Printesa si paianjenul (1)

hmmm, a fost odata un castel.

siiiiiiiii, in castelul asta locuia un paianjen. Daaaaaa' paianjenul asta nu era din aceia mari si urati, nuuuuuuuuu, era un paianjen micut si roz si f. dragut si f. politicos.

in serile lungi de iarna obisnuia sa cante la pian, mai precis la 4 piane, cu cele 8 brate. In tot castelul se raspandea o muzica dumnezeiasca, cel mai mult si mai mult ii placea sa cante La Traviata, desi piesa aceasta nu putea sa o cante decat la 3 piane, deoarece cu doua brate trebuia sa-si stearga lacrimile care izvorau din sufletelul lui. Daca nu si-ar fi sters lacrimile ar fi inundat-o din nou pe printesa care locuia sub el, la etajul inferior.

Uneori nu reusea sa cante aceasta piesa pana la sfarsit deoarece lacrimile il deshidratau complet  si ramanea ca un burete stors la maximum. Dar printesa, care-i asculta totdeauna fermecata muzica, stia de-acum ce se intampla daca piesa se opreste brusc, si pornea val-vartej pe scari si il uda cu apa dintr-o vaza in care tinea 3 trandafiri rosu-inchis pe care ii primise candva, undeva, de la un fost iubit. Iar Victor, caci asa il chema pe paianjenul nostru, isi revenea pe loc si canta mai departe cu si mai multa intensitate, caci era atat de aproape de printesa pe care o iubea in secret si care acum ii stergea lacrimile, asa incat el putea sa cante ultimul act la 4 piane.

Dar ultimul act era atat de sfasietor! printesa incepu sa planga si ea, apoi si cele 4 piane incepura sa planga, apoi toata mobila din incapere iar la un moment dat chiar si castelul nu se mai putu abtine si izbucni in plans. Noroc ca piesa se termina, altfel cine stie ce se mai putea intampla, si cu totii se dusera la culcare si visara tot felul de vise: printesa il visa pe printul care-o parasise, paianjenul o visa pe printesa iar castelul nu se stie ce a visat deoarece nu a dorit sa faca publica aceasta informatie.

:)