Motan m-aş fi dorit să fiu
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.
"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."
cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare şi musteţe lungi,
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
La ora când târâş-grăpiş
zăpada nopţii se adună
eu, cocoţat pe-acoperiş,
să urlu a pustiu la lună.
Şi-atuncea, şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
şi să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlând, tot somnul.
De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.
Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Când zorii ziua o deznoadă
să mă tot duc, să mă tot duc
şi tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.
Jegos şi obosit, apoi,
cu maţele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frânghie.
Ca-n faţa unui şobolan
spinarea să mi-o fac colan
să scuip, să scuip şi-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar.
Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui şi-un ochi căprui.
Iar când o fi uitat să mor
la cârciuma din mahala
sorbită-n calea pumnilor
posircă acră viu să stea.
"Hei... viaţă, viaţă... ieşi din cort
hai, pune-mi-te iar pe danţ...
te uită... zace colo-n şanţ
motanul mort, motanul mort..."
( Nichita Stanescu )
ca c'est bon!
RăspundețiȘtergeretocmai ce-am vazut - conform bioritmului tau, reiese ca de ziua doamnelor vei fi intr-o forma de invidiat... de umblat p'afara dupa fete! ;)
Si Tina mea e "miorlaita", saptamana asta mi-a omorat nervii cu bociturile ei cainesti:))
RăspundețiȘtergereAi dreptate, unele lucruri parca se intampla in reluare...:)
silly girl, n-a murit, au contraire, umbla pa afara dupa gajici de-a lui, e un fel de sezon de miorlaituri dupa care vor aparea puii din aia micuti "câtă frunza, câtă iarba".
RăspundețiȘtergeree drept ca si-a consumat 3 vieti din alea 7...
greenfield, poezia asta mi se potriveste azi ca o manusa, parca ioo am scris-o...
RăspundețiȘtergerede unde rezulteaza ca prin tot ce trecem noi au mai trecut si altii, adicatelea din cand in cand ne intersectam unii cu altii, apoi fiecare merge mai departe pa drumul lui
io sper doar ca nu ti-a murit motanul!...
RăspundețiȘtergereCand am inceput lectura credeam ca e o profesiune de credinta:)
RăspundețiȘtergerefuarte ciudate intersectiile 'telectualului cu fizicul si cu emotionalul da' n-am simtit nik deosebit
RăspundețiȘtergereaaaaa, pardon, in noaptea in care s-a intersect. telectualul cu emotionalul am dormit fuarte rau. ia sa vad dak se repeta fenomenul...