DesiEraSubZeroGrade

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grabit
Spre locuinta.

El o priveste dragastos,
Raspunde ea privind în jos:
„Ma cheama Hanny...

El o priveste amoros,
E luna Mai – si ce frumos
Noaptea pe luna!

Ascunsi pe-o banca, ei si-au dat
Atuncea primul sarutat,
În voie buna.

El este pictor si sculptor,
Un tânar, doar începator,
Având curajul.

Multi ani de zile la un loc,
Au dus flamânzi si fara foc
Concubinajul.

Apoi comenzi vin nencetat
Si lauri multi l-au consacrat,
E-o bogatie!

Menajul lor, asa placut,
Din vina lui a început
Cam prost sa mearga.

Atunci îi spuse: „Draga mea,
De-acuma bani eu pot avea
Câti o sa-mi placa,

Dar eu si sa ma-nsor as vrea,
Pe când tu stai în calea mea;
Mai bine pleaca!

Vezi plicul asta, poti sa-l iei.
În el ai zece mii de lei,
Te du cu bine! ”...

Vazând ca fostul ei amic
O pretuieste la un plic
‘Napoi l-întinde:

„Ia-ti înapoi bancnotele
Sunt o fetita domnule,
Ce nu se vinde!...”

Ea disparu – el se-nsura.
O data, de la Opera,
Venind acasa,

La poarta lui el observa
O dama care-l astepta,
Stând rusinoasa:

„Eu sunt iubita ta din Mai,
Pe care-adesea o chemai
„Scumpa ta” Hanny.

Din ziua când ne-am despartit,
Ah, cât de mult am suferit!
Trecut-au anii...

Privind spre dânsa rusinat
El vina lui si-a constatat
Si-si dete seama,

Ca nu-i nici dânsul multumit,
Si de pe cotul ei, smerit,
Luând o scama,

Îi spuse: „Draga mea, nici eu
O stie bunul Dumnezeu,
N-am fost ferice.

Desi era sub zero grade,
El în genunchi deodata-i cade:
„Ma iarta, Hanny!”

Înduiosata, ea i-a pus
Pe crestet, mâna ei, de sus,
Zicând: „În fine,

Decât sa nu te vad de loc,
Sau tot flamând si fara foc,
Si-asa e bine!...
”

Morala

Astfel, iubite cititor,
S-a încheiat idila lor
Far’ sa se stie

Unde anume, când si cum,
Sculptorul si-a pierdut pe drum
A lui sotie.

(Din volumul „Cântice tiganesti”, MRP)

CelMaiColoratCastel (partea2)

...atunci printesa inlemni o secunda.

apoi murmurmura ca pt sine "omul este o trestie ganditoare si beutoare de absint. dak arunci trestia asta pe fereastra, in loc ca ea sa pluteasca deasupra tuturor frumusetilor acestui pamant, se va lasa atrasa de şforţa intunecata a gravitatiunii si va cadea, evident in jos, desi ar putea, daca ar vrea suficient de tare, sa cada si in susu, spre Luna sau spre Soare sau alte galaxii.
iar consecinta acestei atrageri in josu nu va intarzia sa apara: trestioara se va zzdrobi de coaja pamantului si animalutele acelea mici, care nu se afla intamplator p'acolo, vor incepe sa morflaiasca trupul trestiei, transformand-o in alte chestii, mai utile naturii.

