poveste zapacita

A fost odata o printesa care locuia intr-un castel numit Mof Justice.
aproape in fiecare dimineata cand se trezea fugea la oglinda ei fermecata si o intreba:
"oglinda, oglinjoara, a mai scris m2 ceva??", iar oglinda ofta luuuung-prelung si zicea " nimic".
azi asa, maine cam tot asa, intr-o buna zi oglinda nu-i mai raspunse la intrebarea cotidiana, printesa o zgaltai un pic, degeaba, oglinda era muta ca un peste de sticla. Atunci printesa lua curajoasa o dracie numita surubelnita si desfacu oglinda si descoperi ca bateria era terminata, asa ca isi nota pe o hartie: de cumparat baterie pt oglinda magica.
noah, apoi am uitat sa va zic ca acest castel in care locuia printesa  apartinuse inainte unui imparat pe care-l chema Kafka, si acesta lasase o sumedenie de hartii prin tot castelul pe care mostenitorii trebuiau sa le sorteze si sa le aranjeze in tat feliu de dosare si dosarele, lucru cu care se ocupau deja de o suta de ani da' inca tot nu gatasera. Asa ca nu-i de mirare ca hartia pe care-si notase printesa se rataci, iar printesa uita de baterie.
zilele trecura, unele cu nori, altele cu soare, pana cand intr-o zi printesa auzi un scancet intr-un bibloraft. crezand ca ceva soarece de maus a facut ceva pui de mausi buni doar pt laptoape, printesa deschise bibloraftul cu pricina si gasi o hartie ratacita, care suspina usor. citi hartia si pa loc si instantaneu isi aduse aminte de baterie, fugi repede in cartierul chinezesc si cumpara pe sub mana o baterie pt oglinzi fermecate. Apoi fugi repede inapoi cu metroiu pe magistrala M2, si, odata ajunsa in castel, monta bateria la loc si o intreba repede pe oglinda:
"oglinda, oglinjoara, a mai scris m2 ceva??", iar oglinda ofta  si spuse " da' ce greu somn am mai dormit!", " stai un pic, sa scanez", " ihi, a scris o poveste si p'asta a terminat-o, nu ca de obicei"
atunci printesa se ienerva fuarte tare pt ca ei ii placeau doar povestile neterminate, pt ca putea sa le termine cum dorea ea, toata lumea stie ca la povestile terminate nu mai poti sa faci nimic decat sa inghiti in sec.
asa ca il chema pe Vanatorul cel Negru si-i porunci sa se duca sa-l ia pe m2 si sa mi-l omoare intr-o padure, pentru un pumn de dolari .
vanatorul se sui repede pe o Sageata Albastra si porni spre orasul local al lui m2, unde-l gasi fuarte repede dupa ip-ul sau, carele era cunoscut de toata lumea.
cu glas mieros, vanatorul il intreba unde e Padurea Baciului, ca vrea sa vada si el ozneurile alea care tot timpul misuna p'acolo. m2 se oferi sa-l insoteasca pana la padurea cu pricina pt ca se plictisea, iar
pe drum ii povesti vanatorului cele 1001 de povesti neterminate, care tare mult ii placura acestuia.
dupa un timp vanatorul fu cuprins de remuscari si ii marturisi lui m2 adevaratul motiv al vizitei sale, spunandu-i ca nu mai poate executa ordinul primit. Atunci m2 ii propuse sa-l lase in plata domnului in padure, ca el nu o sa mai scrie cu ipul ala si nici pa blogul vechi, nici macar pa platforma pe care scria pana acum, asa ca vanatorul se poate intoarce linistit sa-i spuna printesei ca l-a sters pe m2.
vanatorul ii multumi ca a gasit asa o rezolvare, si de bucurie, compuse repede un cantec , apoi se sui din nou pe Sageata Albastra si disparu in ceatza.

in urma lui, m2 zambi si scoase din buzunar un internet-mobil si-l introduse in laptopul din rucsac, apoi cauta o poienita insorita, plina de frezii, se aseza jos si incepu sa scrie prima poveste terminata.