aveai voie in pauza sa le "speli" pe fete pe faţă cu zapada curata; se pare ca fetelor nu le placea, cu toate acestea ele radeau si chicoteau si se imbujorau la faţă. dupa ce baiatul termina cu spalatul, fata ii adresa cuvinte de multumire, gen: idiotule! cretinule!, care in traducere libera insemnau: "sper ca si pauza viitoare ma inghesui tot pe mine, nu te duci la X-uleasca."
acum, ca nu mai era zapada, aceste frumoase traditii pastrate inca de pe vremea dacilor sau a romanilor sau a hunilor sau a gepizilor sau a cine mai stie cui, se topisera.

In acest castel traia printesa cu juma'-din-orice. poate o mai tineti minte, v-au povestit altii despre ea in povestea in care un rege ii cere sa vina la palat: nici pe jos, dar nici pe sus, nici imbracata, nici dezbracata, nici etc, nici samd.( care n-ati citirit povestea o sa va pun un link, dupa ce imi aduc aminte titlul, care si-l aminteste poa' sa ne zica, nu-i nicio rusine).
dupa ce a reusit sa indeplineasca dorinta regelui, fata s-a maritat cu el si atunci si regele i-a indeplinit noaptea dorintele ei. intr-o zi regele s-a dus sa cumpere niste tigari de la tutungeria din colt si nu s-a mai intors. dejeaba l-au cautat, cu mic cu mare, prin toata imparatia, ia regele de unde nu-i. regina l-a asteptat cat l-a asteptat, pana cand intr-o noapte i s-a aratat in vis Vrajitorul din Loz care i-a spus ca din cauza experimentului ei reusit cu: nici imbracata, nici dezbracata, nici pe jos, nici pe sus, etc, de-acum inainte asa va fi toata viata ei: nici fericita, nici nefericita, nici vesela, nici trista, etc, etc.
dimineata regina si-a luat la revedere de la imparatie si le-a dat inapoi juma' de coroana imparateasca si apoi s-a retras la castelul din primul aliniat.

(a)Fine ? 

m sk

marea skisma dintre barbat si fomeie
=============

anceput de ieri sa cada
cateun blog.
apoi a stat

Fermentarea em2ului

   Se ia un an nou si un em2 vechi si se introduce in ceva, poate fi si damigeana lui Diogene.

presaram deasupra cateva condimente uzuale care se folosesc pt
inceputul de an nou: speranta, optimism, cateva dorinti, alea-alea,
fiecare ce are prin camara.

se pune la acel ceva un dop, da' nu prea etans, sa putem auzi cand incepe em2 sa bolboroseasca, semn ca a inceput fermentatia.

se pune damigeana intr-un loc calduros si luminos, cum ar fi ceva
insule exotice; daca nu este posibil, se pune recipientul in fata unui
monitor pe care tre sa ruleze non-stop filme din insule exoticoase, cu
fete care danseaza hula-hula imbracate corespunzator climei locale si se da caloriferul la maxim.

daca din damigeana se aud bolboroseli gen Gauguin, se scoate
dopul si se arunca inauntru ceva vocsele de ulei, de tempera sau guasa
si ceva panze vechi de la cearceafuri cu miros de femei si se pun filme
cu tahiti; este posibil sa nu prea gasiti filme din astea nici in
locurile alea rusinoase numite torente, nuibai, puneti un documentar cu
vulcanii noroiosi, asta avem, cu asta defilam...

Fermentatia dureaza aproximativ iezact 365 de zile iar la sfarsit
se obtine un em2 nou si un an vechi, ceea ce iera de demonstrat si de
dorit.

Fermentare* usoara in Anul care a inceput!
----------------------------------------------
fermentare = proces in care din ceva se obtine altceva, cu ajutorul fermentilor.