se spune ca...- si aici printesa fugi repede la fereastra - din fiecare trestie se ridica un fel de abur, care e cu atat mai mare cu cat trestia ganditoare a fost mai buna.
chiar in clipa aceea din Fat Frumos incepu sa se ridice o abureala care isi tot schimba culoarea: era cand verde, cand rosie, apoi mov, purpuriu, trecea prin toate culorile curcubeului dar atingea si nuante nemaivazute. Printesa trase repede un sertar, scoase un navod si il arunca peste abureala aceea.
apoi lua un sevalet nou, il fixa in dreptul ferestrei si incepu sa picteze scena: Fat frumos, cu pielea alba ca laptele, cu parul negru ca hmm abanosul, parca dormea strivit pe stanca neagra de granit pe care era asezat vechiul castel. pârâiaşe firave de sange rosu alergau sa vesteasca tuturor trista intamplare. deasupra trupului se zbatea sub navod sufletul care lua pe rand diverse culori.
dupa ce citi toate randurile anterioare, Calul izbucni in plans, lua o umbrela mare si se arunca si el pe fereastra. desi umbrela era de fabricatie chinezeasca, ea nu reusi sa asigure o cadere lina bietului animal asa incat si acesta se zzdrobi de stanca neagra, alaturi de stapinul sau cu care invinsese atatea si atatea mori de vant.
printesa ofta si se duse sa-si mai aduca cateva tuburi de vopsea acrilica, pt ca_Calul era o pata f  mare de culoare.
cand se intoarse, in ferestra o astepta Fat frumos cu doua aripi albe de inger. trupul era ca nou, iar printesa, privindu-l asa gol si cu cele 2 aripi falnice, simti un junghi in inima.
- printeso, ii spuse bland fat frumos, tare mult mi-a placut de tine si de lumea care mi-ai aratat-o, dar pt ca nu ai avut grilaj la fereastra s-a intamplat ce s-a intamplat. eu de-acum m-oi duce peste 9 mari si 99 de tari, nu stiu ezact dc. dak vrei sa rupi blastamul care ma apasa acum, si sa ma intorc la tine, trebuie sa-mi faci o camasa, niste pantaloni si o cravata din urzici si in tot timpul asta nu o sa poti vb cu nime.
apoi fat frumos incaleca pe calul sau, care intre timp se transformase intr-un pegas de toata frumusetea, si plutira lin spre linia orizontului, pe deasupra tuturor frumusetilor acestui pamant.
Zefirul Zorilor nu mai zise nimic, lasa tabloul neterminat si alerga repede sa culeaga cat mai multe urzici.
Mai departe nu stiu ce s-a intamplat, eu am gasit tabloul asta pictat pe jumatate in pod si pt ca nu stiu sa-l pictez spre al termina, m-am gandit sa pun cuvintele astea pe sevalet in locul culorilor, poate inventez ceva moda...
  

Cel mai colorat castel

   A fost odata un castel.

si in castelul asta traia o printesa, normal.
pe vremea aceea toate printesele locuiau in castele, iar printii
apareau de nu se stie unde, totdeauna calari pe cate un cal alb. in
vremurile acelea lucrurile erau normale, nu ca acum. tocmai din cauza
asta oamenii se cam plictiseau, mai ales printesele.
printesa noastra, care se numea Zefirul Zorilor, nu era insa ca
celelalte printese, ea picta cat era ziua de lunga.

   
Intr-o zi Fat Frumos, care avea o harta cu toate castelele cu printese,
reusi sa ajunga si la castelul pe care il stapanea Zefirul Zorilor.
dupa ce batu la usa ii spuse calului:
-Buey, calule, tu sa stai pe loc, in drept cu fereastra. eu urc in turn la
prinţesă, da' daca vine zmeul, o sa sar drept pe tine si fugim
repede-repejor.
Calul, ce sa zica, sa duce si parcheaza in drept cu fereastra.
dupa ce printesa intreaba la interfon cine e si se lamuri ca e fat frumos, ii deschide cu telecomanda usa grea de stejarr.
Fat Frumos urca si ramane mirat ce de tablouri erau in tot castelul.
apoi printesa il invita sa se aseze la masa si il intreba cu ce sa il
serveasca: lichior rubiniu de trandafiri, şnaps verde de menta, rachiu
galben de pere sau poate absint? fat frumos alese absint pt ca nu stia
precis ce e, iar Zefirul Zorilor ii prepara o stacana mare din care
apoi se pusera sa zzorbeasca amandoi.
dupa un timp absintul le dezlega limbile, care fusesera f incalcite la inceput.
apoi printesa incepu sa-i vb lui fat frumos ca si cand vorbele ei ar fi
fost niste culori cu care dorea sa coloreze spatiul dintre ei doi.
datorita ei, fat-frumos a izbutit sa vada frumusetea chipurilor de
oameni din tablourile de pe pereti, apoi a descoperit ce nuanţa
minunata de verde are absintul daca versi din greseala pe fata alba de
masa, apoi a inteles ca peretii castelului nu sunt roz, cum credea el,
ci au culoarea unui grapefruit putred. apoi printesa ii arata un bonsai
delicat si il compara cu o fata despletita. urmarira apoi impreuna o
furnica ce incerca sa escaladeze micul bonsai, care se pare insa ca se
gadila, caci se scutura din cand in cand. au ras cu multa pofta, asa
cum de mult niciunul dintre ei nu mai râsese.
fat frumos a inteles atunci ca aceasta printesa ii daruise un suflet nou si un nou mod de a vedea lucrurile.

