DesiEraSubZeroGrade

În seara când s-au întâlnit,
Ea se-ndrepta cu pas grabit
Spre locuinta.

El o priveste dragastos,
Raspunde ea privind în jos:
„Ma cheama Hanny...

El o priveste amoros,
E luna Mai – si ce frumos
Noaptea pe luna!

Ascunsi pe-o banca, ei si-au dat
Atuncea primul sarutat,
În voie buna.

El este pictor si sculptor,
Un tânar, doar începator,
Având curajul.

Multi ani de zile la un loc,
Au dus flamânzi si fara foc
Concubinajul.

Apoi comenzi vin nencetat
Si lauri multi l-au consacrat,
E-o bogatie!

Menajul lor, asa placut,
Din vina lui a început
Cam prost sa mearga.

Atunci îi spuse: „Draga mea,
De-acuma bani eu pot avea
Câti o sa-mi placa,

Dar eu si sa ma-nsor as vrea,
Pe când tu stai în calea mea;
Mai bine pleaca!

Vezi plicul asta, poti sa-l iei.
În el ai zece mii de lei,
Te du cu bine! ”...

Vazând ca fostul ei amic
O pretuieste la un plic
‘Napoi l-întinde:

„Ia-ti înapoi bancnotele
Sunt o fetita domnule,
Ce nu se vinde!...”

Ea disparu – el se-nsura.
O data, de la Opera,
Venind acasa,

La poarta lui el observa
O dama care-l astepta,
Stând rusinoasa:

„Eu sunt iubita ta din Mai,
Pe care-adesea o chemai
„Scumpa ta” Hanny.

Din ziua când ne-am despartit,
Ah, cât de mult am suferit!
Trecut-au anii...

Privind spre dânsa rusinat
El vina lui si-a constatat
Si-si dete seama,

Ca nu-i nici dânsul multumit,
Si de pe cotul ei, smerit,
Luând o scama,

Îi spuse: „Draga mea, nici eu
O stie bunul Dumnezeu,
N-am fost ferice.

Desi era sub zero grade,
El în genunchi deodata-i cade:
„Ma iarta, Hanny!”

Înduiosata, ea i-a pus
Pe crestet, mâna ei, de sus,
Zicând: „În fine,

Decât sa nu te vad de loc,
Sau tot flamând si fara foc,
Si-asa e bine!...
”

Morala

Astfel, iubite cititor,
S-a încheiat idila lor
Far’ sa se stie

Unde anume, când si cum,
Sculptorul si-a pierdut pe drum
A lui sotie.

(Din volumul „Cântice tiganesti”, MRP)