   
Dar deodata se auzira ciocanituri puternice la usa. Fat frumos isi
aminti de zmeu, deschise fereastra si, fara sa sovaie, se arunca in gol.
printesa debarasa repede masa, se aranja un pic si deschise. cand colo, la usa, calul:
-Bai, spune-i lu' Fat Frumos c-afara ploua, asa ca-l astept aici, in hol.

 

 

Vine,vine,primăiarna...

A-nceput de az'dimineata să cadă

Câte-un fulk, apoi nu m-am mai uitat.
abia cand cafeiul mi l-am terminat
o privire-am aruncat
Peste sat.

Nu e soare, dar e rece,
Şi din priza iese fum.
Vântu-i liniştit acum,
c-a vazut ce criza vine
De pe drum.

 

ioooo am zis la multa lume, in timp ce visam, ca iarna inca nu a venit, pana acum a fost doar o toamna prealungita.

deja in orasul meu local zapada e de vreo 5-6 cm si ii da inainte
cu fulguiala. copacii s-au dus repede si si-au cumparat zahar pudra cu
care s-au pudrat de sus pana jos, e timpul deci sa fac prajitura mea
preferata: rabdari prajite cu zagar pudra.

 dak si pe la voi ninge sa-mi spuneti, ca va trimit reteta sa papati si voi o delicatesa locala!

"Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.

Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abea, abea;
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!

El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi, de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci şi să ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.

Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc—să mi te ţii!
Colo, zgomotoasă gloată,
De copii!

El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.

—„Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post—
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!“

Pai voi stiti unde mergea piticul lui Cosbuc?

sa cumpere chibrite de la Fetita cu chibrituri!




 

Iarna cu conexiuni multimedia

in fata ferestrei mele locuieste un copac.

 

mai are pe ramuri cateva frunze ruginii. hmmm, adica maronii. adica si mai exact, sienna raw .

 

in spatele copacului locuieste un bloc.

 

blocul are multe ferestre care se uita la mine. poate ca in spatele lor
sunt oameni. uneori vad niste umbre care se scurg dintr-o parte in
alta a ferestrelor.

 

daca ma ridic putin pe varful picioarelor, pot sa vad dincolo de blocul cu multe ferestre.

 

sunt alte blocuri. cu si mai multe ferestre. sunt comuniste toate. bine ca nu sunt
colorate in rosu.

oamenii care locuiesc in blocurile astea comuniste construiesc acum Capitalismul.

constructia merge ff  greu.
asta pt ca la serviciu oamenii sunt capitalisti, exploateaza sau se lasa exploatati, fiecare dupa puterile lui.

cand vin acasa, in blocurile comuniste, oamenii care se lasa exploatati ii critica pe cei care-i exploateaza. normal.

totusi constructia Turnului Babel-ian al Capitalismului avansa
incetisor spre un viitor care nu mai era de aur, dar totusi parea a fi
luminos.

Atunci a venit Criza.

fiecare a inceput sa vb alta limba. bancile, televizoarele, bursa,
guvernul, politicienii, economistii, oamenii, toti vb alta limba.

nu se mai intelege Ana cu Caiana...

constructia Turnului Capitalismului s-a oprit.

ce-i de facut? ce-o sa urmeze? social-ism nu mai vrea nimeni, cel putin deocamdata.

 

daca ma ridic si mai mult pe varful picioarelor pot sa vad dincolo de blocurile orasului meu.

 

vad muntii Carpati, carora li s-a spus asa dupa celebrele
tigari de pe vremea socialismului: Carpati. oare ce mai fumeaza
tractoristii in ziua de azi?

 

daca  ma ridic foarte-foarte mult pe varfurile picioarelor, dupa ce m-am suit in dealul clujului , pot sa vad dincolo de munti.

vad capitala tarii.

Acolo, pe tine te zăresc
Cum desenezi-ntr-o căscioară.

Iar in caloriferul vechi ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme.

 

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ploua-n decembre...
Nu râde... adă umbrela!

 

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Caci criza e-napoi şi nainte,
Te uită cum ploua si-n ianuarie...
Nu râde... deseneaza 'nainte.

 

semnat: Păsări-lăţi-lungilă

(ma duc sa caut ceva tabloo potrivit, primesc propuneri in acest sens, doar dak sunt neserioase sau indecente...)

 

 

dgsg

in fata ferestrei mele locuieste un copac.

 

mai are pe ramuri cateva frunze ruginii. hmmm, adica maronii. adica si mai exact, sienna raw .

 

in spatele copacului locuieste un bloc.

 

blocul are multe ferestre care se uita la mine. poate ca in spatele lor
sunt oameni. uneori vad niste umbre care se scurg dintr-o parte in
alta a ferestrelor.

 

daca ma ridic putin pe varful picioarelor, pot sa vad dincolo de blocul cu multe ferestre.

 

sunt alte blocuri. cu si mai multe ferestre. sunt comuniste toate.
si asta in care tastez ioo si cele pe care le vad. bine ca nu sunt
colorate in rosu.

oamenii care locuiesc in blocurile astea comuniste construiesc acum Capitalismul.

constructia merge ff  greu.
asta pt ca la serviciu oamenii sunt capitalisti, exploateaza sau se lasa exploatati, fiecare dupa puterile lui.

cand vin acasa, in blocurile comuniste, oamenii care se lasa exploatati ii critica pe cei care-i exploateaza. normal.

totusi constructia Turnului Babel-ian al Capitalismului avansa
incetisor spre un viitor care nu mai era de aur, dar totusi parea a fi
luminos.

Atunci a venit Criza.

fiecare a inceput sa vb alta limba. bancile, televizoarele, bursa,
guvernul, politicienii, economistii, oamenii, toti vb alta limba.

nu se mai intelege Ana cu Caiana...

constructia Turnului Capitalismului s-a oprit.

ce-i de facut? ce-o sa urmeze? social-ism nu mai vrea nimeni, cel putin deocamdata.

 

daca ma ridic si mai mult pe varful picioarelor pot sa vad dincolo de blocurile orasului meu.

 

vad muntii Carpati, carora li s-a spus asa dupa celebrele tigari de pe vremea socialismului: Carpati. oare ce mai fumeaza tractoristii in ziua de azi?

 

daca  ma ridic foarte-foarte mult pe varfurile picioarelor, dupa ce m-am suit in dealul clujului , vad capitala tarii:

Acolo, pe tine te zăresc
Cum desenezi-ntr-o căscioară.

Iar in caloriferul vechi ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme.

 

Ce cald e aicea la tine,
Şi toate din casă mi-s sfinte, -
Te uită cum ploua-n decembre...
Nu râde... adă umbrela!

 

Eu nu mă mai duc azi acasă...
Caci criza e-napoi şi nainte,
Te uită cum ploua si-n ianuarie...
Nu râde... deseneaza 'nainte.

 

semnat: Păsări-lăţi-lungilă

 

 

sgas

vine, vine, priiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiimavara

se asterne-n toooooaaaaata...

 

vine pe dreaqu'.

ioo am sa fac o petitiune sa se scoata iarna din calendar.

mai ales iarna asta fara zapada. adica o iarna nuda. i se vad toate cele...

in fata ferestrei mele locuieste un copac.

mai are pe ramuri cateva frunze ruginii. hmmm, adica maronii. adica si mai exact, sienna raw .

in spatele copacului locuieste un bloc.
blocul are multe ferestre care se uita la mine. poate ca in spatele lor sunt oameni. uneori mai vad niste umbre care se scurg dintr-o parte in alta.

daca ma ridic pe varful picioarelor destul de mult, pot sa vad dincolo de blocul cu multe ferestre.

sunt alte blocuri. cu si mai multe ferestre. sunt comuniste toate. si asta in care tastez ioo si cele pe care le vad. bine ca nu sunt colorate in rosu.

oamenii care locuiesc in blocurile astea comuniste construiesc acum Capitalismul.

constructia merge ff  greu.
asta pt ca la serviciu oamenii sunt capitalisti, exploateaza sau se lasa exploatati, fiecare dupa puterile lui.

cand vin acasa, in blocurile comuniste, oamenii care se lasa exploatati ii critica pe cei care-i exploateaza.

totusi constructia Turnului Babel-ian al Capitalismului avansa incetisor spre un viitor care nu mai era de aur, dar totusi parea a fi luminos.

Atunci a venit Criza.

fiecare a inceput sa vb alta limba. bancile, televizoarele, bursa, guvernul, politicienii, economistii, oamenii, toti vb alta limba.

nu se mai intelegea Ana cu Caiana...

constructia Turnului Capitalismului s-a oprit.

ce-i de facut? ce-o sa urmeze? social-ism nu mai vrea nimeni, cel putin deocamdata.

 

 

 

 

oglinda oglinjoara

dimineata cand ma trezesc si ma duc in baie ma mir totdeauna de persoana care apare in oglinda,cu parul ciufulit si o mutra somnoaroasa